Ce s-a ales de politicienii anului 2004?

Cei care au pierdut continua sa se relaxeze, cei care au cistigat incep sa piarda. A trecut un an de cind in politica locala s-au schimbat in mod fundamental rolurile pe care „trebuiau” sa le joace fiecare dintre personajele implicate.

Vedetele scenei clujene au ajuns unele in opozitie, altele la putere, dar si opozitia si puterea au reusit sa faca mai mult sau mai putin din ce ne-au lasat sa credem in 2004 ca vor si ca pot. Unii traiesc intr-un confort psihic perfect o asa-zisa opozitie, iar altii, in „stresul” destinului de vedeta de la MTV, duc o viata foarte agitata de asa-zisa putere.

Departe de a-si fi facut datoria, si unii si altii au uitat cine credeau atunci ca sint.

Ioan Rus

In 2004, era ministru de Interne, a candidat la Primaria Cluj-Napoca, o candidatura care i-a fost fatala. Dupa ce si-a dat demisia din guvern in scopul evident de a convinge electoratul clujean ca este dedicat total acestui oras, a pierdut alegerile in favoarea lui Emil Boc.

Suparat pe clujenii care n-au inteles mesajul sau „superior” si au preferat vorbele goale ale unui discurs „mediocru”, Ioan Rus s-a retras in munti, adica la firma Mercedes, unde si-a pregatit un grup de partizani care au navalit la scurta vreme peste baronii de pe Dimbovita, nimicindu-le cuibul.

Plini de resentimente mai vechi si de durerea celei mai mari infringeri suferite vreodata, competitorii pesedisti de la Cluj si-au varsat tot „focul” pe gasca lui Iliescu, sacrificindu-l pe batrin cu convingerea ca fac un lucru de toata lumea dorit.

Dupa aceasta revolutie pornita de la Cluj si condusa chiar de Ioan Rus, satisfactia pesedistilor locali a fost asa de mare incit au uitat cu totul de misiunea lor obligatorie, aceea de mai face si opozitie.

Desi conduce partidul, dupa mai bine de un an de la alegeri, Ioan Rus aproape ca nu exista ca politician local. Nu are opinii, nu intervine, nu se opune si nu este de acord cu aproape nimic din ce se intimpla la Cluj sau in alta parte.

Singura sa preocupare a fost sa regleze niste conturi in propriul partid, acolo unde nici nu i-a fost greu, fiind vorba de o armata de soldati pe care ii poate conduce cu mina de fier. Lipsa lui de implicare dovedeste inca o data, daca mai era nevoie, ca interesul lui Ioan Rus pentru Cluj nu era prea mare.

Proiectele sale erau creionate de echipa de consilieri, in mare graba, campania, un fel de promovare a unei bauturi de petrecere, din care sa bea si electoratul UDMR si PRM… Pe cit de artificial a fost mesajul lui Ioan Rus in alegerile din 2004, pe atit de sincera este indiferenta sa din viata politica a ultimului an care a trecut. Ioan Rus chiar nu s-a dovedit a fi un om politic.

Vasile Dincu

Convins si el ca actorul care a jucat in piesa lui rolul principal nu prea s-a descurcat, regizorul numarul unu vine de data aceasta, cu rezerva unui bonom de felul sau, sa puna in teorie ce n-a putut pune in practica. Vasile Dincu poate ca merita un partid mai bun, dar PSD i-a oferit sansa de a deveni „atit de tinar si ministru”.

A fost o ocazie, acum cinci ani, pe care nici un tinar destept n-ar fi refuzat-o. Spune despre sine ca este social-democrat prin „constitutie”, dar duce viata subtire a boiernasului care nu-si pierde vremea cu fleacuri de pe ulita nepietruita. Mai degraba un strateg de culise, Vasile Dincu este si el – daca nu v-ati dat seama –, de mai bine de un an, in opozitie.

S-a auzit de acest nume in presa in timpul in care clujenii au pus de o revolutie ca la Praga, in care victima a cazut un batrin in prag de pensie. De atunci mai scrie cite un articol foarte bine fundamentat teoretic in presa locala si-l scoleste la locul de munca pe „micul Dimitriu” (tinarul Remus Lapusan), uns sef de partid la municipiu ca sa arate lumii schimbarea de generatie din PSD. Pina acum, Remus Lapusan nu s-a prea descurcat.

In afara de actiunea „Da nota primarului”, in care i-a scos un patru pe linie, nu i-a mai reusit mare lucru. Departe de a face fata unui personaj ca Emil Boc, Remus Lapusan mai bine nu deschide gura decit sa greseasca. Din pacate, acest lider de partid nu are nici pregatirea teoretica a maestrului Dincu si nici experienta in administratie a maestrului Dimitriu.

Oricit s-ar stradui Vasile Dincu sa faca din personajele pe care le are politicieni de succes, lui i se va intimpla de fiecare data ca bucataresei ghinioniste care, desi se straduieste sa respecte reteta de cozonac, in final ceva se intimpla si aluatul ei se dezumfla in mod lamentabil. Ceea ce ar insemna ca in 2008, de Paste, sa sufere din nou, o mare dezamagire.

Emil Boc

Aflat inca pe un val de simpatie, primarul Clujului a fost pur si simplu rasfatat de presa in ultimul an de zile. Dupa epoca Funar, popularul Boc a descatusat inhibitiile presei, a adus un nou stil de lucru si un aer respirabil pe culoarele Primariei. In prima parte a mandatului sau, Emil Boc a incercat sa afle cam cum stau lucrurile in acest oras.

A facut proiecte populare, a organizat intilniri cu cetatenii, a iesit in fiecare zi cu cel putin un comunicat de presa in care sa arate orasului ca la Primarie se lucreaza. si in cazul lui Emil Boc, un rol important il au consilierii sai.

Tocmai de aceea, putem spune, dupa un an de zile, ca acele comunicate in care se face referire la orice panglica taiata, la hirtiile adunate din parcuri, la nisipul pus in gropile din parcuri unde se joaca copiii, n-au facut altceva decit sa coboare in derizoriu activitatea celei mai importante institutii din oras.

Din dorinta de a acoperi in planul imaginii toate zilele lucratoare ale primarului, echipa sa i-a conturat si din 2004 incoace portretul omului care se ocupa de toate, inclusiv de fleacuri ridicole, facindu-i mai degraba un deserviciu.

Daca vocile rautacioase ale „opozitiei” spuneau despre deputatul Emil Boc ca se baga in toate („il gasesti si in conserve”), felul in care i-a fost continuata munca de imagine a perpetuat aceasta impresie. Desi functia de primar are si o serioasa incarcatura executiva, imaginea actuala a lui Emil Boc este tot una politica, usor superficiala.

Oricite proiecte ar prezenta domnia sa in conferintele de presa, ele au de departe o lipsa de concretete care-l indeparteaza de rolul pe care-l are la Cluj. Sosita la timp ca sa-l salveze de la o agenda mult prea provinciala, functia de presedinte al PD – desi suna ciudat – a simplificat lucrurile.

In cazul lui Emil Boc incepuse sa se vada de la o posta ca scopul sau in viata nu era sa raspunda la intrebarile „prostesti” ale presei locale sau sa stea de vorba cu babutele pe coridoare. Un rol politic important la centru i-a redat chiar pofta de lucru in provincie. Insa, oricit de mult ne-am bucura noi ca avem un sef de partid la Cluj, daca echipa sa din Primarie nu este una bine pregatita si gata sa functioneze, nu putem vorbi de realizari.

In afara de un viceprimar si de fosta sa consiliera, adusa de la Bucuresti, Emil Boc s-a inconjurat de mediocritati suspecte, care trag sfori pe la spatele lui, spun prostii si se impiedica in propriile lor stingacii. Nimeni nu a inteles de ce noul primar de la Cluj nu a facut curatenie in Primarie, dupa cum nimeni nu a inteles de ce s-a lasat prada unui anturaj care nu-l onoreaza.

Extrem de ocupat, primarul Clujului ar fi trebuit sa-si construiasca o echipa care sa functioneze ca ceasul.

In realitate, Boc este sufocat de oameni care-i cer ceva, oameni din partidul lui, colegi de scoala, camarazi, vecini, prieteni, oameni de afaceri importanti care-i acorda acum o atentie magulitoare, toata lumea il cauta ca sa-i spuna ceva.

S-a ajuns la situatii hilare, exista oameni care-si rezerva locuri in avionul cu care se stie ca va calatori Emil Boc si cer scaunul de linga el, macar pentru zece minute, chiar daca nu au nici o treaba in directia respectiva de mers.

Altii il conduc pe scarile institutiei sau pina la masina ca sa apuce sa-i spuna ceva, ii pun scrisori in cutia postala de acasa sau o cauta pe sotia lui. Bombardat cu tot felul de informatii si cereri, Emil Boc are toate sansele sa le si uite, motiv suficient ca sa lase in spate o coada de cometa a insatisfactiilor si nemultumirilor.

Cu o echipa incapabila sa absoarba o parte din aceasta presiune, primarul se lasa purtat de val, riscind sa cada in capcana unui populism complet ineficient.

Daca la toate acestea adaugam si faptul ca are sfatuitori care-i „traduc” cam tot ce se intimpla in jur, potrivit propriilor lor interese si de cele mai multe ori intr-o traducere de rea-credinta, Emil Boc pare ca a ajuns pe un drum pe care doar adversarii lui i l-au putut pava cu „bune” intentii.

Andrei Marga

Dupa dezamagirea fireasca de a nu fi ajuns sa conduca un minister pentru care concepuse programul de reforma, Andrei Marga si-a revizuit prioritatile si s-a intors la profesia care i-a adus consacrarea: a plecat sa predea filosofie in Europa. Intre Frankfurt si Cluj-Napoca, acest om nu poate sa nu fie un atent observator al vietii politice de la noi.

Intr-un recent interviu acordat presei, Andrei Marga explica pentru prima data de la alegeri incoace ce s-a intimplat cu proiectul sau politic.

„Nu m-au interesat functiile in orice conditii”, spune domnia sa, calificind totodata actualul guvern si pe liderii Aliantei ca fiind persoane „si fara competente tehnice si fara aura onorabilitatii”, politica actualei puteri ca fiind o „palavrageala” populista, iar reglementarile date ca fiind de nivel mediocru si chiar periculoase.

Profesorul clujean este de parere ca Alianta trebuie sa-si schimbe „directia si liderii”.

Evident, o atenta analiza a evenimentelor nu poate sa nu includa si aspectul subiectiv al atitudinii lui Andrei Marga. Unii ar spune chiar ca ataca guvernul pentru ca nu a fost numit sa faca parte din el.

Insa trebuie sa intelegem ca si daca ar fi asa, in cazul unui intelectual de talia lui Andrei Marga, chiar si subiectivitatea sa este un punct de reper si o judecata ce trebuie luata in considerare.

Evident, din text transpare optiunea profesorului pentru Teodor Stolojan si face referire la actualii lideri ai Aliantei, care n-au facut pentru Romania reformele promise, ci s-au ocupat sa puna pe functii „personaje oarecare care iau decizii oarecare”.

Dezamagirea lui Andrei Marga nu este unilaterala, tinta sa nu este neaparat Calin Popescu-Tariceanu, ci toti liderii „D.A.”, lasind sa se inteleaga ca nu considera o solutie alegerile anticipate pentru a avea „un guvern puternic”, ci rezolvarea ar veni dintr-un program coerent de reformare a tarii, de care sa se ocupe oameni competenti.

Cu alte cuvinte, Marga le spune colegilor romani care conduc astazi destinele tarii ca trebuie sa aiba o prestatie competenta si nu o masinarie de vot care i-ar putea ajuta si pe cei mai diletanti dintre guvernati sa obtina ce doresc. Lectiile profesorului il ating foarte usor pe Emil Boc, dar au doua tinte clare: Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu.

Cu primul a fost coleg de guvernare in perioada CDR si cel mai probabil ca lui Traian Basescu ii datoreaza „privilegiul” de a nu face parte din „cel mai diletant guvern” postdecembrist.

Se cunoaste faptul ca acest guvern a primit indicatii serioase de a nu include in componenta sa ministri care au mai fost pe vremea aceea, poate pentru a nu se face apropierea de imagine intre CDR si Alianta, dar si punctual, din motive doar de fostii camarazi de cabinet stiute.

Dincolo de aspectul pur politic al chestiunii, mai exista si unul moral, care da peste cap toate calculele super-liderilor de azi. Andrei Marga a fost singurul sustinator important al Aliantei si al lui Emil Boc.

A fost singurul om cu o notorietate extrem de mare in Ardeal care s-a expus public in campania electorala, oferind propria sa credibilitate si propriile sale proiecte pentru a cistiga sustinere in favoarea Aliantei. Daca, mai apoi,

Andrei Marga a fost uitat in asa fel incit nici macar sa nu i se raspunda la telefon (dupa cum s-a spus in presa), atunci liderii Aliantei sint cei care vor pierde in ochii electoratului. Cine ar mai sustine un om care uita atit de repede de unde i-a venit ajutorul?

Vasile Puscas

Este singurul politician „echilibrat”, care a avut un mers constant pe drumul sau jumatate politic, jumatate academic. Este profesor la Cluj, a fost negociator-sef al Romaniei la Bruxelles si este deputat PSD. Face conferinte de presa, trimite comunicate pertinente si are o conduita publica extrem de corecta fata de presa, de opozitie, fata de colegii de partid.

Desi este perceput ca om al Grupului de la Cluj, nu a avut niciodata porniri de intoleranta fata de ceilalti pesedisti, dar nici fata de adversarii din Alianta, pe care i-a privit cu mai multa apreciere decit au facut-o ceilalti colegi ai sai.

Vasile Puscas este un intelectual de scoala veche, pe care politica nu-l poate tiri in transee ca sa-l umple de milul puturos al unor framintari sub nivelul sau. Nu a avut nici complexul infrintului care nu se mai poate ridica si nici nu a pozat in mesagerul unor proiecte prea destepte ca sa poata fi intelese de norod.

Desi a avut minusurile sale la guvernare, a incercat sa recupereze in opozitie, fiind unul dintre putinii parlamentari clujeni care au facut interpelari si au avut activitate politica in aceasta sesiune parlamentara. (Ruxandra HUREZEAN)