Sari direct la conținut

A inceput judecarea "Dosarului licentele Microsoft": Nicolae Niro, Dorin Cocos si Gabriel Sandu si-au recunoscut faptele. Cocos: Fiecare participant trebuia sa ia cate 4 milioane de euro

HotNews.ro
Nicolae Dumitru Niro, Dorin Cocos, Gabriel Sandu si Gheorghe Stefan Pinalti, Foto: Agerpres
Nicolae Dumitru Niro, Dorin Cocos, Gabriel Sandu si Gheorghe Stefan Pinalti, Foto: Agerpres

Dorin Cocos, Gabriel Sandu si Nicolae Dumitru si-au recunoscut faptele in dosarul Microsoft, luni, in fata judecatorilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in timp ce Gheorghe Stefan a negat acuzatiile, informeaza Agerpres.

Cei trei doresc sa beneficieze de procedura simplificata, in care pedeapsa este redusa cu o treime daca inculpatii recunosc faptele asa cum sunt expuse in rechizitoriul intocmit de procurori.

„In 2009, Claudiu Florica si Dinu Pescariu au venit si mi-au propus sa vanda 80 de mii de licente Microsoft. Trebuia sa intervin la Ministerul Comunicatiilor, sa refac conexiunea cu ministrul Sandu. Era o continuare, mi-au spus ca sunt unici distribuitori si ca au pretul cel mai bun de pe piata. Nu-l stiam pe Sandu, dar stiam ca e prieten cu Gheorghe Stefan, Gheorghe Flutur si Florin Popescu. Am apelat la Stefan, care locuia la mine la Eurohotel”, a afirmat, luni, in instanta, Dorin Cocos.

El a povestit cum, dupa cateva zile, a avut o intalnire cu Gheorghe Stefan, Gabriel Sandu si Claudiu Florica, iar acesta a explicat ca e vorba de un contract ce se desfasoara din 2004, care trebuia reinnoit pentru ca licentele expirasera. Era vorba de o suta de mii de licente Microsoft folosite de Guvern, a precizat Cocos.

„Costul acestui contract era de 80 milioane de euro. Discountul acordat de Microsoft era de 15-20% din valoarea contractului. Discountul urma sa il impartim. (…) Ministrul nu a spus nimic. Voia sa verifice cele spuse de Florica. La o saptamana, ne-am intalnit din nou si Sandu a confirmat ca licentele expira si trebuie altele, tot de la Microsoft. Florica a venit cu propunerea de a imparti comisionul de 16 milioane de euro, comision incasat chiar de el pe o firma din Irlanda. Fiecare participant trebuia sa ia cate 4 milioane de euro. Trebuia sa desemnam cate un reprezentant care sa se ocupe de partea tehnico-financiara si sa incaseze comisionul”, a spus Dorin Cocos.

El a adaugat ca i-a precizat lui Florica faptul ca partea sa va fi folosita pentru campania PDL-ului din 2009, iar banii sa fie livrati in contul lui Dinu Pescariu.

„In campania din 2009 i-am cerut lui Pescariu sa faca urmatoarele plati: 500 de mii de euro pentru o firma in China avans si 300 de mii de euro pentru o filiala din Austria a acestei firme, pentru materiale publicitare – geci, pixuri, 27 containere de materiale. Valoarea finala a contractului a fost de 3,3 milioane de euro, restul de bani fiind platiti fie de mine, fie din banii lui Dumitru Nicolae. Personal, mi-au ramas in jur de 1,2 milioane de euro din afacere. 700 de mii imprumut bancar care se regaseste si in declaratia de avere a fostei sotii si 550 de mii cash, adusi de Pescariu”, a explicat Cocos.

Potrivit DNA, contractul-cadru de inchiriere de licente Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost incheiat in conditii oneroase pentru bugetul de stat, asigurand posibilitatea deturnarii unui discount de circa 47% acordat de Microsoft in considerarea Guvernului Romaniei si, implicit, permitand plata unor comisioane catre persoanele implicate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro