Sari direct la conținut

Alimentele cele mai eficiente care ajută la prevenirea constipației la copii

HotNews.ro
Alimentele cele mai eficiente care ajută la prevenirea constipației la copii
Prunele sunt o sursă excelentă de fibre și ajută la prevenirea și tratarea constipației SURSA FOTO: Romrodinka | Dreamstime.com

Constipația este o problemă des întâlnită la copii, însă, din fericire, în cele mai multe cazuri este de scurtă durată. Frecvența scaunelor variază de la un copil la altul, de la o dată sau de două ori pe zi până o dată la două-trei zile. Existența diverselor tipare poate face dificil pentru părinte să-și dea seama dacă este sau nu cu adevărat constipat copilul. Cu toate acestea, există unele semne care indică faptul că este totuși vorba despre o astfel de problemă. Le detaliem mai jos, alături de sfaturi despre alimentele indicate pentru a preveni și trata această problemă frecventă.

Motive care pot cauza constipația

În cele mai multe situații, constipația este efectul unei diete care nu conține suficiente fibre alimentare și apă. În cazul copiilor mici, constipația poate să apară odată cu trecerea de la alăptare la hrănirea cu formulă de lapte sau la hrana solidă.

O altă cauză a constipației este consumul de alimente de tip fast-food (hamburgeri, cartofi prăjiți, pizza etc), milkshake-uri, băuturi răcoritoare, prăjituri, bomboane și în general produse care coțin mult zahăr rafinat. Însă constipația poate fi și reacția adversă la suplimentele cu fier, care tratează anemia. 

Mai este categoria copiilor care au tendinţa de a evita să meargă la baie chiar şi atunci când au nevoie, această amânare făcând ca procesul să devină dificil mai târziu. Și tulburările emoționale pot afecta funcțiile intestinale, ducând fie la constipație, fie la diaree. A nu se ignora faptul că, în cazuri rare, constipaţia este un semn al altor afecțiuni. Dacă problemele de tranzit ale copilului, respectiv constipația, durează de mai mult de două săptămâni, va trebui informat pediatrul.

Soluții de prevenire și necesarul zilnic de fibre

Chiar dacă există o diversitate de medicamente laxative, este de preferat, mai ales în cazul copiilor, să fie evitată folosirea lor. Prevenirea constipației poate fi realizată eficient prin alimentație, făcându-se unele modificări în dieta copilului. În primul rând va trebui crescută cantitatea de fibre. Cercetările arată că doar 9% dintre copiii de 2 și 3 ani au un aport corespunzător de fibre, procentul scăzând la 7,5% la copiii de până la 4 ani. Necesarul zilnic de fibre se calculează foarte simplu, adunând 5 la vârsta copilului. Astfel, un copil de 3 ani are nevoie de 8 g de fibre zilnic. Surse bogate de fibre sunt fructele, legumele și cerealele integrale.

Alimente care ajută la prevenirea constipației 

Consumul de fructe n-ar trebui să fie o problemă în cazul copiilor, pentru că în general sunt agreate de ei. Recunoscute pentru efectul lor laxativ – datorită conținutului mare de fibre – sunt prunele, fie în stare proaspătă, fie deshidratate. Patru prune deshidratate conțin 3 grame de fibre. Pot fi oferite copiilor ca atare sau tăiate mărunt și amestecate în musli sau ca ingredient în smoothie. Foarte eficient este sucul, obținut din prune proaspete.

O altă sursă bună de fibre sunt perele, și ele având, de asemenea, efect laxativ. O jumătate de pară de mărime medie conține 3 g de fibre. În smoothie, sub formă de piure sau consumate ca atare, parfumatele perele este puțin probabil să fie refuzate de cei mici.

Un măr consumat zilnic (cu tot cu coajă!) asigură un tranzit intestinal normal. În afara de consumul ca atare, merele mai pot fi oferite copilului coapte sau rase și amestecate cu tărâțe de ovăz ori cu iaurt. Un măr de mărime medie are 4 g de fibre.

Delicioasa zmeură este și ea bogată în fibre, ceea ce o pune pe lista fructelor cu proprietăți laxative. Chiar dacă sezonul zmeurei este unul scurt, pot fi luate în considerare și fructele congelate. O jumătate de cană de zmeură conține 4 g de fibre.

Poate nu neapărat pe gustul tuturor copiilor, dar cu siguranță  foarte eficient în prevenirea constipației, este avocado. O jumătate de avocado conține 5 g de fibre. Poate fi adăugat în smoothie, poate fi oferit sub formă de guacamole sau chiar ca sos pentru paste, dat prin blender împreună cu parmezan, ulei de măsline, usturoi și suc de lămâie.

Simplu de preparat, inclusiv ca supă-cremă, mazarea poate fi de mare ajutor în prevenirea constipației la copii. Alte alimente cu efect laxativ sunt tărâțele de ovăz, lintea și semințele de chia. Acestea din urmă, neavând un gust propriu, pot fi cel mai ușor de „strecurat” în alimentația copilului, pentru că riscul de a fi respinse este mic.

Apă, suficientă apă

Menținerea unei bune hidratări ajuă la prevenirea constipației. Pentru că, adesea, copiii – absorbiți de alte activități – cam uită să bea apă, părinților le revine datoria de a avea grijă să le-o ofere periodic. Apoi, când cresc și sunt suficient de mari, încurajând permanent consumul de apă li se va crea un reflex care este în avantajul sănătații lor, în ansamblu.

Cambridge University Hospitals recomandă un consum zilnic de lichide care variază între 600 ml și 2,600 l, în funcție de vârsta copilului, iar după vârsta de 9 ani și în funcție de sex.

Sursa foto: Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro