Sari direct la conținut

Bogdan Hossu: Bugetul pe 2019 ar putea fi prezentat în luna decembrie/ Motivul întârzierii: Noua Lege a pensiilor

HotNews.ro
Bogdan Hossu, presedintele CNS Cartel Alfa, Foto: Agerpres
Bogdan Hossu, presedintele CNS Cartel Alfa, Foto: Agerpres

Guvernul nu poate prezenta Parlamentului bugetul pe anul 2019 pentru că aleșii sunt blocați cu Legea pensiilor, a declarat preşedintele Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, pentru HotNews.ro.

„Probabil bugetul va fi înaintat Parlamentului undeva în luna decembrie. La Senat a intrat Legea pensiilor, vor scoate raport peste 10 zile, înseamnă că în 2 săptămâni ajunge la Cameră. Acolo tot va mai sta 2-3 săptămâni. Vor intra în criză de timp”, a spus Hossu.

Nu se știe ce modificări urmează a fi făcute pe parcursul legii în Parlament, astfel că este greu de anticipat pentru Ministerul de Finanțe ce cheltuieli vor avea de anul viitor.

Guvernul a aprobat, pe 10 octombrie, proiectul noii Legi a pensiilor. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a precizat atunci că impactul financiar al legii va fi în 2019 de 8,4 miliarde de lei, urmând să ajungă în 2022 la 81 de miliarde de lei.

Principalele modificări aduse prin noua lege a pensiilor:

  • Punctul de pensie va fi de 1.265 lei în 2019, de 1.775 lei în 2020, de 1.875 lei în 2021, iar apoi se va indexa cu inflația
  • Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea Numărului Total de Puncte cu Valoarea Punctului de Referință. Numărul total de puncte este suma punctajelor anuale
  • Pensionarii care au stagiul de cotizare mai mic de 15 ani, pot opta între pensie și indemnizația socială, cu 3 luni înainte de intrarea în vigoare a legii
  • Pensia de urmaş se va cuveni copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii
  • Pensia minimă se stabilește în procente, minim și maxim, din salariul minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de stagiul de cotizare
  • Se introduce o nouă prestație și anume ajutorul pentru soțul supraviețuitor, și reprezintă 25% din pensia soțului decedat
  • Se extinde sfera perioadelor necontributive asimilate stagiilor de cotizare prin valorificarea perioadei de master și doctorat
  • Mai multe detalii și proiectul Ministerului, în varianta inițială, pot fi văzute aici: Noua Lege a pensiilor: Pensia anticipată va deveni „pensie pentru limită de vârstă”. Ce se modifică la pensia minimă și care va fi noua formulă de calcul
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro