Relocalizarea industriala: o sansa pentru Romania

Este de prisos sa insist asupra importantei investitiilor straine directe atunci cand ele creeaza (sau salveaza) locuri de munca si maresc considerabil valoarea adaugata intr-o economie. Exista o literatura vasta in aceasta privinta si o experienta cu multe invataminte a celor 15 ani de tranzitie in Europa Centrala si de rasarit. Revin totusi asupra acestei chestiuni din varii motive.

Astfel, oficiali de varf din tari europene occidentale mari isi exprima tot mai vocal temerea fata de „relocalizarea industriala” – transferul unor activitati industriale in tari cu salarii mult inferioare. Acest transfer este normal intre economii deschise, atunci cand factori de productie (in special forta de munca) au preturi mult diferite, in conditii de productivitate comparabile.

Ce este inedit insa in anii din urma sunt domeniile cuprinse de ceea ce se intelege prin out-sourcing si off-shoring (relocalizare). Nu este vorba numai de ocupatii industriale traditionale, ci si de domenii in care un rol major il joaca noile tehnologii informationale si comunicationale.

Declaratii ca cele ale ministrului de finante al Frantei, Nikolas Sarkozy, sau ale ministrului federal al economiei din Germania, Wolfgang Clement, exprima anxietate nedisimulata. De altfel, Agenda Lisabona a Comisiei UE este un raspuns colectiv ce urmareste revitalizarea industriala prin cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica, prin atentia acordata invatamantului.

In acest context poate fi interpretata si dorinta unor guverne vest-europene de a impune reguli privind competitia fiscala inauntrul UE.

Dar fenomenul relocalizarii nu poate fi stopat in conditiile diseminarii cunostintelor pe plan global. Din relocalizare castiga mai mult mediile economice (tarile) care atrag investitii in domenii industriale creatoare de valoare inalta, tarile care prin politica publica promovata incurajeaza economisirea si formarea capitalului intern.

Romania nu a excelat in privinta atragerii capitalului strain in deceniul trecut; este notoriu ca banii trimisi acasa de lucratorii romani din strainatate sunt aproape dublul investitiilor facute de non-rezidenti in Romania.

Exista insa semne ale unei schimbari si aici ma refer nu la o perceptie, asa cum este indicata de articole precum cel aparut in Le Figaro (Romania, un „El Dorado” in Europa); intra bani tot mai multi in tara, care se orienteaza catre investitii, fie productive, fie speculative.

Desi lohn-ul detine mult din totalul exportului se vede o crestere a celui de masini, componente auto; este o dovada ca unii producatori interni de masini si echipamente se insereaza in structuri industriale europene. Anul 2007 actioneaza ca un magnet! Si este de gandit ca intrarile de capital se vor intensifica.

Pe de alta parte am fi naivi sa subestimam slabiciunile mediului nostru economic, care ne dezavantajeaza adesea. In valorificarea relocalizarii industriale, salarii scazute reprezinta un atu, dar adesea nu suficient.

De pilda, decizia companiei suedeze Electrolux de a face o investitie de 50 milioane de euro in Polonia si nu in Romania a depins, in ultima instanta, de facilitati fiscale si calitatea infrastructurii.

In timp ce Polonia (nota bene: care a intrat in UE!) a negociat cu Comisia UE pentru a-si prezerva un spatiu de manevra in politica fiscala fata de investitori mari, noi am cedat, se pare, cu usurinta; aceasta realitate este recunoscuta chiar de oficiali ai Agentiei Romane pentru Investitii Straine. Si Slovacia a reusit sa atraga Hyundai (in industria auto) printr-o serie de facilitati.

Relocalizarea industriala va face tot mai multe valuri. Progresele economice ale tarilor asiatice (China, dar si India) maresc enorm mizele in spatiul mondial. Apar oprtunitati extraordinare, dar si riscuri pe masura; Jocurile economice, nu arareori, sunt cu suma nula – ce castiga unii, altii pierd.

Unele date arata ca numeroase firme chinezesti aloca pentru investitii (din care mult in IT) circa 20% din cifra de vanzari. Este adevarat ca mult din investitiile chinezesti sunt pentru „ajungerea din urma” (cum faceau japonezii si sud-coreeeni altadata), dar exista si o componenta de inovatie semnificativa.

Agresivitatea economica a asiaticilor trebuie sa dea mai mult de gandit europenilor care, in ansamblu, aloca mai putin decat SUA pentru cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica ca procent din PIB.

Morala este: relocalizarea industriala poate ajuta Romania in diminuarea decalajelor economice fata de Vest. Dar aceasta sansa nu se implineste de la sine, fara o politica publica adecvata.

Avem nevoie de un mediu de afaceri mai bun, de o fiscalitate care sa incurajeze economisirea si investitia productiva (inclusiv stimulente fiscale), de investitii in educatie, de coagularea capitalului autohton serios pentru a face fata concurentei straine etc.