Sari direct la conținut

Alesii locali scapa de o incompatibilitate: pot face parte din adunarile generale ale societatilor comerciale, fara a fi remunerati

HotNews.ro

Deputatii au adoptat, pe repede inainte, proiectul de lege care elimina o stare de incompatibilitate din Legea 161 din 2003, astfel incat alesii locali – primarii, viceprimarii, presedintii si vicepresedintii de consilii judetene, conslierii locali si judeteni – sa poata face parte din adunarile generale ale societatilor comerciale, fara a fi platiti. Proiectul apartine PNL, insa este semnat si de cativa parlamentari de la alte partide.

Au fost 198 voturi „pentru”.

Deputatul liberal Ion Cupsa a precizat ca aceasta initiativa a PNL este absolut necesara pentru corelarea si reglementarea mandatului functiilor alesilor locali.

„Initiativa PNL permite primarului, viceprimarului, presedintelui si vicepresedintelui CJ de a fi reprezentant in AGA ale entitatilor economice care au fost infiintate sau la care exista participatie din partea unitatii administrativ teritoriale. Asa cum permite consilierilor locali, consilierilor judeteni sa ia parte, sa fie membri in CA la unitatile care au fost infiintate sau la care unitatile administrativ-teritoriale au participatii. Este o corectie absolut necesara. Indreptam necorelarile legislative cu privire la drepturile si obligatiile acestor alesi”, a spus Cupsa, citat de Agerpres.

Deputatul UDMR Mate Andras Levente a anuntat ca si grupul UDMR sustine acest proiect.

Proiectul a fost votat de Senat, prima camera sesizata, saptamana trecuta, iar in Camera Deputatilor a primit raport favorabil de la comisia de specialitate luni, cu o zi inainte de a intra in plen, in conditiile in care exista proiecte de lege aflate in dezbatere chiar si de cativa ani si care nu ajung la votul final.

„Prezenta propunere legislativa vine din nevoia de a corecta anumite neclaritati din legislatia in vigoare cu privire la incompatibilitatile alesilor locali. Din acest motiv, dorim punerea in acord a literei si spiritului Legii 215/2001 privind administratia locala cu prevederile Legii nr. 161 din 2003” se arata in expunerea de motive.

Vezi aici expunerea de motive in intregime si lista semnatarilor

Ce prevede proiectul de lege, modificat prin amendamente in comisiile de specialitate:

La articolul 87 alineatul (1) se modifica litera d), astfel:

Functia de primar si viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucuresti, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean este incompatibila cu:

„d) functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de adminsitratie ori cenzor sau orice functie de conducere ori de executie la societatile comerciale, cu exceptia reprezentantilor in adunarea generala a actionarilor, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, la regiile autonome de interes national, la companiile si societatile nationale, precum si la institutiile publice.”

Astfel, s-a scos din textul legii incompatibilitatea privind functia de reprezentant in adunarile generale ale societatilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului in adunarea generala a unei societati comerciale de interes national.

Apoi, se introduce un nou alineat prin care se stabileste faptul ca persoanele prevazute la alin (1) nu sunt remunerate pentru functiile mentionate la lit. d) la care unitatea administrativ teritoriala detine participatie.

„1^1: Activitatea desfasurata de primar si viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucuresti, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean in calitate de membru al consiliului de adminsitratie al unei activitati economice din subordinea sau la care untiatea administrativ teritoriala pe care o conduce detine participatie, sau de invatamant locale, nu este retribuita.”

Acelasi lucru este valabil si in cazul consilierilor locali si judeteni. Astfel, art. 88 alineatul 1 se modifica:

Functa de consilier local sau consilier judetan este incompatibila cu:

d) Functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la regiile autonome si societatile comerciale de interes judetean ori infiintate sau aflate sub autoritatea consiliului judetean sau la regiile autonome si societatile comerciale de interes national care isi au sediul sau care detin filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva, cu exceptia reprezentantilor in adunarea generala a actionarilor, in cazul consilierului local, respectiv la regiile autonome si societatile comerciale de interes local infiintate sau aflate sub autoritatea consiliului local, precum si la regiile autonome si societatile comerciale de interes national care isi au sediul sau care detin filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva, cu exceptia reprezentantilor in adunarea generala a actionarilor, in cazul consilierului judetean.

Si in cazul consilierilor locali si judeteni se modifica legea asa incat se stabileste faptul ca persoanele nu sunt remunerate pentru functiile mentionate la lit. d).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro