La Fontaine n-a tinut cont de marketing
Primavara. Furnica sapa, pune seminte, face straturi. Apare si greierele.
– Ce faci, greierasule?
– Merg la un tenis cu baietii.
– Mai, mai! Sa nu vii la iarna sa-mi ceri mancare, ca nu stiu ce-ti fac!
– Da, da, bine….
Vara. Furnica aduna, secera, coseste. Trece greierele, cu o chitara sub brat.
– Ce faci, ma?
– Ma duc sa cant cu baietii in parc.
– Sa nu uiti: de la mine sa nu ceri de mancare.
Toamna. Furnica culegea de zor, facea dulceturi, punea conserve. Trece greierul, tot cu chitara sub brat.
– Ce faci, ma?
– Ma duc sa cant cu baietii in bar.
– Bine, ma, da’ la munca nu vii pana la iarna?
Vine iarna. Furnica statea in pridvor, infofolita intr-un sal si cu un ceai fierbinte in mana, cand vede o limuzina. Din ea coboara greierasul.
– Ce faci, greierasule?
– Uite, ma duc la Paris sa cant. Am avut succes cu chitara.
– Bine, greierasule, bafta. Si daca-l vezi pe unu’, La Fontaine, zi-i ca-mi bag picioarele in fabulele lui!