Anul 2022 și precipitațiile din România – Câteva recorduri și diferența mare dintre cel mai uscat și cel mai ploios loc
În 2022 au fost câteva luni cu prea puține ploi, dar și unele cu ploi abundente. De 12 ori mai mare a fost cantitatea de precipitații din cel mai ploios loc, față de cea din cel mai uscat loc. Cât a plouat în medie anul trecut și care au fost extremele?
Cantitatea de precipitații de la Stâna de Vale a fost de peste 10 ori mai mare decât cea căzută la Sulina, se arată în caracterizarea meteorologică a anului 2022, realizată de ANM.
În anul 2022, cantitatea totală de precipitații a variat între 159,7 mm, înregistrată la stația meteorologică Sulina și 1.967,1 mm la Stâna de Vale. În majoritatea zonelor aceasta a fost sub 600 mm. La stațiile montane de altitudine a plouat și a nins mult: 1.490 mm la Iezer, 1.471 mm la Bâlea Lac, 1.248 mm în munții Călimani.
Peste 1.000 mm au fost la stații precum Semenic, Cuntu, Sinaia 1500 și Parâng.
Valori cuprinse între 600 și 800 mm au fost înregistrate în nordul și vestul Olteniei, în sudul și estul Banatului, în jumătatea de est a Crișanei, în Maramureș și în zonele montane. La altitudini de peste 1500 m cantitatea totală de precipitații a depășit 1000 mm. Cantităţi de precipitaţii sub 400 mm au fost înregistrate la stațiile meteorologice din Dobrogea, pe areale din sudul și estul Munteniei, în sud-estul și nord-estul Moldovei și în Dobrogea. În Delta Dunării valorile au scăzut sub 250 mm.
În iunie, cantitatea de precipitații căzută la Stâna de Vale a fost de 399,6 mm, cea mai mare cantitate lunară din 2022.
Cea mai mare cantitate de precipitații căzută în 24 de ore (mm), înregistrată în anul 2022, a fost 186,8 mm, la stația meteorologică Rânca, în 2 septembrie. La stația Horezu 1550 au fost 158 mm de ploaie în aceeași zi. La Urziceni, o zi mai târziu, cantitatea căzută într-o singură zi a fost de aproape 100 mm.
Anul 2022 se află pe locul zece în topul celor mai secetoși ani, top realizat pe baza valorilor privind cantitatea anuală de precipitații, medie pe țară. Media pe țară a fost calculată din datele înregistrate la 128 stații meteorologice cu șir complet în perioada 1961 – 2022.
În topul celor mai secetoși ani, realizat pe baza valorilor cantității anuale medie pe țară, calculată din datele înregistrate de la 29 de stații meteorologice cu șir complet în perioada 1900-2022, anul 2022 este pe locul 20. Aceasta diferență între cele două clasamente rezultă din existența unor ani foarte secetoși în perioada 1900 – 1960.
Abaterea cantității de precipitații din anul 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020), calculată în procente, a fost negativă în cea mai mare parte a țării valorile acesteia situându-se sub 65%.
Valori pozitive ale abaterii s-au înregistrat în nordul și nord-vestul țării și izolat în rest. Acestea au depășit 10 % în nordul Carpaților Orientali (Poiana Stampei, Iezer, Călimani), dar și în Munții Vlădeasa (Stâna de Vale) și Depresiunea Beiușului (Ștei). Cea mai mare abatere pozitivă a fost de 35% (Călimani).
Regimul pluviometric a fost deficitar și foarte deficitar în zonele joase din Crișana și Banat, în jumătatea de vest a Maramureșului, în Moldova, Muntenia și pe areale extinse din Transilvania și Oltenia. Acesta a fost excedentar, foarte excedentar sau extrem de excedentar, local, în nordul Carpaților Orientali și Occidentali, nord-estul Transilvaniei și estul Crișanei. În rest, regimul pluviometric s-a încadrat în limite normale.
Cantitatea totală de precipitaţii din anul 2022, medie pe ţară, 553,2 mm, a fost cu 18% mai mică decât intervalul de referință standard (1991 – 2020). Valorile abaterii cantității lunare de precipitații au fost negative în opt din cele 12 luni ale anului și au variat între 6% (decembrie) şi 68% (octombrie). În restul lunilor, acestea au fost pozitive, cuprinse între 33% (noiembrie) şi 65% (septembrie), arată caracterizarea meteorologică a anului 2022, realizată de ANM.
Sursa foto: Dreamstime.com