Sari direct la conținut

Accident mortal de motocicletă provocat de un tânăr băut și cu permisul anulat în jud. Buzău

HotNews.ro
Accident mortal de motocicletă provocat de un tânăr băut și cu permisul anulat în jud. Buzău

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a murit şi unul de 21 de ani a fost grav rănit joi seara după ce s-au răsturnat cu motocicleta în localitatea Ulmeni, anunță Agerpres.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Buzău, din primele verificări la faţa locului, în timp ce se deplasau cu motocicleta pe strada Ion Iordache din comuna Ulmeni, doi localnici, în vârstă de 21 şi 34 de ani, au pierdut controlul asupra direcţiei, vehiculul răsturnându-se pe partea carosabilă.

„Accidentul s-a soldat cu decesul bărbatului de 34 de ani, iar tânărul de 21 de ani a fost preluat de ambulanţă pentru îngrijiri medicale. Din verificări a reieşit că tânărul de 21 de ani are permisul anulat, iar cel de 34 de ani nu figurează în evidenţa posesorilor de permis de conducere”, a informat sursa citată.

În urma testării cu aparatul etilotest a tânărului de 21 de ani a fost indicată valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, a mai menţionat IPJ Buzău.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro