Sari direct la conținut

BCE reduce previziunile de creştere pentru 2018 şi 2019

HotNews.ro
Sediul BCE, Foto: BCE
Sediul BCE, Foto: BCE

Joi, Banca Centrală Europeană (BCE) a confirmat oprirea vastului său program de susţinere a economiei zonei euro, care s-a tradus prin injectarea de lichidităţi în valoare de 2.600 de miliarde de euro. Instituţia a lăsat ratele dobânzilor neschimbate, potrivit L’Echo, citat de Rador.

L’ECHO (Belgia), 13 decembrie 2018 – BCE a lansat joi un mesaj nuanţat referitor la conjunctura economică, umbrind perspectivele de creştere, dar arătându-se optimistă în privinţa evoluţiei inflaţiei.

Ea a luat o măsură istorică, anunţând că va renunţa, la sfârşitul acestui an, la vastul arsenal anti-criză, programul său de răscumpărare a activelor.

În ceea ce priveşte conjunctura, Produsul Intern Brut al zonei euro nu va mai creşte decât cu 1,9% anul acesta şi cu 1,7% anul viitor, faţă de 2,0% şi 1,8% cu ocazia precedentelor previziuni ale Institutului din luna septembrie.

Ultimele dezvoltări economice, marcate de o succesiune de indicatori dezamăgitori, sugerează „o dinamică a creşterii mai slabă ca înainte”, a rezumat Mario Draghi.

După un an 2017 „extraordinar”, marcat de o creştere de 2,3% pentru ansamblul zonei euro, economia europeană ar trebui să revină „la potenţialul său” şi să integreze turbulenţele momentului.

Riscurile ce apasă asupra economiei în zona euro „evoluează deja în scădere”, rămânând „global echilibrate”, a declarat preşedintele BCE, o formulă ce dă mărturie, în jargonul BCE, despre un pesimism crescând.

Printre incertitudini, bancherul italian a citat „factorii geopolitici, ameninţarea protecţionismului, fragilitatea pieţelor emergente şi volatilitatea pieţelor financiare”. „Factorii specifici anumitor ţări sau sectoare” au cântărit la rândul lor, a adăugat acesta, făcând aluzie la dezorganizarea sectorului auto german după intrarea în vigoare a noilor norme antipoluare.

Patronul BCE s-a arătat dealtfel încrezător în privinţa traiectoriei inflaţiei, unicul obiectiv fixat oficial de către instituţia de la Frankfurt. Pentru prima sa proiecţie referitoare la anul 2021, BCE ţinteşte o creştere a preţurilor de 1,8%, conformă mandatului său de „sub 2% pe termen mediu”. Între timp, inflaţia ar urma să se stabilizeze la 1,8% anul acesta şi 1,6% anul viitor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro