„De la an la an crește rolul Statului în economie. Iar istoria ne arată că acest trend este ireversibil.” Interviu cu economistul-șef din ING Bank despre taxe, dobânzi și efectele îmbătrânirii populației

„De la an la an crește rolul Statului în economie. În întreaga lume, nu doar în România. Fie că vorbim de economia americană, chineză sau germană, peste tot crește rolul Statului – direct sau indirect. Iar problema cu trendul ăsta de creștere este că în general e ireversibil”, spune într-o discuție cu HotNews economistul șef al ING Bank, Valentin Tătaru.

Printre temele abordate în dialogul cu economistul român: dacă vom vedea taxe mai mari după anul electoral, când vor mai scădea dobânzile, cum ne afectează economia țării îmbătrânirea populației, care e rolul unui economist-șef al unei bănci dar și cum vede el modul în care presa transmite mesajele cu tentă economică.

• Dobânzile vor mai scădea, dar într-un ritm destul de lent. Argumentele interne, regionale și cele globale.

• E foarte posibil să vedem cu toții taxe tot mai mari, gradual impuse. Noua lege a pensiilor, recent adoptată, a trecut destul de ușor prin societate, prin media.

• Problema cu îmbătrânirea populației e ca tensiunea arterială: poți muri din cauza ei, dar n-o simți imediat.

• A apărut peste tot informația că România a avut în februarie cea mai mare inflație din Europa. Dar când România avea anul trecut cea mai mica inflatie din regiune, nimeni n-a subliniat pe undeva acest lucru.

• De la an la an crește rolul Statului în economie. Și istoria ne arată că trendul ăsta de creștere este ireversibil.

• Cele 4 feluri de a cheltui banii: Primul, când cheltui banii tăi pentru tine. Al doilea mod este când cheltui banii tăi pentru altcineva. Al treilea, când cheltui banii altuia pe tine. Iar al patrulea, când cheltui banii altora pe alții- cazul Statului.

• Datoria publică nu e foarte mare, dar ritmul în care crește este ceea ce ne îngrijorează.

• O criză poate veni oricând. Dar, din punct de vedere strict economic, e puțin probabil să asistăm pe termen scurt la una.

Ce face un economist-șef într-o bancă

„Un economist șef furnizează analize economice generale sau la nivel sectorial, care să ajute managementul în luarea deciziilor de business. Analizele pe care le facem se referă în general la trendurile macro pe care le vedem, dar focusul general e pe prognoze și pe scenarii de risc”, spune Valentin Tătaru.

Rugat să vină cu un exemplu, Valentin Tătaru explică: „Analizăm de pildă, ce se întâmplă dacă dobânzile cresc mai mult decât ne-am aștepta noi. Și lucrăm cu mai multe scenarii; unul principal, de bază și apoi cu diferite scenarii de risc. Sau analizăm ce s-ar întâmpla dacă dobâzile se duc mai jos decât ne-am aștepta”.

Analizele pe care economiștii-șefi le fac pot sau nu să nu fie comunicate extern (publicului sau celor interesați n.red). „Asta depinde de dimensiunea băncii sau de dimensiunea departamentului de cercetare. Aș adăuga faptul că această componentă de comunicare externă presupune alocarea unor resurse suplimentare. Nu e suficient doar să trimiți un email, mai ales în lumina ultimelor reglementări (MIFID, protecția investitorilor șamd). Cum spuneam, nu e suficient doar să dai un email cu ultimul tău raport de cercetare, ci trebuie să ai o structură clară de distribuție și să te asiguri că lumea va primi în același timp nota ta de cercetare. De asemenea, cineva trebuie să revizuiască raportul, nu doar cel care l-a redactat. Probabil de asta sunt destul de multe bănci unde rapoartele interne de cercetare nu sunt transmise și extern”, mai spune Tătaru.

Observ cu oarecare neliniște trendul de supra-simplificare în media a mesajelor transmise de economiști. Știm că prin natura lor, rapoartele de cercetare sunt destul de complexe, cu multe cifre și e de înțeles că trebuie simplificate puțin. Dar nu supra-simplificate

Personal observ cu oarecare neliniște trendul de supra-simplificare a mesajelor. E și un cerc vicios aici. Sigur că prin natura lor, rapoartele de cercetare sunt destul de complexe, de complicate. Ai multe scenarii, ai multe cifre și cumva e de înțeles că trebuie simplificate puțin, spune economistul șef al ING Bank.

Ceea ce-l nemulțumește este că uneori, din cele 3-4 scenarii, presa îl ia pe cel mai negativ și-l transmite ca fiind scenariul principal. „Uneori acest scenariu negativ e pus și în titlu, iar asta generează din partea economiștilor efectul nedorit: aceștia fie nu mai vorbesc, văzând că mesajul e distorsionat, fie vorbesc ambiguu sau foarte tehnic. Din perspectiva mea, a economistului, sunt mereu îngrijorat sau neliniștit de modul în care a doua zi va apărea în presă un raport de cercetare pe care l-am făcut. Și nu pot să nu spun că în momentul în care îl scriu, îl recitez cu gândul la cum va fi el reflectat în presă”, mai spune Valentin Tătaru.

Pornind de la această situație, ING va demara un proiect, alături de Super-scrieri și Friends4Friends, unde jurnaliști pe teme economice vor putea fi sprijiniți pentru o mai bună înțelegere a noțiunilor economice de bază. Mona Dîrțu va avea un curs de bazele jurnalismului, iar Alina Matiș (Panorama) le va vorbi cursanților despre investigații și jurnalism financiar.

„Ambele părți trebuie să fie foarte atente când livrează un mesaj. Pe de o parte macroeconomiști pot înțelege riscurile, dar de teama ca mesajul lor să nu fie supra-simplificat, să se autocenzureze. Iar pe de altă parte presa trebuie să fie mai conștientă de amploarea mai mică sau mai mare a unui scenariu de risc, ca să dau doar un exemplu. „Un asemenea proiect prin care ne întâlnim și dialogăm, sperăm să ajungem într-un moment de egalizare a informațiilor și a temerilor, astfel încât noi să ne ajustăm mai bine mesajele, iar jurnaliștii să aibă o cheie mai bună în care să le citească. Și mai e ceva: presa e citită și de oameni de afaceri, și de politicieni, și de cei care poate au o educație financiară mai bună sau mai puțin bună. Și fiecare vede în cheie proprie un titlu negativ. Și de aici apar îngrijorări. Și ajungi să te ferești să fii citat cu un lucru negativ, pe care tu l-ai menționat poate, fără a-l accentua. Era doar un scenariu printre altele, dar în presă a apărut doar acela.”, consideră Valentin Tătaru.

Rugat să dea un exemplu, acesta a adăugat: ”A apărut peste tot informația că România a avut în februarie cea mai mare inflație din Europa. Asta a fost tot ceea ce s-a reținut, și nu vreau să spun că nu ar fi ceva adevărat. Dar anul trecut, când România avea cea mai mica inflație din regiune, nimeni n-a subliniat pe undeva acest lucru”, explică economistul-șef.

Când vor scădea dobânzile

Dobânzile vor mai scădea, dar într-un ritm destul de lent, crede Valentin Tătaru. România depinde din acest punct de vedere de ceea ce se întâmplă pe plan intern, dar și pe plan global și regional. „Factorii „domestici”, interni, ar permite o ușoară reducere a dobânzilor, chiar dacă dar nu foarte mult. BNR-ul e acum la 7% cu dobânda cheie. Noi credem că în mai vor începe să reducă dobânda cu 25 de puncte de bază. Până la finalul anului. aveam și încă avem o prognoză oficială de 100 de puncte de bază reducere, însă începem să vedem riscuri care indică posibilitatea unei reduceri de mai mică intensitate. Vedem că inflația scade mai lent decât anticipasem”, explică economistul.

În plan regional, ochii stau pe ce se întâmplă în Polonia. „La polonezi, dobânda-cheie e de 5,75%. La noi e 7%, însă doar teoretic. Practic, mai avem facilitatea de depozit a băncii centrale (N.Red.– facilitatea de depozit permite plasarea unui depozit cu scadenţa de o zi la banca centrală, la o rată de dobândă predeterminată) cu un punct mai jos și atunci dobânda „efectivă” este de fapt 6%. Dacă din acest 6% scazi 25 de puncte de bază ajungi la 5,75% și nu cred că e rezonabil să ne ducem cu dobânda-cheie sub cea a Poloniei, crede economistul șef al ING Bank.

Dacă Polonia nu mai face nimic restul anului, va fi greu de crezut că vom reduce noi mai mult de 25 de puncte de bază, mai spune el. Pe scurt, constrângerea internă e dată de inflație iar cea regională și globală de ce vor face celelalte bănci centrale.

„Global vorbind, ne uităm la ce fac băncile centrale ale SUA și a UE- FED și BCE. Încep și acolo ciclurile de tăiere- în mai FED-ul iar în iunie BCE, dar și în aceste cazuri aceste cicluri au fost „împinse” cu câte o lună mai târziu. Dar tendința pe care o vedem asta este: de scădere a dobânzilor, chiar dacă în pași mai mici”, mai spune Valentin Tătaru.

Problema cu îmbătrânirea populației e ca tensiunea arterială: poți muri din cauza ei, dar n-o simți imediat

Întrebat cum ne va afecta îmbătrânirea populației, economistul șef al ING explică: „O populație îmbătrânită înseamnă mai puțini angajați în economie, un grad mai redus de productivitate, de inovare și un ritm mai mic al dinamismului economic în general. Asta îți creează probleme în sistemul de pensii pentru că tot mai puțini angajați vor trebui să contribuie la plata pensiilor unui număr tot mai mare de seniori. În sistemul de sănătate, evident, vom asista la o cerere mai mare de servicii medicale, vom mai vedea cheltuieli mai mari cu sistemul de sănătate. Problema cu îmbătrânirea populației e ca tensiunea arterială: poți muri din cauza ei, dar n-o simți imediat. Vorbim de problema asta din anii ’90, de când eram eu copil, spune Tătaru.

E foarte posibil să vedem cu toții taxe tot mai mari, gradual impuse, pentru a echilibra sistemele de pensii și de sănătate. Și aș mai adăuga aici și noua lege a pensiilor, recent adoptată, și care a trecut destul de ușor prin societate, prin media. În sensul că, dacă vă uitați că în Franța reforma pensiilor a dus la o mini-revoluție socială, la noi nu s-a întâmplat mai nimic, adaugă acesta.

De la an la an crește rolul Statului în economie. În lume și în România. Istoria ne arată că trendul ăsta de creștere este ireversibil

Nu pot să nu remarc faptul că de la an la an crește rolul Statului în economie și în lume și în România. Fie că vorbim de economia americană, chineză sau germană, peste tot crește rolul Statului – direct sau indirect. Direct, e ușor cuantificabil. Te uiți la cheltuielile guvernamentale ca procent din PIB și vezi cât de mare e Statul. Indirect e mult mai greu cuantificabil, pentru că pot apărea lucruri gen reglementări cum ar fi nu știu, garanții guvernamentale la credite…. Sau forțezi mediul privat să facă anumite cheltuieli prin diverse reglementări pe care le impui prin diversele agenții ale Statului (de ex. standarde minime de calitate). Ăsta e totul, creștere a rolului statului, doar că nu este o cheltuială directă.

Cele 4 feluri feluri de a cheltui banii, spuse de Milton Friedman. Primul, când cheltui banii tăi pentru tine. De pildă îți iei o mașină. Caz în care ești foarte atent cu bugetul. Mergi pe la mai mulți dealeri auto, încerci să obții eficiența maximă pentru banii pe care îi dai.

Al doilea mod este când cheltui banii tăi pentru altcineva. De exemplu cumperi un cadou sau inviți pe cineva la masă. La fel, ești atent cu bugetul de care dispui. Dar nu îți mai maximizezi rezultatul, urmărești doar să te încadrezi în buget. Apoi, ai cazul în care cheltui banii altuia pe tine- un exemplu ar fi când te trimite firma într-o delegație. Caz în care nu te mai uiți cu atenție la preț că doar nu sunt banii tăi. Și mai ai situația în care cheltui baniii altora pe alții. Caz în care nu ești atent nici la eficiență nici la calitate. E și cazul Statului care cheltuie banii firmelor și cetățenilor pe alte proiecte. Sigur că în practică există reglementări de cost sau de calitate, mai spune economistul-șef al ING.

Iar problema cu trendul ăsta de creștere a rolului Statului în economie este că e ireversibil în general. Greu mai poate întoarce statul propriile prerogative, odată instalate. De exemplu: Prima Casă a apărut în criză, în 2009-2010. S-a mai terminat vreodată? Sau IMM Invest, apărut în COVID și care nu s-a încheiat nici acum, mai arată el.

Din punctul său de vedere, sustenabilitatea bugetului ar trebui să fie prioritatea reformelor. „Pentru că de aici le poți rezolva și pe celelalte. Dacă nu ai asta rezolvată, nu le poți rezolva nici pe celelalte. Ai tot felul de politici de tip ”stop and go”; te apuci să faci ceva, apoi constați că nu ai banii cu care să continui, te oprești, apoi începi altceva”, mai adaugă el.

Datoria publică nu e foarte mare, dar ritmul în care crește este ceea ce ne îngrijorează. Ce ne-a salvat tot timpul a fost creșterea economică

Trebuie recâștigată încrederea piețelor în privința deficitului bugetar și nu doar de dragul piețelor, ci pentru că este fundamental pentru dezvoltarea sustenabilă pe termen lung a României. „Datoria publică nu e foarte mare, dar ritmul în care crește este ceea ce ne îngrijorează. „Stocul” datoriei, cum îl numim noi, este la un nivel moderat. Suntem probabil în a doua parte a clasamentului în Europa, dar nu mai suntem printre ultimii ca nivel al datoriei. Problema este de ritm de creștere, care e dat în esență de deficitul bugetar despre care vorbeam mai devreme și care se adaugă la datorie în fiecare an. Și atunci, dacă ne uităm după ritmul de creștere al datoriei, nu mai suntem în a doua parte a clasamentului ci în prima treime, depinde pe ce orizont de timp ne uităm. După intrarea în Uniunea Europeană suntem pe locul 6-7 ca ritm de creștere al datoriei”, mai spune Tătaru în discuția cu HotNews.ro

Ce ne-a salvat tot timpul a fost creșterea economică. „România, în general a avut o creștere economică peste așteptări. Iar când PIB-ul crește, asta mai „diluează” ponderea datoriei și face ca ea să pară rezonabilă. Dar unul sau doi ani de stagnare economică, sau chiar de contracție îți vor arăta un tablou cu totul diferit: De exemplu, în 2008, România avea o datorie în jur de 12% din PIB. A venit o criză, un acord cu FMI-ul, iar datoria s-a dus pe la 25-30% . A mai venit o criză COVID, iar datoria s-a dus la aproape 50%. Deci ne trebuie doar niște „strănuturi” în creșterea economică și atunci se vede cu adevărat ritmul care acumulăm datorie. Repet, dinamica acestei datorii pune probleme!”, explică interlocutorul nostru.

Bineînțeles, o criză poate veni oricând, dar din punct de vedere strict economic e puțin probabil să asistăm pe termen scurt la una

„Nu poate nimeni să prevadă o pandemie, sau o criză apărută peste noapte. Bineînțeles, o criză poate veni oricând, dar din punct de vedere strict economic e puțin probabil să asistăm pe termen scurt la o criză. Aici aș mai face o observație: există o diferență majoră între venirea unei crize și instalarea efectelor acesteia. Lehman Brothers a dat faliment peste noapte, dar a durat câteva luni bune să vedem efectele acestui faliment. Apariția crizei te poate surprinde, și aproape întotdeauna te surprinde, dar tu trebuie să gestionezi efectele ei. Și să începi să te pregătești pentru asta”, consideră Valentin Tătaru.

O creștere a nivelului taxării e inevitabilă, consideră el. Deficitul bugetar trebuie corectat! Dar care taxe anume vor crește și cu cât anume, asta nimeni nu știe. „Probabil va fi o combinație de taxe, cu centrul de greutate pus către companii. Dar da, ideea că din 2025 ne putem aștepta la o creștere de taxe cred că e absolut valabilă”, conchide economistul.