Autonomia energetică a UE și „criza” sancțiunilor împotriva Rusiei. Ce soluții au găsit europenii?

Aprofundarea sancțiunilor împotriva agresiunii rusești în Ucraina și asigurarea securității energetice sunt două priorități existențiale ale Uniunii Europene (UE), care, în prezent, dezvoltă o legătură puternică de interdependență. Sancționarea sectorului energetic rusesc este unica măsură pe care o are la îndemână UE pentru a seca resursele financiare care mențin activă mașinăria de război a Rusiei împotriva Ucrainei, pentru care s-au cheltuit circa 300 milioane dolari zilnic doar în luna aprilie. Stoparea războiului devine obiectivul major al sancțiunilor, deși pedepsirea Rusiei pentru invadarea Ucrainei, dar și înghețarea resurselor financiare rusești pentru viitoarea reconstruire ucraineană post-război din străinătate, au de asemenea o relevanță enormă.

Criza alimentară exacerbată de paralizarea navigației prin porturile ucrainene (în total 18), provocată de acțiunile militare rusești (peste 90 de zile), presează Bruxelles-ul să dezvolte modalități creative de aplicare a celor mai sensibile sancțiuni, din sectorul energetic. Restricționarea importurilor de petrol rusesc a fost blocată de obiecțiile Ungariei practic pe toată durata lunii mai. Premierul maghiar Viktor Orban a cerut în schimbul embargoului petrolier compensanții în valoarea de până la 18 miliarde de euro. În cele din urmă, pentru a depăși acest blocaj, UE a decis să țintească petrolul rusesc în mod etapizat, începând cu cel livrat pe cale maritimă. În cadrul summit-ului UE de pe 30-31 mai, se preconizează adoptarea noilor sancțiuni, inclusiv în sectorul energetic, drept parte a celui de-al șaselea pachet de sancțiuni. Dacă se reușește acest lucru, atunci instituirea embargoului petrolier împotriva Rusiei va fi un nou pas în direcția autonomiei energetice a UE.

Criza politicii de sancționare a Rusiei?

Cât timp UE era în căutarea unității pe marginea sancționării petrolului rusesc, Moscova a accelerat procesul de căutare a unei clientele noi în Asia, oferind prețuri de până la 30% sub cel de pe piață (RBC, Mai 2022). Conform cifrelor din anii anteriori, petrolul exportat prin conducta de petrol “Drujba” constituia aproape jumătate din volumul exportat pe mare (1,57 milioane tone). Deocamdată bugetul federal al Rusiei reușește să acumuleze venituri record. În luna martie, bugetul federal a crescut cu aproximativ 35% (sau 55,2 miliarde dolari), în mare parte datorită exporturilor de petrol și gaze. Cu toate acestea, pe termen lung, producția de petrol pe mare este în primejdie, din cauza exodului de investiții directe străine și a deficitului de tehnologii pentru producția nouă, provocate de sancțiuni.

Deși restricțiile adoptate în cadrul primelor cinci pachete de sancțiuni au lovit în economia rusă (IPN, Martie 2022), acestea nu au fost în măsură să descurajeze planurile Moscovei legate de subminarea integrității teritoriale ucrainene. În luna mai, Rusia a început pregătirile pentru anexarea teritoriilor ucrainene ocupate recent – Herson, Zaporojie și Donețk (Mariupol). Astfel, a fost simplificată procedura de „pașaportizare” a populației de pe teritoriile ocupate, care de facto este ostatică. Acest lucru îi permite Rusiei să extindă plățile sociale către noii cetățeni ruși din regiunile ucrainene, violând flagrant suveranitatea Ucrainei. Adițional, administrațiile civil-militare controlate de armata rusă din Herson și Zaporojie au anunțat despre viitoarea integrare a acestor regiuni în Rusia, cu intenția de a repeta precedentul Crimeii din 2014. La etapă actuală, accentul este pus pe tranziția monetară și lingvistică în favoarea rublei și respectiv a limbii ruse, într-un proces de integrare economică subtilă cu Rusia și „re-rusificare” a spațiului mediatic-educațional.

Sporirea securității sectorului energetic european reprezintă o precondiție obligatorie pentru a eficientiza sancțiunile împotriva Rusiei. Pe lângă oprirea războiului, sancțiunile mai trebuie să ia în considerare noile evoluții din Ucraina, precum este integrarea forțată și ilegală a teritoriilor ucrainene în Rusia, dar și situația din domeniul securității alimentare globale. Astfel, securitatea energetică europeană se află într-o relație de interdepedență puternică cu sancțiunile, de aceea, ambele necesită atenție politică sporită și coordonare transatlantică. În mod obligatoriu trebuie identificate soluții durabile pentru a preveni blocaje similare celor create de Ungaria în legătură cu embargoul petrolier sau Grecia în privința transportului maritim al țărilor terțe sub drapel european, care realizează exportul petrolului rusesc.

O altă modalitate pentru a eficientiza politica sancțiunilor față de Rusia poate decurge din sugestiile formulate recent de Comisia Europeană cu privire la criminalizarea devierilor de la sancțiunile europene. Mai exact, a fost propusă completarea prevederilor Articolului 81 (1) al Tratatului UE prin adoptarea unei directive noi, ce ar include „violarea sancțiunilor” în lista crimelor împotriva UE. În prezent, Articolul 81 (1) interpretează drept crime comise împotriva UE următoarele infracțiuni – terorism, trafic de ființe umane, exploatarea sexuală a ființelor umane, spălarea de bani etc. Asemenea modificări în legislația europeană deschide calea spre dezvoltarea unui soi de “sancțiuni secundare”, care sunt practicate în prezent de către SUA împotriva statelor terțe care nu implementează sancțiunile americane.

Autonomia energetică a UE față de Rusia – diversificare în plină accelerare

Cu scopul de a riposta împotriva sancțiunilor occidentale, Rusia exploatează dependența UE de exporturile de resurse energetice rusești (Vezi detaliile contractelor pe gaze naturale dintre statele UE și Rusia). Introducerea mecanismului de achitare pentru gaz în ruble, aplicat celor incluși în lista „statelor neprietenoase”, este utilizată de partea rusă în calitate de contra-sancțiune. Același instrument a fost folosit în încercarea de a sparge unitatea intra-europeană pe marginea noului pachet de sancțiuni energetice. Riscul de a fi deconectat de la livrările de gaze este extrem de ridicat, de aceea, UE este deja în proces de elaborare a unui „plan de criză”. Acesta ar putea include chiar și distribuția dozată a gazului către industrie la nivel european. De asemenea, este în proces de dezvoltare mecanismul comun de achiziție a gazelor naturale, la care vor avea acces țările candidate din Balcanii de Vest, precum și țările est-europene care pot recepționa gaze prin conductele existente (Ucraina și Moldova).

Chiar dacă UE și statele membre caută surse alternative pentru a substitui la maxim gazul rusesc, majoritatea companiilor europene au început să achite conform noii scheme de plată cerută de Rusia și în limitele trasate de Comisia Europeană. Companiile care nu s-au conformat au fost penalizate. Cel mai recent caz este sistarea livrărilor de gaze către Finlanda, care a afectat 10% din consumul energetic al țării. UE și SUA au calificat acțiunile Rusiei față de Finlanda drept “șantaj energetic” (White House, May 2022). Ca și Polonia și Bulgaria (și mai recent Olanda) care au fost debranșate de la gazul rusesc în luna mai, Finlanda s-a reorientat spre livrările alternative din alte state UE și are de gând să sporească importurile de gaz lichefiat. Țara nordică mizează pe fluxul de gaze de pe continent prin Balticconector cu Estonia (în funcțiune din 2022), dar și pe terminalul de gaz lichefiat (GNL) plutitor contractat de la SUA și disponibil în a doua jumătate a acestui an. Pentru Polonia substituirea gazului rusesc are loc prin intermediul interconectorului cu Lituania, primele 65 mii tone de gaz lichefiat din Texas a ajuns în luna mai. Interconectorul este unit la terminalul GNL, administrat de Klaipedos Nafta, care face parte din portul maritim din Klaipeda. Până la finele lui 2022, terminalul va furniza gaz pentru 5 companii din Lituania, Estonia și Polonia, iar ulterior intenționează să ofere capacități în baza unor contracte cu o durată mai lungă (5-10 ani).

Pe lângă SUA, care în aprilie s-a angajat să-i livreze UE circa 15 miliarde m3 de gaz lichefiat până la finele lui 2022 și câte 50 miliarde m3 anual ulterior, altă țară vizată drept sursă de import de gaze este Qatar. În 2010, emiratul arab exporta circa 90 miliarde de m3 de gaz natural lichefiat anual, iar din 2015 încoace – 170 miliarde de m3. Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro