Moartea inocentei: educati prin telefon de parintii plecati in Spania si Italia

Denisa are mama in Spania. Lucreaza „la un mos cu rotile”. „Miguel il cheama”. Vorbesc amindoua, mai ales seara, pe messenger, dar si la telefon. Despre cum le-a fost ziua, ce a facut Denisa la dictare si cum se mai descurca la matematica. Un soi de educatie de la distanta care a luat proporitii de fenomen si a devenit obiect de studiu pentru inspectoratele scolare si psihologi.

● Inspectorii scolari din Bistrita sustin ca educatia copiiilor ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate se face prin telefon si ca fenomenul ia amploare

● UBB Cluj sustine ca a sesizat Autoritatea Nationala de Protectia a copilului inca de acum doi ani, semnaland ca fenomenul ia amploare si ca sunt 200 de mii de copii cu risc

● Director de scoala din Bistrita: „In comuna sint 63 de elevi ai caror parinti sint plecati, iar 54 dintre ei au ambii parinti plecati. Eu constat ca avem de-a face cu un fenomen foarte grav, de alienare a acestor copii. ei vor fi cetatenii problema pentru societatea de maine”.

● Psihologul Mircea Miclea: „Daca pina acum, cea mai mare incidenta a ratei depresiilor era in jurul virstei de 27 de ani, acum a coborit la 14-16 ani. E foarte grav, iar problemele au devenit clinice.”

Din clasa domnisoarei Lenuta, invatatoare in Petru Rares, zece din douazeci de copii au parintii plecati. Domnisoara spune ca fetele se apropie in recreatii de miinile ei, cerind o mingiiere. „Sint singure si cred ca ma inlocuiesc in mintea lor cu mamele care sint plecate.

Eu ma straduiesc sa le fac educatie, sa-i invat carte si sa inteleg mai bine cum pot sa-i ajut. Pentru asta m-am si inscris la facultate. Acum facem si cursuri speciale, de psihologie, pentru copiii cu parintii plecati. Este un fenomen cu care ne confruntam si pentru care nu eram pregatiti. E o mare problema cu ei.”

Fetele adorm plangand

Domnisoara invata acum la facultate, ia cursuri de la domnul Catalano despre cum sa tina si loc de mama, dar si de psiholog. Problemele copiiilor s-au agravat. Fetitele sint mai sensibile si adeseori adorm plingind. Daca nu sint atente la ore sau au tulburari de comportament, este clar ca e „din dor de parinti”. Baietii isi fac gasti, grupuri cu care isi pierd timpul. Inspectorii scolari din Bistrita au inceput studiul acestui fenomen.

Au conceput chestionare pe care le-au impartit pe la scoli, ca sa intocmeasca o banca de date cu privire la elevii ai caror parinti sint plecati. S-a constatat ca educatia la distanta se face in primul rind prin telefon. „Cind am ceva de vorbit cu mama, o sun”, spune Lorena. „Daca ma cert cu prietena mea si o intreb pe mama ce trebuie sa fac, imi spune sa ne impacam, ca asa e mai bine. Cred ca imi duce grija. Ma ajuta si la lectii, daca nu pot singura. Vorbim la telefon aproape in fiecare zi.”

„Avem nevoie de ajutor”

Directorul educativ de la scoala „Ion Pop Reteganu” , Ovidiu Bocsa, este ingrijorat de problemele de comportament si de educatie ale elevilor de la scoala sa. „In comuna sint 63 de elevi ai caror parinti sint plecati, iar 54 dintre ei au ambii parinti plecati. Eu constat ca avem de-a face cu un fenomen foarte grav, de alienare a acestor copii. Nu mai au un comportament normal, si-mi pare rau ca suna cinic, dar acesta este adevarul: ei vor fi cetatenii problema pentru societatea de maine. Am facut apel la Inspectorat, la colegii din alte scoli, am facut un site al scolii, unde vreau sa lansez problema in dezbartere.

Ne trebuie psihologi scolari, oameni specializati care sa vina o data pe saptamina, sau cind pot, dar nu e normal sa ne lase singuri cu aceasta situatie. Noi trebuie sa-i supraveghem, sa-i educam, e prea mult sa le fim si consilieri psihologici. I-am studiat cu atentie, am facut o lucrare despre ei, trebuie sa ne auda si pe noi cineva, avem nevoie de ajutor. Acum, pina nu e prea tirziu!”

Catalano face statistici

Inspectorul Catalano de la ISJ Bistrita face statistici. Pina in 18 aprilie va centraliza toate chestionarele cu 15 intrebari fiecare, privind situatia copiilor cu parintii plecati. Horatiu Catalano vrea sa organizeze „scoala dupa scoala”, sa faca ceva. „Ar trebui sa ne adunam la un loc, profesori, educatori, psihologi, parinti. Sa vedem ce putem face pentru ca educatia acestor copii sa nu fie afectata de aceasta situatie, dar mai ales, sa vedem cum le putem oferi asistenta psihologica. Prin telefon poti sa-i spui unui copil, eventual, cum se rezolva o problema la matematica. Dar nu poti sa-i fii alaturi in problemele emotionale cu care un copil sau adolescent se confrunta”, explica directorul educativ, Ovidiu Bocsa.

Miclea: „Problema este tot mai mare si mai grava”

Catedra de psihologie de la UBB Cluj a sesizat problema inca de acum doi ani.

„Impreuna cu colegii mei de la catedra de psihologie am facut acum doi ani un memoriu catre Autoritatea Nationala de Protectie a Copilului in care semnalam faptul ca fenomenul ia amploare si se intensifica. Existau atunci aproximativ 200 de mii de copii cu risc. Am sugerat un program national de preventie, le-am identificat si sursele, exista posibilitatea finantarii prin Banca Mondiala, dar nu s-a facut nimic. Acolo s-a oprit totul. Intre timp problemele se agraveaza, simptomatologia se intensifica.

Daca pina acum, cea mai mare incidenta a ratei depresiilor era in jurul virstei de 27 de ani, acum a coborit la 14-16 ani. E foarte grav, iar problemele au devenit clinice. Eu fac ce pot, lucram acum la un soft de preventie a anxietatii, care ii va putea ajuta cel putin pe copiii care pot accesa internetul, dar acest lucru nu rezolva problema. Trebuie sa se conceapa programe de asistenta psihologica la nivel national pentru ca solutia care se cere trebuie sa fie la scara problemei. Iar problema este tot mai mare si mai grava”a precizat psihologul Mircea Miclea pentru Hotnews.

„Si tatal meu a murit. De mama imi e grija”

Adrianei i-a murit tatal, anul trecut, in Spania. Un accident de tren. Mama ei a ramas acolo, are grija de doi batrini. Trimite bani acasa si spera sa poata lua si fetele cu ea, in Spania. Adriana e matura si foarte serioasa. O intreb cum comunica cu mama ei. „Prin telefon. Ne sunam pe telefonul fix, de obicei. O intreb ce mai face, cum se simte, daca e bine. Nu prea vorbim despre mine. Rar. Eu vorbesc mai mult cu prietena mea. De mama imi e grija. Am vazut la televizor ce se intimpla cu românii plecati. Si tatal meu a murit. A murit un om in Polonia. De mama imi e grija.”

Adriana are ochii plini de lacrimi. Ea are 13 ani si simte ca la capatul celalalt al firului care le leaga, pe mama si fiica, este o femeie singura, care are nevoie de ajutor. Mama. Intre cele doua lumi, nici nu mai stii cine pe cine invata ceva.