Banca centrală între profit, pierdere și stabilitatea economiei

Problema profitului sau pierderii înregistrate de către o bancă centrală este una suficient de complexă. Nu este corect să pornim de la asumpția că este greșit ca o bancă centrală să înregistreze profit iar înregistrarea unei pierderi nu are aceeași conotație precum în cazul pierderii înregistrate de către o companie privată.

Nici profitul, nici pierderea nu sunt indicatori de performanță cu care să se înceapă evaluarea activității unei bănci centrale, oricare ar fi aceasta. Chiar dacă așa este corect, realizarea unui profit nu poate fi decât expresia unei bune gestionări a resurselor financiare, resurse care nu reprezintă alocări de la bugetul de stat dar generează un profit din care 80% este virat către bugetul de stat.

La modul obiectiv, evaluarea activității unei bănci centrale începe cu evaluarea atingerii obiectivului statutar/principal, cum ar fi de exemplu asigurarea stabilității prețurilor.

A. Problema dacă o bancă centrală ar trebui sau nu să facă profit este una complexă și implică mai multe perspective economice și politice. Iată câteva puncte de reflecție:

1. Obiectivul băncii centrale. Majoritatea băncilor centrale au obiective legate de stabilitatea prețurilor, stabilitatea financiară și, în unele cazuri, sprijinirea politicilor economice ale guvernului. Generarea de profit nu este, de obicei, un obiectiv principal al băncii centrale. Cu toate acestea, ele pot obține profituri din activitățile lor normale, cum ar fi operațiunile de piață deschisă, intervențiile valutare sau gestionarea rezervelor.

2. Rolul stabilizator. Băncile centrale au rolul de a asigura stabilitatea financiară. Dacă o bancă centrală se concentrează prea mult pe profit, aceasta ar putea să compromită obiectivele de stabilitate. De exemplu, încercarea de a maximiza profitul ar putea duce la asumarea unor riscuri excesive, ceea ce ar putea destabiliza sistemul financiar.

3. Independența instituției și încrederea publicului. Independența băncii centrale față de influențele politice este esențială pentru menținerea credibilității și încrederii publicului. Dacă o bancă centrală este văzută ca fiind prea preocupată de obținerea de profit, aceasta ar putea submina încrederea în capacitatea ei de a gestiona politica monetară în mod imparțial.

4. Redistribuirea profitului. Profitul obținut de către o bancă centrală poate fi redistribuit către trezorerie sau utilizat pentru a consolida rezervele proprii. În multe țări, surplusul de profit este transferat la bugetul de stat, ceea ce poate fi benefic pentru finanțele publice.

Cu toate acestea, acest lucru trebuie făcut în mod transparent și cu respectarea principiilor de bună guvernanță pentru a evita conflictele de interese.Merită să mentionăm, în acest context, că în trecut, unele bănci centrale au pus accent pe profitabilitate și au avut rezultate mixte.

De exemplu, politica monetară a Băncii Centrale a Japoniei a fost, la un moment dat, influențată de dorința de a obține profituri din deținerea de active, ceea ce a avut efecte complexe asupra economiei japoneze.Astfel, deși nu este fundamental greșit ca o bancă centrală să facă profit, obiectivele sale principale ar trebui să rămână stabilitatea prețurilor și a sistemului financiar.

Profitul ar trebui să fie un rezultat secundar al acestor activități, nu un obiectiv în sine. Este crucial ca banca centrală să își mențină independența și să opereze în mod transparent pentru a asigura încrederea publicului și stabilitatea pe termen lung.

B. Faptul că o bancă centrală înregistrează pierderi nu este neapărat un indicator de performanță necorespunzătoare și nu ar trebui interpretat în același mod ca pierderile înregistrate de o companie privată. Iată câteva aspecte de luat în considerare:

1. Obiectivul principal. Obiectivul principal al unei bănci centrale nu este acela de a genera profit, ci, precum am menționat mai sus, de a asigura stabilitatea prețurilor, stabilitatea financiară și de a acorda sprijiin politicilor economice ale guvernului. Dacă acțiunile întreprinse pentru a îndeplini aceste obiective duc la pierderi financiare, acestea pot fi justificate.

2. Politica monetară și stabilitatea financiară. Băncile centrale pot înregistra pierderi ca urmare a politicilor monetare pe care le implementează pentru a controla inflația sau pentru a stimula economia. De exemplu, în perioade de criză, băncile centrale pot cumpăra active riscante sau pot reduce ratele dobânzii la niveluri foarte scăzute, ceea ce poate duce la pierderi contabile, dar care sunt necesare pentru stabilizarea economiei.

3. Costul stabilizării economiei. În momente de criză financiară, băncile centrale pot interveni pentru a stabiliza sistemul financiar prin diverse măsuri, cum ar fi achiziționarea de active cu risc ridicat sau furnizarea de lichiditate pe termen scurt băncilor comerciale. Aceste măsuri pot genera pierderi pe termen scurt, dar sunt esențiale pentru prevenirea unor probleme economice mai grave pe termen lung.

4. Evaluarea pe termen lung. Performanța unei bănci centrale ar trebui evaluată pe termen lung nu doar individual ci și în contextul întregii economii. Pierderile contabile pe termen scurt pot fi necesare pentru a atinge obiective mai ample de stabilitate economică și financiară. Este important să se evalueze rezultatele acțiunilor băncii centrale în contextul îndeplinirii mandatului său general și atingerii obiectivului/obiectivelor statutare.

În perioada crizei financiare globale din 2008 – 2009, multe bănci centrale au înregistrat pierderi din cauza măsurilor de stabilizare implementate. Aceste măsuri au fost esențiale pentru prevenirea unui colaps economic și pentru restabilirea încrederii în sistemul financiar.

În consecință, nu este incorect ca o bancă centrală să înregistreze pierderi, atâta timp cât aceste pierderi sunt rezultatul acțiunilor necesare pentru îndeplinirea mandatului/obiectivului său principal de stabilitate a prețurilor și a sistemului financiar. Performanța unei bănci centrale ar trebui evaluată pe baza succesului său în atingerea obiectivelor sale fundamentale, mai degrabă decât pe baza rezultatelor financiare pe termen scurt.

C) Evaluarea profitului sau pierderii înregistrate de către o bancă centrală necesită o înțelegere detaliată a rolului și mandatului/obiectivului acesteia, precum și a contextului economic mai larg. Iată câteva criterii și perspective pe care le putem folosi pentru a evalua aceste aspecte:

1. Obiectivul principal.

a) stabilitatea prețurilor – dacă acțiunile băncii centrale contribuie la menținerea inflației în limitele țintite, atunci pierderile financiare pe termen scurt pot fi justificate;

b) stabilitatea financiară – evaluarea trebuie să ia în considerare impactul asupra stabilității sistemului financiar. Intervențiile care duc la pierderi, dar care stabilizează sistemul bancar sau previn o criză financiară, pot fi considerate de succes.

2. Contextul economic. Este esențial să se evalueze condițiile economice în care au avut loc aceste profituri sau pierderi. De exemplu, în perioade de criză economică, măsurile neconvenționale pot genera pierderi, dar sunt esnțiale pentru stabilizarea economiei.

3. Politica monetară.

a) eficiența politicii monetare – evaluarea ar trebui să ia în considerare dacă măsurile de politică monetară (cum ar fi modificarea ratei dobânzii, achizițiile de active etc) au atins obiectivele stabilite, chiar dacă acestea au generat pierderi.

b) impactul pe termen lung – analiza ar trebui să se concentreze pe impactul pe termen lung al politicilor, nu doar pe rezultatele financiare imediate.

4. Transparența și guvernanța.

a) transparența deciziilor – deciziile și motivele din spatele acestora ar trebui comunicate clar publicului și factorilor de decizie. Transparența sporește încrederea în instituție;

b) buna guvernanță – banca centrală trebuie să demonstreze că acțiunile sale sunt luate în interesul publicului și al stabilității economice, nu pentru a obține profit pe termen scurt.

5. Rezerve și capital. a) – adecvarea rezervelor – este esențial ca banca centrală să mențină rezerve suficiente pentru a-și îndeplini funcțiile. Pierderile care erodează capitalul până la punctul în care afectează capacitatea băncii centrale de a interveni eficient în economie sunt problematice; b) capacitatea de recapitalizare – evaluarea trebuie să ia în considerare capacitatea și mecanismele prin care banca centrală poate fi recapitalizată, dacă este necesar.

6. Efectele asupra încrederii publicului.

a) încrederea piețelor – reacția piețelor financiare la pierderi sau profituri poate oferi indicii despre percepția publicului și a investitorilor asupra politicilor băncii centrale;

b) încrederea consumatorilor – pierderile semnificative ar putea afecta încrederea publicului în stabilitatea sistemului financiar și în moneda națională, ceea ce trebuie gestionat cu atenție.

D) În raportul publicat recent, regasim indicatori (in afară de profitul raportat) care releva conduita prudentă a băncii centrale raportat la modul de utilizare a propriilor resurse.

Pentru a nu intra în prea multe detalii (disponibile, de altfel în raport), aș menționa evolutia cheltuielilor.

În prima instanță, încheierea anului cu un nivel al cheltuielilor realizate mai mic decât cel al cheltuielilor programate sau reducerea cu 1,52 puncte procentuale a cheltuielilor cu personalul, de la 7,40% în anul 2022 la 5,88% în 2023.

O altă comparație care poate fi făcută este aceea cu alte bănci centrale, fie din Uniunea Europeană fie din afara acesteia, dupa rezultatul financiar (echivalent miliarde EUR).

1. La nivel global:BCE (pierdere, 1,27), Fed (pierdere, 106), Banca Angliei (profit, 0,046), Banca Canadei (pierdere, 3,9), Banca Australiei (pierdere, 3,5), Elvetia (3,0)2. La nivelul UE:Pierdere: BCE (1,27), Austria (2,21), Belgia (3,37), Germania (2,40), Irlanda (0,13), Italia (7,13), Letonia (0,05), Polonia (4,80), Olanda (1,10), Ungaria (4,60)

Zero: Croatia, Estonia, Malta, Finlanda (după compensarea din rezerve a unei pierderi de 1,1), Franta (după compensarea din rezerve a unei pierderi de 12,4), Spania (după compensarea din rezerve a unei pierderi de 6,6);

Profit: Danemarca (1,42), Grecia (0,1), Lituania (0,02), Norvegia, membră a spatiului economic european (6,17), Cehia (2,2), România (0,49)Din cele 27 de state membre UE, 20 sunt membre ale zonei euro.

Cele 6 state care nu sunt membre ale zonei euro sunt: Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Romania, Suedia. Singurul stat cu clauză de neparticipare, opt-out, este Danemarca.

Orice comparație poate ajuta la realizarea diferitelor clasamente sau clustere. Se pot trage concluzii vis-a-vis de performanța băncilor centrale din statele membre ale zonei euro versus cele non-membre etc.

Aceste concluzii sunt cel putin la fel de irelevate precum evaluarea performanței unei bănci centrale pe termen scurt si/sau pornind de la rezultatul financiar.

În concluzie, evaluarea profitului sau pierderii unei bănci centrale trebuie să fie holistică și contextuală, concentrându-se pe îndeplinirea mandatului său principal, atingerea obiectivului principal și pe impactul pe termen lung asupra economiei și stabilității financiare.

Utilizarea unor criterii de evaluare precum rezultatele financiare pe termen scurt, este parte a unei abordări subiective, improprii si irelevante atunci când în discuție este performanța activității unei bănci centrale.

N.Red. Florian Libocor este economistul șef al BRD. Opiniile din acest articol sunt personale, fără a angaja instituțiile cu care este asociat.