Achizițiile militare prin SAFE. „De ce cumpără România doar de la producători europeni?”. Răspunsuri la o confuzie publică

România trebuie să semneze în următoarea lună contracte militare de peste 8 miliarde de euro, prin SAFE (Security Action For Europe). Un astfel de program de achiziții militare, poate prea puțin explicat, a dat naștere unor confuzii. 

La sfârșitul lunii aprilie, ministrul Apărării, Radu Miruță, a mers în Parlament să ceară aprobare pentru achiziții militare de 8,33 de miliarde de euro prin programul SAFE. Nu a fost prima dată când s-a discutat public despre ce fel de echipamente și sisteme vrea România să cumpere, dar a fost pentru prima oară când publicul a aflat sumele exacte și defalcate, dar mai ales către ce companii vor merge contractele. 

Am aflat că pe zona de achiziții militare prin SAFE grupul german Rheinmetall primește cea mai consistentă parte – 5,7 miliarde de euro. Un alt pachet de peste 1 miliard de euro va merge către companii din Franța precum Airbus și Thales. 

Parlamentul a aprobat, iar MApN are termen până pe 31 mai să semneze contractele, termen obligatoriu impus prin mecanismul SAFE. 

Au existat unele detalii ale Armatei despre ce dotări militare vrea să cumpere România și care sunt condițiile de achiziții prin acest program, detalii preluate de presă, însă a fost poate prea puțin explicat. Pentru că în rândul publicului larg se repetă o întrebare – „De ce cumpărăm doar de la firme din Europa și nu și de la cele americane?”, dar și o confuzie „Cumpărăm de pe raft, în loc să producem în România”.

Încerc eu să dau o explicație, fără să mă pronunț dacă ce cumpără Armata României este bun sau rău. 

De ce cumpărăm doar din Europa?

SAFE (Security Action for Europe) a fost adoptat de Uniunea Europeană în 2025 cu obiectiv politic și strategic clar: să devină o „umbrelă” prin care UE să-și consolideze pilonul european de apărare, să-și revitalizeze industria militară, iar statele membre să poate face achiziții în comun pentru o omogenizare, pe cât se poate, a capabilităților militare folosite. Dar, mai mult, să consolideze independența militară a statelor europene față de producătorii americani, după tensiunile apărute ca urmare a poziționărilor administrației Trump. 

În ultimii zeci de ani, majoritatea statelor membre UE au cumpărat masiv tehnică militară din SUA – cum ar fi avioanele F-35, sisteme Patriot, HIMARS sau tancuri Abrams în cazul României. Deși acestea sunt produse de top, dependența totală de un furnizor extern, chiar și un aliat strategic precum SUA, este văzută acum ca un risc. Practic, UE consideră că dacă lanțurile de aprovizionare sunt controlate de Washington, Europa are o libertate de mișcare limitată în cazul unor divergențe politice, ceea ce oarecum deja s-a și întâmplat. 

Programul are un buget total de aproape 150 de miliarde de euro și reprezintă practic niște credite acordate în condiții avantajoase, pentru achiziții și producții militare pe termen relativ scurt, până în 2030. România are o alocare de 16,6 miliarde de euro, a doua cea mai mare după Polonia.

Da, nu sunt bani gratis pe care România îi primește – sunt credite pe 45 de ani care trebuie returnate, însă condițiile sunt foarte bune: o dobândă de 3% (pe piața liberă România s-ar împrumuta cu o dobândă de cel puțin 7% sau poate chiar mai mult acum pe fondul crizei politice) și cu o perioadă de grație de 10 ani – adică primele rambursări le vom face abia din 2036. 

Programul SAFE nu dictează ce să cumpere România, ci oferă o modalitate mai „ieftină” să o poată face rapid, până în 2030. 

Însă programul impune condiții stricte de eligibilitate, iar din acest motiv s-a conturat oarecum fals ideea că doar companiile din UE pot beneficia. Cadrul SAFE permite și companiilor din state precum Ucraina sau EFTA (Norvegia, Islanda, Liechtenstein) să participe. Ba chiar și companii americane pot participa, atât timp cât sunt prezente industrial în Europa și produc local – detaliez mai jos o astfel de achiziție din portofoliul României. 

Condițiile pentru a cumpăra prin SAFE, destul de stricte, sunt concepute special pentru a „blinda” industria europeană de apărare. Nu este suficient ca o companie să aibă un sediu în Europa. 

Cel mai important factor este ca echipamentele achiziționate să aibă un conținut european de minim 65% – un factor de localizare a producției care să stimuleze statele să investească în producători locali sau consorții europene în loc să importe tehnologie din afara blocului comunitar. Asta înseamnă că produsele americane, unde majoritatea pieselor și a tehnologiei sunt din SUA, pică automat acest test.

Banii cheltuiți prin programele UE sunt, de fapt, gândiți ca investiții în economia proprie – adică scopul este ca fondurile puse la dispoziția statelor membre să ajungă atât la marile companii militare europene precum Rheinmetall (Germania), Thales (Franța), Airbus (Franța), MBDA (Franța-UK) sau Leonardo (Italia), dar și către companii mai mici, locale, care pot inova și pot prezenta unele soluții special croite pentru nevoile fiecărei țări, păstrând producția la nivel local. 

Companiile americane pot fi și ele parte din SAFE, dar doar într-un anumit scenariu 

În teorie, companiile americane de armament ar putea fi și ele prinse în programul SAFE, dar doar dacă sunt prezente în Europa la nivel industrial, cu facilități de producție și produse construite pe continent, respectând acel procent de 65% european. Majoritatea companiilor americane nu sunt. 

În plus, cea mai mare parte din armamentul american vine cu restricții de tip ITAR (reglementări stricte privind exportul de tehnologie), ceea ce contravine dorinței UE de a avea control total asupra propriilor arme.

Totuși, există excepții, iar în cazul României a fost folosită această „portiță”: cumpără transportoare blindate Piranha 5 de la o companie deținută 100% de americani. 

General Dynamics European Land Systems (GDELS) este o filială deținută integral de corporația-mamă General Dynamics din SUA. Dar, din punct de vedere legal și operațional, este considerată o entitate europeană. GDELS e o companie înregistrată în Spania, cu sediul la Madrid, care s-a format prin achiziționarea unor producători europeni istorici, precum MOWAG (Elveția), Steyr-Daimler-Puch (Austria) și Santa Bárbara Sistemas (Spania).

Deoarece fabricile și facilitățile de producție, centrele de cercetare și angajații sunt în Europa, produsele lor – cum ar fi transportorul blindat Piranha 5, folosit și de Armata Română – sunt considerate produse de concepție și fabricație europeană.

În cazul României, cele 139 de blindate Piranha 5 vor fi produse la București, la Uzina Mecanică (UMB), așa cum au fost produse până acum și restul de aproape 200 dintr-un contract precedent. Potrivit MApN, gradul de producție locală va fi de 100% pentru vehicul și 65% pentru turelă care este realizată de compania Elbit la Măgurele.

Cumpărăm de pe raft sau chiar și producem ceva local?

Și așa ajungem și la cealaltă idee greșită, că prin SAFE România doar cumpără, nu și produce. 

Potrivit MApN, ponderea medie a producției în țară pentru contractele de circa 8,33 de miliarde de euro va fi de circa 50%. Unele vor fi produse aproape complet în țară (vehiculele Piranha 5 sau muniția de 35mm), în timp ce altele vor avea doar un grad parțial de producție în țară. 

Pentru cel mai mare contract militar din SAFE, aproape 2,6 miliarde de euro pentru 232 de blindate de luptă KF-41 Lynx, Rheinmetal va realiza circa 40% din produs în România, la Automecanica Mediaș, companie deja cumpărată de grupul german. 

Așa cum HotNews a aflat, mare parte din vehiculul blindat va fi produs în țară, mai puțin turela Lance 2. 

„Jumătate din valoarea Lynx-ului este turela, iar tehnica pentru a produce turela nu poate fi făcută în România. Și atunci este o obligație pentru ei de a face aici aproape 100% din restul vehicului”, răspundea ministrul Miruță la întrebarea HotNews.  

Similar se întâmplă și pentru alte contracte. 

Cele peste 1.000 de camioane IVECO vor fi produse 60% la fabrica companiei din Petrești, județul Dâmbovița, mini dronele din clasa I UAS vor fi asamblate local 100% de compania Quantum Systems, iar Rheinmetall va produce complet pulberii și muniția de 35 de mm la fabrica din Victoria, în județul Brașov.

Producția locală va însemna o interacțiune a marilor firme și cu companii locale, din țară – firme mai mici care nu ar fi avut capacitatea să livreze un întreg produs, dar care pot fi subcontractate pentru diverse componente. 

Ministrul Apărării spune că pune condiția obligatorie de interacțiune cu mediul de afaceri local:

„Se va face face prin publicarea unui marketplace, o aplicație ce va fi pusă la dispoziție în perioada următoare de STS, în care toți acești mari furnizori vor fi obligați să listeze care sunt componentele pentru care vor subcontractare. Urmând ca firmele din România să interacționeze comercial acolo – preț, condiții, timp”.

Mai există alte două contracte cu producție locală: aproape 900 de milioane de euro vor merge tot către grupul Rheinmetall pentru a construi în România două vedete pentru scafandri și două nave de patrulare (care vor fi mai degrabă echipate precum două corvete). Cheia acestor două contracte este obligația ca navele să fie construite la Șantierul Naval Mangalia – 2 Mai. 

Șantierul naval de la Mangalia, unul dintre cele mai mari din UE, a intrat în faliment, cu datorii de aproape 200 de milioane de euro. Autoritățile văd din contractul cu Rheinmetall prin mecanismul SAFE calea de rezolvare a problemei și de a reporni producția de nave, militare și civile.  

 „Este jetonul care salvează acest șantier”, susține ministrul Miruță.