Acum 90 de ani, erau aproximativ 200 de televizoare în întreaga lume. Azi sunt 1,7 miliarde, iar un român mediu petrece zilnic 5 ore. Ce vede?

În rubrica de știință a HotNews.ro, Tudor Călin Zarojanu face o incursiune palpitantă a felului în care a evoluat comunicarea. Nu e nimic scolastic, sunt pașii noștri, ca oameni, în fața unei evoluții, de fapt a unei explozii pe care n-a intuit-o nimeni: cum am ajuns să avem prea multă informație și prea puțină cunoaștere.

Vreme de secole, ba chiar de milenii, literatura de anticipaţie şi, mai încoace, cinematografia SF au fost concentrate pe obsesia călătoriilor. Călătoriile pe Lună, spre centrul Pământului, pe suprafaţa lui, pe apă, sub apă, spre alte planete, galaxii şi prin universuri paralele. Ba chiar şi călătoriile prin vasele de sânge, cu un submarin microscopic ocupat de cetăţeni.

Dacă tăceai, Buster Keaton rămâneai!

Nici măcar cei mai mari creatori ai genului botezat la un moment dat SF, precum Jules Verne sau George Herbert Wells, n-au „mirosit” că evoluția tehnico-științifică a deplasărilor va fi cu mult depășită de cea a comunicațiilor. Și a calculatoarelor, desigur, pe care nimeni nu le anticipase.

Paranteză: N-am glumit cu mileniile de anticipație, căci primul text SF este „Istoria adevărată” a lui Lucian din Samosata. A fost un prozator grec de origine asiriană, care, în urmă cu 1.800 de ani, făcea referire la extratereștri și la un război cosmic.

Comunicarea modernă n-a pornit de nicăieri. Vreme îndelungată, din preistorie până la jumătatea secolului 19, comunicarea dintre ființele umane s-a bazat pe gestică, oralitate, scris și imagine.

Gestica, adică Primul Sistem de Semnalizare, poate fi extrem de sugestivă. Când un neanderthalian îl trosnea în cap cu o ghioagă pe vecinul care i-a încălcat terenul de vânătoare, semnificația gestului era foarte clară. 

În plus, gândiți-vă că între 1895 și și 1927, ba și după aceea, s-au realizat numeroase filme mute. Destule dintre el au  fost mai expresive decât unele dintre cele ulterioare. De unde și vorba „Dacă tăceai, Buster Keaton rămâneai!” sau cam așa ceva. Actor celebru pentru filmele sale mute, Buster Keaton a fost poreclit „Marele Chip de Piatră”, fiind considerat omul cu față impenetrabilă, ”care n-a râs niciodată”.

Și totuși, la un moment dat, oamenii s-au săturat să tacă (la noi s-a-ntâmplat asta în Decembrie 1989), mai exact să se limiteze la sunete guturale și au început să vorbească. 

Vorbirea s-a impus nu chiar dintr-o dată (gen: „Ce mă-ta te-a apucat să-mi dai cu ghioaga-n cap!?”), ci treptat, pas cu pas, cum ar spune cineva. 

Unde a apărut scrisul 

În paralel, însă, oamenii peșterilor s-au apucat să comunice prin picturi senzațional de frumoase, precum cele din Altamira. 

De-atunci și până la pictorii Adrian Ghenie sau, dacă preferați, Alexandra Nechita, „Micuța Picasso” (nu mai e chiar așa micuță, face 39 în 27 august, La mulți ani și multe tablouri!), arte plastice există nu doar pentru frumusețe. Ele reprezintă și un mijloc de comunicare. Gândiți-vă, dacă nu la altceva, măcar la logo-urile de firmă, cât se străduiesc ele să comunice.

De la o vreme, însă, oamenii au ajuns din nou la o saturație: nu se mai puteau mulțumi să-i picteze vecinului pe gard un graffito, precum vechile scrijelituri de pe pietre sau pereți și coloane. Au simțit nevoia să exprime asta în cuvinte. Dar nu doar vorbite (poate vecinul nu era acasă), ci și scrise. 

Conform cercetătorilor britanici (glumesc, conform tuturor), scrierea a fost inventată în Mesopotamia, mai exact în Sumer, pe la 3200 î. Hr. Ea ar fi fost inventată, independent, și în Mesoamerica (în sudul Mexicului actual), dar un pic mai târziu: după 2600 de ani. 

Regatul Sumerului istoric e Irakul de azi și nu poți să nu te-ntrebi: de vreme ce oamenii ăștia știau să scrie de peste cinci milenii, cum nu s-a găsit nimeni care să-i scrie lui Saddam Hussein un mesaj părintesc? Adică un mesaj de mamă și de tată, suficient de clar ca să-l facă să se dea singur jos de pe tron și să se evita astfel toate furtunile din deșert? De ce? Probabil pentru că rafinamentul civilizației trecute nu lasă, întotdeauna, urme în conduita de astăzi. 

158 de milioane de cărți

Ce-a urmat, se știe: 158.464.880 de titluri de carte au apărut până în 2023 (apropo, câte dintre ele le-ați citit?). Este o cifră însă modestă față de biliardele de tone de pagini care nu sunt cărți. Acestea sunt manuscrise, scrisori, documente, cereri de aprobare pentru construirea unui coteț, plângeri la Poliție că vecinii ascultă manele pe stradă la volum maxim. Dar sunt tot scrise. Reprezintă tot comunicare.

Asemenea cifre n-ar fi fost posibile fără câteva invenții epocale. 

Cum se poate bate la mașină cu o singură tastă

Cu inventarea tiparului este creditat Johannes Gutenberg, la 1450, dar există dovezi materiale ale existenței unui tipar primitiv încă din anii 2200 î.Hr., în templele și platele regilor din Babylonia și Sumer – clar, ăștia din Sumer nu stăteau degeaba!

Iar primul tipar cu caractere mobile a fost inventat în China de Bi Sheng, undeva între anii 1041 și 1048, folosind litere din porțelan. Ulterior, Wang Zhen a inventat tiparul cu caractere mobile din lemn. 

La 6 ianuarie 1714, inginerul englez Henry Mill a brevetat prima mașinărie care putea să imprime literele una după alta. Dar prima mașină de scris funcțională a fost inventată de către Pellegrino Turri, în 1808, pentru… persoanele oarbe. 

La rândul lui, în 1870, pastorul danez Rasmus Malling Hansen a prezentat public „globul de scris”, cu tastatură emisferică! Și a mai existat și o variantă de mașină de scris „cu index”, având… o singură tastă! Aduceai litera în dreptul ei și apăsai cu arătătorul. Practic, plimbai alfabetul în fața unei singure taste.

600 de ani de ziare

Primele ziare au apărut în Europa, pe la 1400, marcând nașterea presei, inițial exclusiv scrise, azi incluzând televiziunea, radioul și Internetul. Un mijloc de comunicare esențial a fost telegraful inventat de Samuel Morse în 1837, plus codul aferent, din puncte și linii.

Comunicarea prin imagine a făcut două majore salturi înainte prin inventarea fotografiei (Louis Daguerre, 1839) și a cinematografiei (Fraților Lumière, 28 decembrie 1895). 

Să nu neglijăm însă comunicarea prin sunet. Fonograful, primul aparat utilizat pentru înregistrarea și redarea analogică a sunetelor, a fost inventat în 1877 de Thomas Edison. 

În 1876, Graham Bell inventează telefonul, care avea să aștepte un secol până la apariția versiunii sale fără fir. 

Inventatorul primului telefon mobil este dr. Martin Cooper, manager de sistem la Motorola, unde a făcut primul apel în revoluționarul sistem la 3 aprilie 1973, dar abia zece ani mai târziu compania a putut prezenta primul telefon mobil comercial din lume, Dyna TAC 8000X.

Multe schimbări în numele unei singure dorinței: aceea de a comunica

Inventatorul radioului este considerat Gugliemo Marconi, dar și aici există contestări și variante. În orice caz, primul care a transmis un mesaj vocal prin undele radio a fost Reginald Fessenden, în 1900. Nikola Tesla a început în 1900 construcția primei stații de emisie de radio, dar din lipsă de fonduri a abandonat ideea. Totuși el este considerat inventatorul ideii de stații radio cu emisiuni.

Primul film sonor, „Cântărețul de jazz”, cu Al. Jonson în rolul titular, a fost realizat în anul 1927 de studiourile Warner Bros. Să vezi coincidență: în același an 1927 are loc prima demonstrație a unei transmisiuni de televiziune, iar în 1930 BBC începe difuzarea unui program de televiziune în mod regulat, pentru cele… câteva zeci de aparate receptoare existente atunci! 

Șase ani mai târziu, în 1937, erau aproximativ 200 de televizoare în întreaga lume. Azi sunt 1,7 miliarde, iar un român mediu petrece zilnic 5 ore în fața micului ecran, în vreme ce doar 34% dintre noi se uită online la filme, seriale, emisiuni TV sau videoclipuri. 

Un procent mult mai interesant este însă cel al utilizatorilor de Internet: 63,1% dintre pământeni. Încet, dar sigur, ne mutăm cu totul pe net. Transmisii sportive, spectacole de teatru, concerte, cărți, muzee – ca să nu mai vorbim despre enciclopedii, dicționare și, în general, orice informație ți-ar putea fi necesară.

Azi, calculatorul și comunicarea au ajuns atât de strâns legate încât sunt identificate printr-o abreviere comună: IT&C. Nu există nicio ocupație umană care să se lipsească de ele. 

Animalul comunicațional

E drept, explozia comunicațiilor a venit la pachet cu un fenomen oribil: știrile false. 

Știrile false nu privesc doar zona politicului, ci totul: actori, scriitori și oameni de cultură sunt „uciși” după bunul plac al cine știe cărui pițifelnic avid de atenție care și-a tras site pe net. Cu ajutorul minciunilor de pe net, Mănăstirea Cozia capătă un hi-tech lift exterior până la apa, care în realitate e la doar câțiva metri mai jos.  

În același fel se flutură false apeluri umanitare, se aruncă bombe social-economice, se exhibează alarme prefabricate, precum și la fel de false soluții medicale. Sau se pun afirmații șocante în gura vreunei personalități.

Asta e. E un preț. Soluția e una singură: verificarea dintr-o sursă credibilă, preferabil o mare agenție de știri sau o publicație în care aveți încredere. Și, în timp, formatarea discernământului personal. Căci azi, mai mult decât un animal politic, cum afirma Aristotel, omul este un animal comunicațional. 

Comunicăm mult, ne uităm milioane de televizoare. Ce vedem și ce înțelegem, asta este o altă discuție.