Sari direct la conținut

Atac extrem de rar. Adolescentă ucisă de un rechin într-un râu din Australia

HotNews.ro
Semn de atenționare privind rechinii pe plaja Manly din Sydney, Australia, Foto: Simon Crumpton / Alamy / Alamy / Profimedia
Semn de atenționare privind rechinii pe plaja Manly din Sydney, Australia, Foto: Simon Crumpton / Alamy / Alamy / Profimedia

O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost ucisă sâmbătă de un rechin care a atacat-o în timp ce înota într-un râu din statul Australia de Vest, au anunţat autorităţile, transmit AFP și Agerpres.

Tânăra a fost grav rănită de un rechin dintr-o specie care nu a fost identificată, în timp ce înota în zona gurii de vărsare a râului Swan, în Fremantle, la periferia oraşului Perth, potrivit unui comunicat emis de guvernul statului.

Ea a fost scoasă din apă şi declarată decedată la faţa locului după ce încercările de resuscitare au eşuat, a precizat Paul Robinson de la poliţia din Fremantle.

„Este încă foarte devreme, ceea ce ştim este că ea s-a dus la râu împreună cu prietenii”, a declarat el la o conferinţă de presă. „Erau pe skijet-uri. Un grup de delfini a fost văzut în apropiere, iar fata a sărit în apă pentru a înota cu delfinii”, a adăugat Robinson.

Familia tinerei, din Perth, este „total devastată de aflarea veştii” despre „incidentul foarte, foarte traumatizant”, a precizat el.

Potrivit experţilor, prezenţa rechinilor în această zonă a râului nu este un eveniment obişnuit, a indicat Robinson.

Ultimul atac mortal al unui rechin într-un râu, în 1960

Ultimul atac mortal într-un râu australian a fost înregistrat în 1960, când un rechin taur de aproximativ 3,3 metri a ucis un scafandru la Roseville Bridge din Sydney, potrivit bazei de date gestionate de Taronga Conservation Society, citată de Al Arabiya.

În februarie anul trecut, un instructor de scufundări britanic în vârstă de 35 de ani, Simon Nellist, a fost devorat în largul plajei Little Bay Beach din Sydney, primul atac de acest fel în cel mai mare oraș al țării din 1963.

4,5 milioane de australieni înoată în mod regulat și cel puțin 500.000 fac surf, potrivit Sports Australia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro