Sari direct la conținut

​AUDIO Jurnalul Economic RFI – HotNews.ro: Premierul maghiar a anuntat masurile de reforma: taxarea bancilor, eliminarea masinilor de serviciu gratuite, scaderea taxelor aplicate companiilor. Eurostat va avea dreptul sa ancheteze exactitatea datelor legate de deficitele statelor membre

HotNews.ro

Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale – HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Restantele mai mari de 30 de zile la banci se apropie de un miliard de euro, dupa ce au crescut cu 10,3% in aprilie

Restanţele la credit ale persoanelor fizice, cu o întârziere mai mare de 30 de zile, au crescut cu peste 10% in aprilie, faţă de luna martie. Au ajuns, astfel, până la aproape un miliard de euro, dupa cum o arată datele Băncii Naţionale a Romaniei. În luna aprilie, numărul restanţierilor a crescut cu aproape 33.000 de persoane, la un total de peste 700.000 de persoane. Cele mai multe restanţe se înregistrează la credintele în lei, în timp ce împrumuturile în euro restante au depăşit echivalentul a 1,34 miliarde lei. Si intârzierile la plată de peste 90 de zile au urcat, cu 9,8 la sută în luna aprilie.

Sebastin Vladescu: In cinci luni, totalul obligatiilor fiscale suplimentare stabilite in urma controalelor a fost de aproape 1 miliard de euro

In cinci luni, totalul obligatiilor fiscale suplimentare stabilite in urma controalelor a fost de aproape 1 miliard de euro. Declaratia a fost facuta de ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, ce a declarat ca sunt mari probleme in ceea ce priveste evaziunea „marunta”. „Partea cea grea este cea legata de evaziunea marunta, in piete, unde se vand cantitati mici de produse. Sunt probleme legate de educatie si de saracie”, a precizat acesta. A recunoscut insa ca Romania si-a asumat, prin Ordonanta privind combaterea evaziunii fiscale, riscul deschiderii unei proceduri de infringement de catre Comisia Europeana. „Vom face orice este necesar sa iesim din aceasta procedura de infringement inainte sa atraga penalitati”, a precizat ministrul Finantelor.

Premierul maghiar a anuntat masurile de reforma: taxarea bancilor, eliminarea masinilor de serviciu gratuite, scaderea taxelor aplicate companiilor. Cu totul, sunt 29 de masuri

Ungaria va aplica un set de 29 de masuri pentru reducerea deficitului bugetar. Printre acestea se numara taxarea bancilor, renuntarea la masinile de serviciu si telefoanele mobile gratuite acordate functionarilor, scaderea impozitului aplicat companiilor de la 19 la 10% si plafonarea salariilor angajatilor bancii centrale. Anuntul a fost facut de premierul Viktor Orban, in fata Parlamentului. Potrivit acestuia, noua taxa aplicata bancilor si institutiilor financiare – care va opera minimum 3 ani – va mari veniturile la buget cu 840 de milioane de euro, in acest an. Documentul prezentat de seful Executivului arata ca sistemul pentru absorbtia fondurilor comunitare va fi modificat in favoarea intreprinderilor mici si mijlocii.

Eurostat va avea dreptul sa ancheteze exactitatea datelor legate de deficitele statelor membre

Eurostat va avea dreptul sa ancheteze exactitatea datelor legate de deficitele statelor membre. Ministrii europeni de Finante au ajuns la un acord prin care Oficiul European pentru Statistica Eurostat va avea dreptul de a ancheta exactitatea cifrelor furnizate de statele membre, in special in materie de deficite. „Una dintre marile probleme care a declansat criza, in special in ceea ce priveste Grecia, este legata de inexactitatea cifrelor si de revizuirea practic de cinci ori in sase luni a cifrelor deficitelor”, a comentat ministrul francez al Finantelor, Christine Lagarde. Aceasta a explicat ca Eurostat, care avea dreptul, pana in prezent, sa ancheteze doar birourile nationale de statistica, va putea acum sa interogheze „toti actorii care i se par potriviti pentru a putea verifica veridicitatea cifrelor: Trezoreria, banca nationala”. Un acord definitiv va fi convenit intr-o intalnire viitoare, dupa obtinerea avizului Parlamentului European.

Piata auto chineza isi modereaza cresterea de la luna la luna

Piata auto chineza isi modereaza cresterea de la luna la luna. Avansul de peste 50% de la inceputul primaverii este inlocuit in luna mai de cresteri de sub 30%, arata datele Asociatiei Producatorilor Chinezi de Automobile. Astfel, in mai s-au vandut 1,44 milioane de automobile, cu 28% peste valoarea din luna similara a lui 2009, insa cu 8% mai putin fata de aprilie. In martie, piata chineza avansa cu 56% fata de luna a treia din 2009, in aprilie cresterea a fost de 34%, iar luna trecuta a coborat sub 30%. China a devenit anul trecut cea mai mare piata auto mondiala, cu vanzari de 13,64 milioane de unitati. Cresterea a venit pe fondul subventiilor acordate cumparatorilor, dar si pentru ca piata americana a fost atinsa dur de criza, vanzarile cazand sub nivelul de 11 milioane de masini, fata de media de 16 milioane dinainte de criza.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro