„Creditul imobiliar fara avans va fi scump”
Ionut Patrahau, directorul general adjunct al Bancii Transilvania, crede ca o parte din banci vor renunta sau vor scadea procentul de 25 la suta cerut in avans la creditele imobiliare pentru persoane fizice, din luna martie, dar vor mari costurile.
Eliminarea obligativitatii bancilor de a cere avans la creditele imobiliare, in urma elaborarii unui nou regulament al Bancii Nationale Romane, a creat o serie de speculatii legate de reactia bancilor comerciale la aceasta masura. O parte din analistii de pe piata sustin ca bancile nu vor renunta la avans, in timp ce altii considera ca schimbarea o va produce competitia de pe piata.
Ionut Patrahau, prezent in urma cu doua zile la Sibiu pentru a sustine o conferinta pentru membrii Clubului Intreprinzatorului Roman, crede ca noile credite imobiliare fara avans vor exista, dar ca vor fi mai scumpe decat cele cu avans.
Ati discutat in cadrul conducerii bancii despre posibilitatea eliminarii avansului la creditul imobiliar pentru persoane fizice?
Inca nu am luat in discutie eliminarea avansului sau micsorarea acestuia. Banca Nationala a Romaniei va adopta cel mai probabil inn martie noul regulament care elimina obligativitatea solicitarii avansului. Mai este pana atunci.
Totusi, credeti ca bancile vor renunta la acest avans de 25 la suta?
Sunt sigur ca avansul la creditele imobiliare se va reduce sau va fi eliminat. Competitia va asigura acest lucru. Este de ajuns ca o singura banca sa elimine avansul si celelalte vor lua masuri asemanatoare.
Asta inseamna ca nu vor mai fi credite imobiliare fara avans?
Nu neaparat. Sunt sigur ca cele doua tipuri de credite, cel cu avans si cel fara avans, vor coexista. Daca va fi un credit imobiliar fara avans, acesta va fi mai scump, conditiile de obtinere a acestuia vor fi mai grele. Noi avem deja un credit imobiliar fara avans, insa pentru persoanele juridice. Cu alte cuvinte, cei care au o firma isi pot cumpara un imobil fara sa plateasca un avans.
Numai ca, pentru acest lucru, noi percepem o taxa suplimentara de 0,5 la suta, care inseamna 6 la suta pe an.
Dar este greu pentru o persoana sa isi faca firma pentru a lua credit imobiliar fara avans.
Sigur, sunt o serie de conditii pentru accesarea creditului. Firma trebuie sa fie infiintata de cel putin un an, etc. E mai greu si dureaza mai mult pentru persoanele fizice care vor sa cumpere acum un imobil facandu-si o firma.
Prin urmare, pentru persoanele fizice ramane speranta eliminarii avansului la creditele actuale, chiar daca acestea vor fi mai scumpe.
Da. Sunt sigur ca si in cazul persoanelor fizice, bancile vor cere mai mult, in momentul in care renunta la avans. Vor fi probabil comisioane mai importante si taxe suplimentare. Dar, probabil ca persoanele care nu pot strange o suma pentru avans, vor apela la aceste tipuri de credite, chiar daca ele vor fi mai scumpe.
Pe de alta parte, creditul cu avans va continua sa existe dintr-un simplu motiv ca exista persoane care isi permita sa dea acest avans de 25 la suta. In plus, cred ca va fi mai ieftin decat cel fara avans.
Eliminarea avansului va duce la o explozie a pietei imobiliare.
Cu siguranta. Pentru ca vor fi mai multe persoane care isi vor cauta terenuri sau locuinta, o data ce vor avea posibilitatea accesarii mai usor a unui credit imobiliar.
Ce planuri investitionale are Banca Transilvania pentru Sibiu, pe termen scurt?
Vrem sa infiintam o agentie a Bancii Transilvania in cadrul parcului de retail si cautam de asemenea o locatie in jurul orasului Sibiu, in una din localitatile invecinate, pentru deschiderea altei agentii.
4 la suta la 3,5 la suta pe an
Pe sectorul credite, Banca Transilvania a lansat recent un credit punte, prin care ofera finantari clientilor individuali care au nevoie de lichiditati pe termen scurt pentru a achizitiona un imobil. Produsul este destinat clientilor care detin deja un imobil, dar pe care vor sa il vanda pentru a cumpara sau construi altul.
Suma de bani oferita prin acest credit ajunge pana la 100.000 de euro, pe o perioada de pana la un an. Numai ca, si in cazul acestui credit, banca acorda bani pentru 75 la suta din valoarea imobilului achizitionat.
Banca Transilvania are in prezent o retea de 341 de unitati si apoximativ 4.500 de angajati. Banca avea, dupa primele noua luni ale anului trecut, active de 6,8 miliarde lei (1,9 miliarde euro) si o cota de piata de 4,5 la suta, fiind a cincea ca marime in sistemul bancar romanesc.