Parcul „Tetarom III”, pregatit de lansare
Consiliul Judetean Cluj a inceput, de la inceputul acestei saptamani, concesionarea Parcului Industrial „Tetarom III”. Tratativele vizeaza o investitie care va aduce peste 50 de milioane de euro in judet. Pe de alta parte, 2007 va insemna si finalizarea a alte doua investitii, in valoare totala de peste 100 de milioane de euro.
In timp ce majoritatea acestor afaceri sunt axate pe obtinerea unui profit, investitiile derulate de catre Primaria Cluj-Napoca vizeaza dezvoltarea infrastructurii si a constructiilor.
Investitie secreta
„Este adevarat ca negociem concesionarea terenului cu un investitor strain, acesta ne-a cerut, insa, confidentialitate totala asupa numelui. Pot sa va spun ca este vorba de o firma cu profil in industria electronica.
In urma negocierilor s-a stabilit ca investitia ar trebui sa creeze 5.000 de locuri de munca directe si alte 5.000 de locuri de munca indirecte, prin firmele care vor fi atrase de acest investitor. In total, investitia se va ridica la 50-60 de milioane de euro”, a declarat presedintele CJ, Marius Nicoara.
Pentru a putea sustine investitia companiei, Consiliul Judetean ar trebui sa obtina finantare pentru crearea unui drum de acces la viitorul „Tetarom III”, situat in comuna Floresti, dar si alte fonduri pentru racordarea viitorului parc industrial la utilitati. Potrivit arhitectului-sef al CJ, Radu Spanu, „Tetarom III” va avea titulatura de parc industrial cel mai tarziu in toamna acestui an.
Gata in 2007
Totodata, un mall si o fabrica de motoare electrice sunt proiectele care se vor finaliza in 2007, conform agendei CJ. „Iulius Mall”, investitia omului de afaceri iesean Iulian Dascalu, in valoare de 47 de milioane de euro, va fi gata in toamna acestui an.
Contractul incheiat intre administratia judeteana si compania respectiva prevede ca firma sa plateasca CJ o redeventa de peste o jumatate de milion de euro anual, incepand din momentul in care mall-ul va fi functional.
Pe de alta parte, holding-ul „Emerson” investeste, la Cluj-Napoca, peste 75 de milioane de dolari in constructia unui centru de cercetare, unde vor fi angajati 400 de ingineri, precum si a unor fabrici de motoare electrice, regulatoare de gaz, scule pentru constructii si generatoare pentru turbinele centralelor eoliene. Productia efectiva este programata sa inceapa in primavara acestui an.
Aproape 200 de milioane de euro in dezvoltare
Din bugetul local, administratia locala a programat 14 investitii majore, dintre care cea mai mare parte se apropie de termenele de finalizare. Cu un total de peste 178 de milioane de euro, lucrarile vizeaza atat refacerea si modernizarea unor strazi, piete sau cladiri, cat si constructia de la zero a unor cartiere de locuinte sau drumuri.
O prima categorie de proiecte, care vor crea noi locuri de munca si vor creste potentialul economic al municipiului, este cea a centurilor ocolitoare.
Daca cea din nord-vestul orasului, pe directia bulevardul Muncii – Apahida, costa bugetul local circa sapte milioane de euro, cealalta, care va lega Valcele de Apahida, ocolind Cluj-Napoca prin sud-est, va costa peste 68 de milioane de euro, o parte din costuri fiind acoperite de Ministerul Transporturilor.
De asemenea, un milion de euro va fi cheltuit pentru constructia parkingului din curtea vechii Primarii – intre strazile Unirii si Bratianu.
Din estimarile pe care le-au facut reprezentantii Primariei, in asteptarea studiului de fezabilitate, parkingul subteran din zona Mihai Viteazul va costa in jur de 3,9 milioane de euro, iar casetarea paraului Calvaria, peste care va fi ridicata o alta parcare publica, in zona Manastur, va scoate o investitie de circa un milion de euro.
O alta parcare publica este cea de pe strada Ion Mester, pentru constructia careia va fi cheltuit tot in jur de un milion de euro.
Cartier la piata de vechituri
Primaria si-a mai propus sa finalizeze, pana cel tarziu anul viitor, cartierul de locuinte de pe amplasamentul fostei piete de vechituri a orasului (Oser), proiect care va scoate din buget alte 15 milioane de euro. Pe langa aceste proiecte, platite integral din bani publici, in oras se mai deruleaza investitii in care administratia s-a asociat cu parteneri privati.
Printre acestea se numara Cartierul Tineretului si cel din zona Lomb, precum si parkingul suprateran, de la hala agroalimentara.
Sediu nou la Filarmonica
La capitolul investitii semnificative se numara si amenajarea, modernizarea si extinderea fostului Casino din Cluj-Napoca care va gazdui sediul Filarmonicii si care va costa 18 milioane de euro.
Modernizarea pietelor agroalimentare din oras va costa aproape un milion si jumatate de euro, iar alte 2,4 milioane de euro au fost investiti in modernizarea si automatizarea centralelor termice de cartier, pentru a reduce pierderile acestora.
Viitorul suna bine
Consiliul Judetean mai are in derulare doua contracte de concesiune, destinate fiecare unei investitii. Astfel, langa spitalul de pneumoftiziologie „Leon Daniello”, firma „Nisco” SRL va investi 15,4 milioane de euro, din care 9 milioane in constructii si amenajari, restul in aparatura medicala.
Administratia judeteana va castiga, de pe urma acestei investitii, 2,4 milioane de euro, valoarea redeventei pe 25 de ani.