Sari direct la conținut

Ungaria poate exporta carne de pasare, restrictionat

HotNews.ro

Schimburile inter-comunitare cu zona de supraveghere din Ungaria, unde a fost identificat virusul gripei aviare nu au fost interzise, a declarat, vineri, pentru HotNews.ro, presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Sanatatea Alimentelor, Marian Avram:” nu exista restrictii generalizate…este vorba doar de o zona de supraveghere”.

‘Decizia a fost luata vineri, la Bruxelles, in cadrul Comitetului Veterinar Permanent pentru Lantul Alimentar al Comisiei Europene (CE) si va fi respectata si de Romania, ca tara membra a UE.

Presedintele ANSVSA, Marian Avram, a explicat ca restrictiile au fost impuse pe o raza de 10 km din jurul focarului din tara vecina, unde exista doar doua ferme de crestere a pasarilor. Asta inseamna ca exporturile Ungariei de carne si produse din carne de pasare nu vor fi afectate considerabil de aceasta masura a CE.

Autoritatile sanitare veterinare romanesti supravegheaza si monitorizeaza permanent judetele de la granita cu Ungaria, pe o raza de 80 de km, pentru a preveni raspandirea virusului. Marian Avram a declarat ca deocamdata nu exista riscul ca virusul sa ajunga si in tara noastra. De altfel, zilnic sunt prelevate probe atat de la pasari salbatice cat si domestice la nivelul intregii tari.

Autoritatile veterinare din Ungaria au raportat, in urma cu cinci zile, simptome de gripa aviara la o ferma de gaste din sud-estul tarii, la 13 kilometri de orasul Szentes, dupa ce 40 de de pasari au fost gasite cu simptome de gripa aviara.

Virusul inalt patogen H5 a fost confirmat la o ferma de gaste din Ungaria iar laboratorul de referinta din Marea Britanie a confirmat vineri existenta variantei N1, cea cu care s-a confruntat anul trecut si Romania.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro