Moartea domnului Cristi Puiu (de Radu Preda)

Moartea domnului Lazarescu este cel mai prost film dintre cele regizate de Cristi Puiu. Cristi Puiu a regizat, in total, doua filme.

Despre regizorul Cristi Puiu, parerile sunt impartite. El crede ca este genial – si s-a gasit imediat un sobor de snobi care sa-l tamaieze -, in timp ce restul lumii crede exact contrariul.

De ce vorbim despre domnul Cristi Puiu si despre opera sa? Pentru ca, printr-un concurs de imprejurari favorabile si o campanie abila de PR, se vorbeste, mai ales in presa, despre a doua jumatate a operei sale cinematografice ca despre un succes. Premii peste premii la Cannes si alte festivaluri europene cu staif, basca sansa unei nominalizari la Oscar.

Am spus sansa unei nominalizari, si subliniez acest lucru, pentru ca, in ciuda isteriei mediatice, filmul sau nu este inca nominalizat, ci doar propus, de NOI, la nominalizare, si mai e foarte mult pana departe.

Domnul Cristi Puiu spunea, de curand, intr-o emisiune televizata la postul national, in fata unui realizator cazut in veneratie si a unui public (platit!) asijderea, ca filmele se impart in doua: filme comerciale si filme de autor, adica de arta, apartenenta „capodoperei” sale la cea de-a doua categorie fiind subinteleasa.

Cu o moaca sictirita, domnul Cristi Puiu ne dadea de inteles ca daca nu ne place filmul domniei sale suntem inculti in cap si nu stim sa apreciem arta.

In ce consta arta domnului Cristi Puiu? In procesul aproape fizic de inlocuire a ecranului de cinematograf cu un geam prin care spectatorii sunt obligati sa priveasca in inima sistemului sanitar din Romania.

Daca operatorul n-ar batai camera in ultimul hal (cica si asta e arta!!!), mai rau decat un ageamiu in ale filmatului, s-ar vedea limpede cum oamenii mor cu zile din cauza indolentei cu care sunt tratati in momentul cand intra pe poarta unui spital.

Pentru membrii juriilor festivalurilor europene asta e ceva exotic, care poate fi lesne plasat in zona fictiunii, ceea ce provoaca admiratia fata de autor. De aici si succesul obtinut de pelicula in strainatate.

Dar ce motiv ar avea un beneficiar al acestui sistem sinistru sa plateasca un bilet la cinema pentru a vedea, pe ecran panoramic, o mizerie? Si nu una inedita, ci una care ne-a intrat in suflet. Probabil ca domnului Cristi Puiu nu i-a murit nimeni drag din cauza unor macelari numiti doctori in Romania.

Si cum documentarul sau cu afis de comedie (apropo, sunt destui cretini in sala care rad copios) nu e nici o tomografie a sistemului, nici un strigat de disperare, nici o parabola mobilizatoare, ci doar o constatare morometian-prosteasca, nu-mi ramane decat o singura explicatie: domnul Cristi Puiu este un impostor.

Caruia i-as face cu mare placere „toaleta” si l-as lasa neterminat, asa cum a incheiat el filmul, brusc, in cel mai ieftin mod cu putinta.

P.S. In ciuda impresiei generale pe care mi-a facut-o filmul, trebuie sa recunosc un lucru: prestatia lui Ion Fiscuteanu m-a lasat fara aer. Singura explicatie rationala ar fi aceea ca actorul a suferit un atac cerebral in timpul filmarilor. Daca nu e asa, inseamna ca e pur si simplu genial. Dar numai pentru o astfel de manifestare a geniului, zau ca nu merita sa vedeti filmul.