Sari direct la conținut

Angela Merkel plaseaza justitia sociala in centrul celui de-al treilea mandat al sau: reforma pensiilor si salariu minim. Gerhard Schroder – Transmite "un semnal complet gresit" partenerilor europeni

HotNews.ro
Angela Merkel, Foto: Agerpres/AP
Angela Merkel, Foto: Agerpres/AP

Cancelarul Angela Merkel a prezentat miercuri proiectele guvernului sau, marcate de o aplecare spre justitia sociala, aparand in special o ameliorare costisitoare a pensiilor, sever criticata de mediu economic, si introducerea unui salariu minim, scrie AFP.

Intr-un discurs de o ora sustinut in fata deputatilor, cancelarul a trecut in revista toate dosarele celui de-al treilea mandat de sef al executivului, de aceasta data in alianta cu social-democratii.

Guvernul Merkel III vrea sa „puna oamenii in centrul actiunii sale”, a spus cancelarul, prezentandu-si proiectele: reforma pensiilor, salariu minim, dubla nationalitate si revizuirea tranzitiei energetice. Exprimandu-se asezata, dupa ce s-a ranit la bazin, in urma unui accident de schi, ea si-a multiplicat referintele legate de „economia sociala a pietei”, tema draga germanilor si care imbina libertatea intreprinzatorilor si statul providential puternic.

Consiliul de ministri a aprobat miercuri dimineata un proiect de reforma care reduce varsta de pensionare la 63 de ani pentru persoanele care au cotizat 45 de ani. Angela revine astfel, partial, la presiunea social-democratilor, asupra unei mari reforme a primului sau guvern alaturi de SPD (2005-2009).

In 2007, „marea coalitie” condusa de Merkel a decis majorarea varstei de pensionare la 67 de ani.

Grija „umanitara”

Mamele vor primi, de asemenea, o pensie mai mare, un subiect drag conservatorilor. In total, reforma pensiilor va costa 60 de miliarde de euro pana in 2020. In conditiile imbatranirii populatiei, suma ar putea atinge chiar 160 de miliarde de euro pana in 2030.

Dar aceste cheltuieli sunt justificate de o grija „umanitara”, explica Merkel. „Umanitatea unei societati se manifesta in maniera sa de a-i trata pe cei mai slabi, pe cei batrani si cei bolnavi”, a spus cancelarul.

Reforma pensiilor este insa foarte criticata in Germania de presa si de mediul de afaceri. Ea „instaureaza un dezechilibru in defavoarea tinerelor generatii”, crede presedintele federatiei angajatorilor BDA, Ingo Kramer.

„Marea coalitie se ocupa in special de cei batrani, pentru ca electoratul sau este din ce in ce mai batran”, scrie cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung.

In disputa a intervenit si predecesorul Angelei Merkel, fostul cancelar social-democrat Gerhard Schroder. Acesta a denuntat, potrivit Bild, o reforma care transmite „un semnal complet gresit” partenerilor europeni ai Germaniei, carora le sunt solicitate, de la inceputul crizei, dureroase reforme structurale.

Reglementarea pietei muncii

„Fiecare trebuie sa faca ceea ce are de facut la el”, a repetat cancelarul, subliniind din nou ca doar reformele structurale pot permite ajungerea la o Europa „mai dreapta”.

Angela Merkel a reafirmat intentia guvernului de a introduce, din 2015, un salariu minim brut de 8,50 euro pe ora, pentru ca „nicio persoana care are inima nu poate respinge ideea unui salariu minim” – chiar daca ea insasi nu a fost de acord cu aceasta idee decat la presiunea aliatilor din SPD.

Reformele pietei muncii, puse in practica de Schroder incepand cu 2005, un factor esential pentru actualele succese economice ale Germaniei, potrivit majoritatii economistilor, au condus la „abuzuri” pe care guvernul doreste sa le corecteze, a spus cancelarul, evocand spre exemplu reguli mai stricte pentru munca cu norma redusa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro