O sa-l regretam pe Adrian Nastase? (de Sorin Ionita)

„Datoram cu totii niste laude tarzii fostului premier si guvernului sau (SAR i-a laudat chiar atunci cand a fost cazul, dar in paranoia PSD-ista nu intrau decat doua categorii: aia cumparati, ai lor 100%; toti ceilalti, dusmani si rauvoitori)”.

Cand au predat cheile de la hambar in 2004, finantele tarii nu aveau gauri majore. Dincolo de pacatele sale stiute, care l-au rapus electoral, premierul Nastase a asigurat o buna disciplina macro, chiar in anul cu alegeri, cand am auzit mai putine aberatii bugetare decat in 2007. Imi amintesc cu nostalgie de Mihai Tanasescu, care ne-a lasat un deficit de doar 1%.

Nu idealizez fosta echipa PSD. Motivele pentru care Nastase ar fi luat proiectele de lege scornite recent de social-democrati si le-ar fi facut guler initiatorilor sunt simple: se astepta sa castige alegerile, sa stea la Cotroceni cel putin patru ani, iar cabinetul sau sa guverneze intre 2005 si 2008 intr-o atmosfera de relativ echilibru macro, ca atunci merg bine si invartelile private micro.

Dar grija lui sa nu-si bata singur cuie in talpa a fost buna si pentru tara. Realizam acum ca, la vremea aia, Nastase era singurul sef de partid care chiar avea planuri pentru 2008 si dupa.

Iata inca o lectie ca institutiile sunt uneori mai importante decat firea omului. Cu un orizont de timp lung, Nastase a fost mai chibzuit.

Daca ar fi stiut ca pleaca in cateva luni, credeti ca-i era greu sa sparga pusculita in 2004 sau sa arunce in populatie cu bani inexistenti? De aia in democratie s-a inventat separatia putere – opozitie si motiunea de cenzura: ca sa penalizeze un guvern caruia viziunea i s-a scurtat odata cu procentul in sondaje.

Cand e clar ca nu te mai alegi, iti fuge mintea la prostii, dar opozitia, stiind ca va plati oalele sparte, te da jos inainte sa strici mare lucru.

Creativi cum suntem, noi am gasit insa leac si la asta. Astazi in Romania, prin miscari halucinante care au confuzionat spectrul, s-a ajuns ca guvernul si 80% din parlament sa nu mai aiba sanse in urmatoarele alegeri.

Ca atare, a aparut o convergenta de interese intre (1) tabara PNL, guvernand conform principiului dupa noi potopul, orice luna in plus fiind un ragaz bine-venit; si (2) PSD, PC plus alti maruntei, care merg pe ideea anarho-trotkista „cu cat e mai rau, cu atat e mai bine”.

Ultimii profita de slabiciunea celorlalti si perforeaza bugetul, doar-doar o crapa mai curand, amanetand viitorul unei guvernari ce nu va fi a lor. Primii accepta orice, ca nici a lor nu va mai fi.

Vezi marirea pensiilor, trecuta cu incalcarea regulilor de legiferare

(n-avea fundamentare), cand PSD si guvernul au strigat in cor ca e OK, exista resurse. Halucinantele explicatii ministeriale au tinut pe canicula, cu lumea usor insolata, dar acum la legea bugetului nu mai merge ca in folclor, doar cu creatie orala.

Aici se va vedea gaura de 2% din PIB, asa ca PSD a schimbat macazul si recunoaste ca, de fapt, nu sunt bani de pensii: deputatii lor au iesit la televizor si au cerut majorarea TVA (dar si micsorarea TVA la alimente – ce conteaza, lipsa de logica n-a omorat pe nimeni) si renuntarea la cota unica (una dintre cele mai reusite reforme de dupa 1989, care a adus mai multi bani la buget decat putusera

guvernele anterioare cu impozitul progresiv). PNL-istii n-au mai zis nu la fel de apasat ca inainte.

Dar nu e destul: Geoana vrea sa acopere balba de la motiune cu initiativa fenomenala de a devansa marirea pensiilor si de a urca cheltuielile de sanatate de la 4% la 7% din PIB. Dintr-un foc, intr-o singura vara, bugetul sare in sus cu 5% din PIB – si sa vedem ce mai apare cand intra in parlament. Acum el face in total cam 32-33% din PIB (adica din ce produceti dv.

pe an, statul rascheteaza cam o treime), dar gratie coalitiei informale PNL-PSD va sui catre 40%. Asemenea crestere abrupta este de neconceput in tari normale si e indoielnic ca poate fi absorbita de administratie: vezi cum merg proiectele de investitii, ca subventii sociale e usor sa imparti. Dar ce conteaza, nu vor mai fi ei la putere sa dea explicatii.

Nastase a fost un manager bun, intarind disciplina bugetara si de aparat pentru a-si acoperi derapajele cu statul de drept si a-si maximiza castigurile pe termen – credea el – lung. Cu el, stiai cine decide si cine raspunde, inclusiv pentru prostii.

astora de acum, putere si opozitie amestecata in ceata, li s-au mai ofilit parghiile de abuzat justitia, dar se poarta cu bugetul ca unul de 19 ani cu o masina inchiriata ce trebuie data maine inapoi. Asa ne-a fost noua norocul: cand e Tanda, nu e Manda, si invers. Va amintiti vorba premierului ungar Gyurcsany:

„V-am mintit dimineata, la pranz si seara”? Il apreciez pentru curajul sinceritatii; sunt curios daca Tariceanu si Vosganian o sa-l aiba vreodata. Intre timp, am impresia ca trebuie sa ne schimbam incet-incet economiile in euro.