Sari direct la conținut

Blinken vine săptămâna viitoare în Republica Moldova, într-o încercare de a reitera sprijinul occidental în fața „interferenței ruse”

HotNews.ro
Secretarul de stat Antony Blinken discută cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pe 20 septembrie 2023, la New York, în marja celei de-a 78-a Adunări Generale a Națiunilor Unite., Foto: ZAK BENNETT / AP / Profimedia
Secretarul de stat Antony Blinken discută cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pe 20 septembrie 2023, la New York, în marja celei de-a 78-a Adunări Generale a Națiunilor Unite., Foto: ZAK BENNETT / AP / Profimedia

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va merge săptămâna viitoare într-o vizită oficială în Republica Moldova, a anunțat vineri Departamentul de Stat, potrivit AFP, care notează că acesta este un nou semnal occidental de susținere a fostei republici sovietice, în contextul creșterii tensiunilor cu Rusia.

Șeful diplomației americane va purta discuții în Moldova miercuri, când se va afla în drum spre o reuniune a miniștrilor de externe ai NATO, programată la Praga. Această reuniune va pregăti terenul pentru aniversarea împlinirii a 75 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, eveniment ce va fi marcat la Washington, în luna iulie.

Blinken a vizitat ultima dată Republica Moldova în 2022, la câteva săptămâni după începutul invaziei ruse în Ucraina vecină.

Invazia a generat temeri privind următoarele mișcări ale Moscovei, care staționează aproximativ 1.500 de soldați în regiunea separatistă prorusă Transnistria din Moldova.

Deși Republica Moldova a rămas în afara conflictului direct, tensiunile s-au intensificat între guvernul de la Chișinău și separatiști, iar Moscova s-a arătat din ce în ce mai iritată de faptul că țara îmbățișează o cale occidentală.

Anterior în cursul acestei săptămâni, Uniunea Europeană a semnat un pact de securitate și apărare cu Republica Moldova pentru a ajuta țara să se apere împotriva amenințărilor rusești, inclusiv în domeniul securității cibernetice.

Blinken va saluta „progresul Moldovei și calea sa spre integrarea europeană” și va sublinia „amenințarea reprezentată de interferența rusă în procesele sale interne”, a declarat în fața presei Jim O’Brien, înaltul diplomat american pentru Afaceri Europene și Eurasiatice.

El a precizat că, deși SUA nu văd o amenințare militară iminentă din partea Transnistriei, Washingtonul este îngrijorat de „operațiunile de influență rusești în derulare”, care o vizează, parțial, pe președinta proeuropeană Maia Sandu, în contextul în care aceasta candidează pentru un nou mandat.

De asemenea, O’Brien a salutat „succesul Maiei Sandu de a obține rezultate mai bune pentru Moldova și de a integra (țara) mai mult în Europa”.

„Evident, poporul Moldovei va avea șansa de a decide. Vrem ca ei să decidă într-un mediu liber și corect, cu cât mai puține interferențe sau dezinformări posibile”, a declarat O’Brien.

Țările UE dezbat în prezent dacă să înceapă luna viitoare discuțiile de aderare, ceea ce ar duce la ani de negocieri în care Chișinăul va trebui să realizeze reforme economice și de guvernanță.

Vizita lui Blinken vine în contextul în care Georgia, o altă fostă republică sovietică ce încearcă o cale europeană, a adoptat controversata lege menită să contracareze „influența străină”, ceea ce a declanșat proteste în masă ale georgienilor care se tem de revenirea pe orbita sferei de influență a Moscovei.

Blinken a anunțat joi că Statele Unite vor impune, ca răspuns la decizia guvernului de la Tbilisi de a merge mai departe cu noua legislație, restricții de viză și vor revizui relațiile cu Georgia.

Citiți și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro