Sari direct la conținut

Raspunsuri la cele mai frecvente intrebari despre pensiile private [5]

HotNews.ro

Ca cetatean roman, dar si european, am posibilitatea de a contribui la un fond de pensii din unul din statele membre ale Uniunii Europene, Germania sa zicem? Imi pot directiona cei 2% catre un asemenea fond?

Ion Giurescu: Pe Pilonul II pensii private obligatorii acest lucru nu este posibil pentru ca discutam despre transferuri de la bugetul de stat al Romaniei. Pe Pilonul III pensii facultative puteti cotiza la un fond de pensii private din orice stat membru al Uniunii Europene.

Trebuie sa aveti insa in vedere ca nu veti beneficia de facilitatile fiscale pe care le aveti in situatia in care cotizati la un fond de pensii private facultative din Romania, pentru ca statul roman nu acorda facilitati fiscale altor state si nici invers. Ma refer la deductibilitatea de 200 de euro pe an prevazuta de Codul Fiscal.

Daca sunt cetatean roman si lucrez in strainatate, intr-o tara membra a Uniunii Europene, pot contribui la Pilonul II? Daca da, cum se calculeaza contributia?

Ion Giurescu: Exista doua posibilitati in cazul persoanelor care parasesc teritoriul Romaniei si muncesc in spatiul Uniunii Europene. Daca persoana are relatii de munca definite pe teritoriul Romaniei si plateste contributia la asigurari sociale catre statul roman, chiar daca este detasata o perioada intr-o alta tara, ea va continua sa cotizeze la Pilonul II.

Daca persoana pleaca din tara mai mult de un an de zile, ea intra automat in jurisdictia statului in care munceste, deci contribuie la sistemul de asigurari de acolo. Legea romana prevede ca drepturile sale pot fi transferate din Romania in statul respectiv numai in conditiile in care exista acorduri intre cele doua tari.

In acest moment asemenea acorduri nu exista, iar la nivel european se discuta de vreo trei, patru ani despre portabilitatea beneficiilor, fara insa sa se fi ajuns la o concluzie. Deci, prevederea din legea romana nu se poate aplica deocamdata.

Care sunt dezavantajele repartizarii aleatorii la un fond de pensii privat?

Ion Giurescu: In principiu, nu exista dezavantaje. Iar daca ulterior persoana repartizata in acest fel va avea o optiune clara privitoare la un anumit fond de pensii, ea se poate transfera in conditiile prevazute de lege.

Ce se va intampla cu contributiile acumulate la fondurile de pensii administrate privat in momentul trecerii la euro? Vor exista influente negative, le va scadea valoarea?

Ion Giurescu: Nu vor exista efecte negative directe ale trecerii la moneda euro. Va apare insa posibilitatea ca toti acesti bani sa migreze catre alte piete europene, daca Ministerul Finantelor Publice si Bursa de Valori nu vor gasi mecanismele prin care sa ii mentina in tara.

Daca statul roman nu va avea o politica de absorbtie a sumelor mari si stabile acumulate de Pilonul II, banii vor contribui la cresterea economica a altor tari, nu a Romaniei. Repet insa, pentru cel care contribuie nu exista efecte negative directe, el poate chiar sa aiba un profit mai mare daca pietele pe care banii sunt investiti inregistreaza cresteri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro