Gandul: Firme de renume mondial au dat navala in Romania in 2007
Investitiile staine directe (ISD) in Romania au ajuns in 2007 la aproximativ 7 miliarde de euro, conform estimarilor facute de Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) si de reprezentantii Ministerului Economiei si Finantelor.
Comparativ cu anul trecut, cand 9,1 miliarde de euro au intrat in tara sub forma de ISD, anul acesta marcheaza o scadere cu aproximativ 23% a investitiilor straine. Tarile europene au fost principala sursa a investitiilor straine, 80% dintre acestea fiind de origine europeana.
Printre domeniile care au fost principalele puncte de atractie pentru investitori se numara IT, retail, automobile, imobiliare sau asigurari.
Nokia, Ford si Ikea – in Romania din acest an
Nokia, Ford sau Ikea sunt printre numele mari care au decis sa vina in Romania in 2007, ca o confirmare a faptului ca tara noastra este vazuta ca o destinatie atractiva pentru investitii.
Vestea ca Nokia, cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, va construi un centru industrial in comuna Jucu din judetul Cluj pentru realizarea de produse finite ale celebrei marci, a facut inconjurul tarii cu repeziciune la inceputul primaverii.
Grupul suedez Ikea este un alt brand celebru care este prezent din acest an pe piata din Romania, adaugand un nou magazin de prezentare retelei mondiale de 220 de magazine. Deschis pe 31 martie cu o investtie de 15 milioane de euro, showroom-ul Ikea s-a bucurat de un succes nesperat, inregistrand vanzari cu 70 – 75% mai mari decat estimarile initiale.
Pentru 57 milioane de euro, concernul Ford a cumparat 72,2% din actiunile Automobile Craiova, continuand astfel lista „marilor” care au venit in Romania in 2007. Investitia Ford va plasa Romania mai aproape de topul primelor 10 state europene producatoare de automobile, cand Ford va produce la capacitate maxima.
Olanda si Austria, cei mai mari investitori
Referitor la structura investitiilor straine, aproape doua treimi din acestea au reprezentat participatii la capital si profit reinvestit.
Una dintre cauzele scaderii investitiilor in acest an, mai ales in primul trimestru, o reprezinta reducerea cu aproape 60% a creditelor firmelor – mama din strainatate catre filialele din Romania, potrivit statisticilor Institutului National de Statistica. Printre tarile care au investit cel mai mult in Romania se numara Olanda, Austria, Franta, Germania sau Marea Britanie.
Integral in Gandul