Afacerea Avicola Iasi atarna greu de gatul lui Camara
Becali trans in piept de Camara
Gigi Becali se confrunta la Iasi cu cea mai mare teapa pe care pare sa o fi luat vreodata. Patronul Stelei a incercat sa salveze de la faliment pe finul lui Sechelariu, Florinel Camara, cumparand actiunile detinute de acesta la Avicola SA Iasi. La nici doua luni de la aceasta tranzactie, Avicola Iasi are conturile blocate pentru o teapa de jumatate de milion de euro.
O firma de furaje din Ungaria, care a ramas cu buzele umflate, prin reprezentanta de la Cluj, a solicitat blocarea conturilor societatii iesene pentru recuperarea unei datorii de 20 de miliarde de lei.
Paradisurile coruptiei
Florinel Camara a cumparat furaje de la Vitafort din Ungaria si le-a platit cu bilete la ordin. La termenul scadent pentru incasarea acestora, vanzatorul nu a putut sa scoata banii. Banca a refuzat onorarea biletelor la ordin din cauza lipsei de lichiditati din contul Avicola Iasi.
In cazul in care Avicola SA Iasi, prin noul sau patron Gigi Becali, nu va achita datoria catre ungur, risca sa-i fie scoase la vanzare toate activele. Se pare ca societatea ieseana a fost o adevarata vaca de muls pentru Florinel Camara.
Finul lui Sechelariu a integrat-o intr-o suveica de proportii: prin Koala Senior, din Comanesti, Camara cumpara pui la un pret sub cel de productie, pe care ii comercializa ulterior la pretul pietei. Prin aceasta metoda, la Avicola se acumulau pierderi si firma din Comanesti inregistra profit.
Comanestiul fiind zona defavorizata, finul lui Dumitru Sechelariu nu platea nici o taxa, iar impozitele erau nesemnificative. Afacerea mergea de minune.
Teapa clasica
Florinel Camara a incheiat un contract cu Medicom Cluj reprezentanta societatii ungare Vitafort. Aceasta se obliga sa livreze furaje pentru puii de la Avicola Iasi. Marfa s-a platit cu sase bilete la ordin, care insumau 20,188 miliarde de lei, termenul scadent pentru incasarea acestora fiind luna februarie 2004.
Numai ca atunci banca a refuzat onorarea biletelor pe motiv ca „nu exista lichiditati in contul Avicola SA Iasi”. Patronul firmei din Budapesta a venit la Iasi, in incercarea de a-si recupera banii. Aici a primit doar instructiuni cu privire la increngaturile politice ale afacerii. Poate ca i s-a precizat ca nu e bine sa se „strice la mate” cu baronii Bacaului.
21 de banci au fost somate sa blocheze conturile Avicola SA Iasi si sa vireze banii acesteia in contul creditorului. „Noi am avut un contract pe care l-am respectat, in conformitate cu comenzile facute. Am livrat marfa si nu s-au efectuat platile. Noi l-am cautat pe Florin Camara, nu am avut intentia sa ajungem prin tribunale. Contractul cu Avicola Iasi nu mai este in vigoare.
A fost pe termen limitat, incepand cu decembrie anul trecut”, ne-a declarat Andrasz Maco, directorul Medicom Cluj.
„Sa mi-i ceara!”
Contactat telefonic, Gigi Becali nu stie si nici nu pare sa fie foarte interesat de ceea ce se intampla la Avicola Iasi. Daca cineva o sa incerce sa recupereze datoria de la el, n-are decat sa o faca: „Sa mi-i ceara!”, spune infocatul presedinte al Partidului Noua Generatie.
Apoi, Becali explica faptul ca pe Avicola a platit sau va plati, nu stie exact, aproape 2 milioane de dolari catre APAPS. Deci, Avicola Iasi e a lui. „Am inteles ca Florinel Camara i-a dat in judecata pe unguri. Sa se judece, e treaba lor”. Mai mult, nu-l intereseaza. „Da’ de ce sa platesc? Nu stiu despre asa ceva.
Am discutat cu angajatii, am dat banii la angajati si lu’ Camara”. Mai mult, se va lamuri la tribunal. Camara i-a explicat foarte bine care este situatia. „Vorbesc cu el in fiecare zi”.
Camara acuza o conspiratie maghiara
Camara sustine ca, de fapt, el a fost suntat de unguri. „Sunt niste golani imputiti. Si mi-au dat furaj rau. Au intarziat cu livrarea. Aici daca intarzii o zi moare tot efectivul de pasari. Au intarziat si doua saptamani. Eu i-am dat in judecata. Eu le cer daune morale”. „Golanii astia de unguri. Cea mai mare combinatie din Europa”.
„Mi-a distrus productia de pui, dar o sa aiba probleme cu mine”. „Au urmarit sa ma discrimineze. E un complot impotriva noastra, a bacauanilor”. Daca nu plateste, Becali va fi vandut? „Vedeti-va de treaba! N-auziti ca eu sunt in proces cu ei?” Cat despre vanzarea de colo-colo, nici vorba de asa ceva, din simplul motiv ca „este ilegal”.
„Ai auzit de mine ca trebuia sa platesc cuiva un leu si nu am facut-o? Nici n-ai sa auzi!”, pare convins el.