Descentralizarea suna intotdeauna de doua ori

As putea spune ca sunt o olteanca neaclimatizata in Ardeal. Si astazi, cand apele inunda Oltenia mea, mie mi se uda pantofii. Sufletul meu ii incape pe toti fratii de dincolo de munti, arsi de soare, desculti si mai batrani decat restul lumii. Un gand imi este tot timpul la ei.

La saracia, la ce au facut si ce nu pot face, la ce asteapta si la ce primesc ei de la vremurile pe care sunt nevoiti sa le traiasca, la fel ca toti romanii. Poate doar pe Mischie l-am urat pentru cat rau a facut el „tarii” pe care a condus-o.

Traiesc aici si acolo, tocmai de aceea, pot intelege mai bine decat altii ce se intampla cu sufletul romanului atunci cand vine vorba de o reimpartire a tarii, fie administrativ financiara, pe regiuni de dezvoltare fie in regiuni istorice.

Am acest „privilegiu” de a trai cu inima rupta in doua, dar si pe acela de a sti ce-i separa si ce-i uneste pe romanii de dincolo si de dincoace de Carpati. In fond, chestiunea descentralizarii are doua componente serioase: mentalitatea si sistemul.

La noi, mentalitatea sustine sistemul si sistemul mentine mentalitatea. Faptul ca „victimele” sistemului centralist sunt si primele adversare ale descentralizarii are o explicatie banala: oamenilor saraci le este teama de singuratate.

Si eu m-am saturat de Romania. M-am saturat de o Romanie a prostiei, a incompetentei, a hotiei, a minciunii. Dar nici nu vreau, in locul ei, o Romanie a urii. O istorie a discutiilor despre descentralizare ne arata ca s-a facut o greseala imensa.

Daca trebuie luata problema in piept si despartite apele, atunci acest lucru trebuie facut cu argumente rationale si nu cu motivatii ce nasc in mod evident ura intre cei din nord, sud, est, vest… Numai o tactica absolut gresita a putut face primele eforturi in demersul unor dezbateri despre descentralizare complet neproductive.

Daca astazi cei mai importanti politicieni ai Transilvaniei se aseaza la masa de lucru si discuta despre cat de putin s-a facut in chestiunea descentralizarii, trebuie spus ca ei sunt principalii responsabili pentru ce s-a intamplat.

Nu poti iesi in fata poporului tau sa le spui „miticilor”ca te-ai saturat de ei si sa te astepti ca ei sa imbratiseze ideea ta.

Nu poti veni sa spui ca oltenii mananca painea ardelenilor si sa astepti ca acea parte de tara, care munceste mult si mananca prost, sa fie de acord cu tine. Nu oltenii, moldovenii sau ardelenii impart banii Romaniei.

Daca „grupul de la Cluj” a dorit sa forteze lucrurile, sa provoace o presiune din partea populatiei, a gresit metoda prin care sa o faca. Din ura pe care o nasti, nu poti obtine acord.

Au curs rauri de cerneala, au fost facute scenarii de manipulare a opiniei publice in cel mai pagubos mod, trezind instinctele adormite ale animalului nationalist si zadarnicind orice speranta.

Un demers rational, care sa aiba ca fundament chestiuni pragmatice, punctuale, proiecte concrete ce ar fi putut dovedi oportunitatea unei redimensionari a unitatilor administrative ale tarii ar fi fost un bun inceput.

Insa, felul agresiv de a pune problema, discriminatoriu si lipsit de subtilitate a facut ca problema descentralizarii si promotorii ei sa primeasca o usa in nas.

Acum trebuie batut pentru a doua oara, la aceeasi usa, cu mai multa diplomatie, cu un alt discurs, cu argumente si poate, cu scopuri mai pragmatice si mai europene. Pentru ca invrajbirea romanilor nu poate fi o modalitate productiva si nici una acceptata de spiritul european.