Skip to content

Culisele ședinței de la PNL. Ce s-a decis în spatele ușilor închise și cum s-au poziționat principalii lideri: „Un moment de cotitură”

Liderii PNL au discutat cel puțin trei ore, într-o ședință tensionată,ce strategie să urmeze formațiunea după ce guvernul Bolojan a picat în Parlament. Conducerea PNL a votat deja, în ședința care a început de la ora 17:00, să respecte decizia anterioară de a nu mai reface coaliția cu social-democrații.

Premierul Ilie Bolojan a părăsit Palatul Parlamentului cu puțin timp înainte de anunțarea rezultatului votului la moțiune, fără a face declarații de presă, și a plecat la Guvern.

Liberalii s-au reunit apoi marți după-amiază într-o ședință a Biroului Politic Național, în format extins, la Palatul Parlamentului, pentru a decide pașii ce trebuie urmați după demiterea Cabinetului.

La puțin timp după începutul ședinței, liberalii au și votat pentru întărirea rezoluțiilor adoptate deja de partid, potrivit cărora PNL nu va mai colabora cu PSD. 34 de liberali au votat pentru, iar 10 s-au abținut, potrivit surselor HotNews.

Rezoluția propusă de Bolojan

Ilie Bolojan a propus o nouă rezoluție, de mai multe puncte, care prevede, printre altele, intrarea PNL în opoziție sau formarea unui guvern minoritar în cazul în care PSD nu își va asuma guvernarea, au declarat surse politice pentru HotNews.

Dar taberele sunt împărțite. În timp ce unii lideri sunt de acord cu propunerea lui Bolojan, alții, cum ar fi Cătălin Predoiu și lideri din teritoriu ar vrea ca partidul să rămână în continuare la guvernare, într-o majoritate proeuropeană.

Spre exemplu, Cătălin Predoiu și alții precum Nicoleta Pauliuc sau Hubert Thuma ar vrea ca partidul să continue într-o formulă guvernamentală, în cadrul unei majorități proeuropene, ceea ce atrage după sine noi negocieri cu PSD.

Pozițiile a doi eurodeputați

Între timp, europarlamentarul Gheorghe Falcă a declarat că în cadrul ședinței Biroului Politic Național, colegii săi de partid au întărit punctul vedere adoptat în urmă cu trei săptămâni, acela că PNL nu va lua parte la o guvernare cu PSD, iar rezoluția prezentată de Ilie Bolojan în ședință viza multe lucruri despre „viața PNL de aici încolo”.

„Am salutat decizia colegilor de a ne menține punctul de vedere pe care l-am emis în urmă cu trei săptămâni, l-am întărit acum o săptămână, adică PNL nu va face parte dintr-un guvern cu PSD, lucru care, să spunem, este o decizie finală Noi am luat astăzi o decizie că nu vom lua parte la o guvernare cu PSD. Suntem într-o dezbatere, unde domnul președinte a prezentat o rezoluție cu mult mai multe lucruri pentru ceea ce înseamnă , pentru că ne interesează foarte mult să rămânem același partid serios, să avem un președinte serios, o încredere în rândul populației și eu cred că România are nevoie de astfel de partide care-și respectă cuvântul și de lideri puternici’, a afirmat Gheorghe Falcă, la Parlament.

„Partidul a dat astăzi votul, 34 de oameni au fost pentru a ne menține decizia și 10 oameni s-au abținut. Decizia este definitivă”, a mai declarat Falcă, citat de Agerpres. Dacă PNL intră în opoziție și exclude orice colaborare cu PSD, „este responsabilitatea celor care au astăzi o majoritate”, potrivit acestuia.

El a reiterat că așteaptă o soluție de la noua majoritate din Parlament, „pentru că așa este matematica politică”.

„Noi am fost un partid corect, ne-am asumat acum 10 luni responsabilitatea funcției de prim-ministru, când nimeni în România nu dorea această funcție, am aprobat un program de guvernare pe care l-am respectat și am primit o moțiune de cenzură. (…) Există, în acest moment, o majoritate în Parlament, de abia aștept să-i văd de mână pe domnul Grindeanu și pe domnul Simion, fiecare cu politicile național-extremiste, și să dea o soluție pentru România, pentru că așa este matematica politică”, a mai afirmat Falcă.

Europarlamentarul liberal a menționat că președintele Nicușor Dan a fost înștiințat de acum trei săptămâni cu privire la această poziție a PNL în legătură cu PSD. 

Un alt eurodeputat, Siegfried Mureșan, a afirmat, în timpul ședinței, că „viitorul PNL nu este moțiunea, ci ce decidem astăzi aici. Cred că avem o singură opțiune: să stăm departe de această nouă majoritate”.

„Putem fi marele câștigător sau marele perdant, în funcție de ce decidem. Când președintele (Bolojan) a preluat PNL a găsit partidul la 8%. E alegerea noastră dacă vrem să creștem sau să ne întoarcem la 8%”, a spus Mureșan, potrivit informațiilor HotNews. Acesta a mai susținut că „toată Europa a văzut caracterul anti-european al PSD”.

Liderii din teritoriu care îl susțin pe Bolojan

Mircea Fechet, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, a spus că a fost convocat BPJ la Bacău și că acolo a fost unanimitate. „Toți colegii au spus că preferă să rămână alături de președintele Bolojan. Preferă să meargă inclusiv în opoziție”.

„Cred că azi suntem în fața unei răscruci. Îmi doresc că majoritatea colegilor să meargă pe drumul drept. Cred că vom ieși cu bine din toată această situație. (…) Nu PNL trebuie să răspundă la ce facem mai departe, nu noi am provocat criză. Cei care trebuie să răspundă sunt cei care au provocat acest dezastru”, a mai afirmat el în ședință, conform informațiilor obținute de HotNews.

Deputatul de Vrancea Dragoș Ciubotaru a fost și mai categoric. „Dacă și de această dată ne încălcăm propriile decizii, trebuie să ne înscriem în PSD. Avem un președinte serios care a stabilit niște direcții și cred că sunt direcțiile bune”, a spus el.

„Dacă noi ne vindem președintele (Ilie Bolojan, n.r.) și suntem noi mai deștepți, facem cea mai mare greșeală și dispărem de pe scenă politică. Vreau să fim uniți, să formăm bloc în jurul președintelui”, a punctat Ciubotaru.

Deputatul de București Octavian Oprea a spus că PNL „trebuie să își regăsească sufletul. În opoziție, nu în coaliții de compromis” și că partidul „are capacitatea să ia decizii pe care să le respecte”.

Raluca Turcan evocă „un moment de cotitură, dar și o „oportunitate”

Raluca Turcan, fost ministru al Culturii și deputat de Sibiu, a insistat și ea că „întreaga criză politică pe care o traversăm astăzi are un singur nume: PSD. Responsabilitatea este a lor și, în mod firesc, tot ei sunt cei care trebuie să răspundă în fața oamenilor și să ofere soluții pentru viitor. Cei care au provocat o astfel de criză trebuie să înțeleagă un lucru fundamental: responsabilitatea nu dispare odată cu votul. Dimpotrivă, începe atunci”.

Potrivit acesteia, demiterea guvernului Bolojan reprezintă „un moment de cotitură”.

„Un moment în care unii au avut de ales între stabilitate și haos, între progres și regres. Iar când acest pas este făcut, cei care dărâmă trebuie să fie pregătiți să construiască. Iar dacă nu o fac, vor răspunde politic. Nu în fața adversarilor, ci în fața oamenilor. Căci oamenii nu uită. Răsturnarea Guvernului nu este un simplu joc politic. Este o decizie cu efecte directe: blocaje, incertitudine, pierderi economice și o frână pusă modernizării. Iar notă de plată nu rămâne în zona politică – este plătită de oameni”, a mai spus Raluca Turcan.

Ea a insistat că dincolo de consecvența deciziilor luate de PNL până acum, există „o realitate simplă: un partid care își dărâmă propria guvernare nu mai poate fi un partener de dialog credibil”.

„Garanția că orice plan comun ar putea fi dus la bun sfârșit este, în acest moment, zero. Nu poți construi stabilitate alături de cei care aleg deliberat instabilitatea”, a mai afirmat Turcan, potrivit căreia PNL a fost vizat de „o acțiune țintită”.

„Membri PNL – transformați în ținte. Dar atunci când este vizat liderul unui partid responsabil, vorbim deja despre o escaladare care afectează parcursul politic al PNL. Avem însă și o oportunitate. Avem șansa să redevenim un partid credibil și demn. Avem lider și lideri, avem o perioadă recentă în care deciziile au fost corecte și juste. Așa cum premierul s-a ridicat deasupra jocurilor politice, la fel trebuie să o facă și PNL. Fără compromisuri care contravin interesului public”, a mai afirmat ea.

Raluca Turcan a cerut apoi să se dea un „vot nominal” pentru o „decizie clară, asumată”, în favoarea mergerii în opoziție.

„Avem șansa să rămânem un partid demn, care-și respectă oamenii, care e decis să modernizeze țara, chiar și din opoziție”, a punctat ea.

Ciprian Ciucu, atacuri la Cătălin Predoiu și Hubert Thuma

În cadrul ședinței, primarul general al Capitalei, i-a atacat pe Cătălin Predoiu și Hubert Thuma.

„Un PNL cu adevărat puternic peste doi ani înseamnă să menținem rolul strategic al PNL. Nu știu dacă vedeți sprijinul spontan fabulos de pe rețelele sociale”, a spus edilul.

„PSD de fiecare dată ne-a trădat. Haideți să nu îi mai lăsăm. Această poziționare «haideți să mai vedem» e tot pentru a le da apă la moară. (…) L-au trădat pe Nicolae Ciucă, au promis marea cu sarea, au mințit, ne vor minți, au atacat președintele ales. Până unde îi lăsăm?”, a continuat Ciucu.

„Nu vrea Grindeanu să fie premier pentru că are 10%. Asta înseamnă rețeta sigură pentru oameni în stradă. Poți să fii premier dacă ai măcar 25%. Cei care aveți 25-30%, ridicați-vă, vă votăm să fiți premier. Cătălin (Predoiu, n.r.), ai mai mult? Hubert (Thuma, n.r.)? Eu nu vreau să fiu nici președinte, nici premier. Vreau să fiu primarul Capitalei pentru mai mulți ani. (…) În sfârșit, suntem pe un val. Mie mi se pare incredibil”, a mai spus el.

Nicoleta Pauliuc: „E foarte important ca PNL să fie în camera în care se iau deciziile”

Prim-vicepreședinta PNL, Nicoleta Pauliuc, care a reiterat și în ședință posibilitatea rămânerii PNL la guvernare, a declarat pe holul din fața sălii în care are loc reuniunea liberalilor că partidul condus de Ilie Bolojan trebuie să stea la guvernare.

La fel ca Predoiu, ea nu a exclus noi negocieri cu PSD pentru viitorul Guvern.

„Scopul oricărui partid parlamentar este să intre la guvernare. Nu cu AUR Eu nu-mi doresc niciodată ca în votul pe care îl dau în forurile statutare ale partidului, AUR să intre la guvernare”, a declarat Pauliuc.

Ea a spus că își dorește un parteneriat cu președintele Nicușor Dan, „care a spus că trebuie să fim la guvernare”.

Chiar dacă reporterii au insistat că prezența PNL la guvernare înseamnă că vor forma Guvernul alături de PSD, Nicoleta Pauliuc a continuat spunând că „e foarte important ca PNL să fie în camera în care se iau deciziile”.

Trei prim-vicepreședinți PNL vor ca liberalii să continue la guvernare

Imediat după adoptarea moțiunii de cenzură, liderii PNL s-au lansat într-un val de postări pe rețelele de socializare privind viitorul partidului. Trei dintre cei patru prim-vicepreședinți vor ca PNL să rămână la guvernare, în timp ce alte figuri marcante ale partidului au spus că rămân alături de Ilie Bolojan, cerând intrarea în opoziție.

În fruntea taberei care s-a pronunțat pentru rămânerea la guvernare se plasează trei prim-vicepreședinți ai partidului, după ce și Adrian Veștea și-a precizat poziția.

„După moțiunea de astăzi, consider că PNL trebuie să se reașeze la masa negocierilor cu partidele proeuropene și să identifice soluții pentru a continua guvernarea. Și spun acest lucru mai ales în numele aleșilor locali liberali – primari, președinți de consilii județene, consilieri – care duc, zi de zi, administrația acestei țări mai aproape de oameni”, a scris Veștea, care este și președinte al CJ Brașov, într-un mesaj publicat în mediul online.

„Am învățat un lucru simplu: țara asta nu se construiește din declarații, ci din șantiere terminate și din proiecte duse până la capăt. PNL este, astăzi, mai mult ca oricând, partidul care livrează. Datoria noastră nu este să ne retragem demonstrativ, ci să ne facem treaba, acolo unde se iau deciziile în țara noastră”, a conchis Adrian Veștea.

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a fost primul care nu a exclus o întoarcere la guvernare în ciuda rezoluției anti-PSD: „Nu înseamnă că nu putem discuta în partid orice va fi”.

El a declarat, marţi, după ce a fost votată moţiunea de cenzură, că nu trebuia să se ajungă în această situaţie, iar negocierile trebuiau să continue.

După Cătălin Predoiu, încă un prim-vicepreședinte al PNL a cerut ca partidul să rămână la guvernare într-o „coaliție proeuropeană”. Senatoarea de Ilfov Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei de apărare din Senat, a afirmat că liberalii nu ar trebui să dea dovadă de încăpățânare și rigiditate.

„Îl respect pe Ilie Bolojan pentru întreaga sa carieră și pentru lucrurile îndrăznețe pe care și le-a asumat ca premier. Și mi-aș dori ca, în acest punct de cotitură, PNL să nu confunde demnitatea cu încăpățânarea, și consecvența cu rigiditatea”, a scris Nicoleta Pauliuc, într-o postare pe Facebook.

Iar președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, care este și liderului filialei județene a liberalilor, a fost și mai categoric.

„PNL nu pleacă nicăieri. Ne-am asumat guvernarea într-un moment greu, am început reforme pe care alții le-au amânat ani la rând, am readus seriozitatea în relația cu instituțiile europene și am pus țara pe un drum corect. Acest drum trebuie continuat”, a scris Thuma, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.

Un alt președinte de consiliu județean, Toma Petcu, șef al organizației din Giurgiu și vicepreședinte al PNL, a avut o poziție similară.

„Nu poți să îți asumi decizii grele pentru țară, să stai la masa unde se hotărăsc lucrurile importante și apoi să alegi opoziția doar ca să eviți costul. Politica serioasă nu funcționează așa. Continuitatea nu este comodă, dar este singura formă de respect față de oameni”, a afirmat Petcu.

Liderii taberei pro-Bolojan

În tabăra care cere o poziționare dură față de PSD și intrarea în opoziție se plasează al patrulea prim-vicepreședinte, Ciprian Ciucu, și secretarul general Dan Motreanu.

„Moțiunea suveranistă, antieuropeană a trecut. Noi mergem mai departe cu Ilie Bolojan! Nu pentru un om, ci pentru principiile pe care le întruchipează. Sus inima!”, a scris pe Facebook primarul Capitalei.

Dan Motreanu s-a pronunțat pentru intrarea în opoziție a partidului, guvernarea trebuind să fie preluată de partidele care au demis cabinetul Bolojan.

„PSD și AUR au dărâmat guvernul Bolojan și au majoritate parlamentară. Nu mai pot juca teatru politic. Au datoria să își asume guvernarea, să vină cu o propunere de premier și un program clar. Nu poți să dai jos un guvern și apoi să fugi de responsabilitate”, a susținut Motreanu

Pentru o poziție dură față de PSD s-a pronunțat mai devreme în cursul zilei și vicepreședinta Raluca Turcan, care a spus că social-democrații nu mai pot fi un partener cu credibilitate.

„Cu astfel de actori politici, orice construcție devine imposibilă. În acest context, poziția mea este fermă: delimitare totala de PSD. Nu există bază pentru colaborare, nu există încredere, nu există viitor comun”, a scris Turcan.

Un alt vicepreședinte, Robert Sighiartău, a reluat aceeași idee. „S-a conturat o nouă majoritate în Parlament, în jurul PSD și AUR. Este responsabilitatea lor să își asume guvernarea și să vină cu soluții pentru problemele României. PNL știe ce are de făcut. Ne-am regăsit direcția. Mergem mai departe cu respect pentru oamenii cinstiți, pentru cei care muncesc și țin această țară în picioare. Fără compromisuri”, a afirmat Sighiartău.