Britanicii au votat deocamdata sa paraseasca UE. Ce se intampla pana la exitul efectiv?

​Daca televiziunile romanesti se intrec in titluri ce anunta ca „Marea Britanie iese din UE”, presa engleza se rezuma la fapte: britanicii „au votat pentru exit”. Diferenta de nuanta este semnificativa: iesirea unei tari din UE este un proces de durata, iar, pentru ca Europa intra pe un drum necunoscut, pana la iesirea efectiva pot aparea multe neprevazute si multe interventii menite sa schimbe mersul lucrurilor.

• O carte fundamentala pentru a intelege ce se intampla acum in lume

Vineri dimineata, cand a vorbit prima data dupa anuntarea rezultatelor in referendumul de ieri, premierul David Cameron a anuntat ca nu el, ci altii trebuie sa se ocupe de procesul iesirii din UE. „Nu cred ca e bine sa fiu capitanul care duce tara noastra in aceasta directie (…) Mi se pare normal ca noul premier sa ia decizia privind momentul in care va incova articolul 50”, a spus el, referindu-se la mecanismul prin care o tara poate parasi Uniunea Europeana.

Aceste declaratii vin in contextul in care, potrivit The Economist, tot Cameron promisese ca, in eventualitatrea unui vot pro-Brexit, Marea Britanie va invoca imediat Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona. Liderul laburist Jeremy Corbyn – care a preferat sa militeze pentru ramanerea in UE, dar pe un ton mai degraba retinut – a cerut la randul lui invocarea rapida a Articolului 50, in timp ce Buzzfeed News sustinea vineri dimineata ca alte/celelalte state membre UE, desi suparate, ar urma sa preseze Marea Britanie sa se miste repede. O discutie pe aceasta tema a membrilor UE, fara Marea Britanie, a fost anuntata pentru saptamana viitoare.

Dar Cameron spune ca de proceduri se va ocupa urmasul lui in fruntea guvernului.

Pana la urma ce inseamna, tehnic, procesul de parasire a UE si ce portite lasa politicienilor?

Inainte de toate, trebuie notat ca acest referendum a fost unul consultativ, nu are caracter obligatoriu. Financial Times nota, intr-un comentariu publicat inainte de referendum, ca un vot pro-Brexit inseamna, conform gandirii conventionale, ca dorinta poporului britanic trebuie respectata. Dar aceleasi conventii, noteaza sursa citata, „spuneau si ca Jeremy Corbin nu ar fi ales lider al laburistilor si ca, bineinteles, Donald Trump nu ar primi nominalizarea republicana [pentru prezindentialele din SUA – n.red.]”.

In articolul citat, publicat inaintea votului de ieri, acelasi Financial Times trece in revista, pas cu pas si atat cat se stie, ce urmeaza dupa referendum, in cazul unui rezultat pro-Brexit:

• teoretic, potrivit legii, guvernul britanic poate ignora votul; il poate accepta ca atare; ii poate decredibiliza (cum ar fi fost posibil in cazul unei prezente reduse la vot, de exemplu); sau ar putea pune toata raspunderea in carca Parlamentului, unde ar putea ca rezultatul sa fie supus unui nou vot; sau sa fie negociat un alt acord cu UE, care sa fie si acesta supus referendumului.
• Daca merge pe linia Brexit, guvernul trebuie sa invoce Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. In momentul in care o face, nu mai e cale de intoarcere. Dar nu exista nicio prevedere legala privind momentul cand poate face acest lucru – il poate face imediat, sau il poate amana la nesfarsit.
• Ca sa invoce Art. 50, Marea Britanie trebuie sa intruneasca obligatiile „constitutionale” privind procedura – care sunt aceste obligatii nu e clar pentru jurnalistii FT.
• Daca invoca Art. 50, statul membru care vrea sa paraseasca UE are doi ani la dispozitie sa isi negocieze iesirea. Dupa doi ani, e eliminat automat. Dar, dupa cum noteaza sursa citata, „ce e creat prin acord international poate fi desfacut prin acord international”, iar politicienii pot veni cu solutii pentru a prelungi acest termen de doi ani, pot amenda Tratatul de la Lisabona, pot apela la alte masuri.

Totul, conchidea FT in articolul de acum 10 zile, depinde de politicieni. Dar cum sunt lucrurile in tabara politica din Marea Britanie?

Partidele mari au fost, in campanie, divizate: o parte dintre conservatori si laburisti au fost pro-Brexit, altii pro-Bremain. Dar, la inceputul lunii, BBC relata ca in Parlament se formase deja o tabara „pro-Remain”, majoritara, care urma sa se foloseasca de neajunsurile cadrului politic si legal al referendumului pentru a forta mentinerea Marii Britanii in interiorul pietei unice europene.

Cu rezerva ca nu se stie in ce masura se vor schimba optiunile politice dupa votul efectiv, BBC arata ca majoritatea pro-Remain din Camera Comunelor reunea 454 de parlamentari (fata de 147 pro-Brexit).

Pentru ca nu se stie cine ii va urma lui Cameron, parlamentarii aveau in vedere sa intervina asa incat, in eventualitatea unui vot pro-Brexit, viitorul guvern sa nu negocieze un acord restrans de liber schimb cu UE, pagubos pentru economia britanica.

• Parlamentarii pro-Brexit sustineau ca e legitim sa preseze pentru ramanerea Marii Britanii ca membru al pietei unice, deoarece tabara pro-Brexit nu a expus nicio directie clara privind relatiile economice pe care si le doreste cu UE pe viitor. Ceea ce, implicit, inseamna ca un guvern post-Brexit nu poate pretinde ca are mandat sa promoveze un anume model privind relatiile economice cu UE. Iar acestea pot lua diverse fete – de la acordurile de liber schimb precum cel recent negociat intre UE si Canada, pana la pastrarea pozitiei in Zona Economica Europeana, alaturi de tari precum Norvegia.

BBC scrie, azi, ca tabara pro-Brexit nu se grabeste cu invocarea Art. 50, dorind intre altele sa lase altor lideri europeni „timp sa realizeze ca e nevoie de un acord comercial prietenos cu Marea Britanie”. S-ar mai dori si amanarea invocarii Art. 50 pana dupa alegerile prezidentiale din Franta si cele parlamentare din Germania, programate anul viitor, pentru ca Brexit sa nu devina subiect de campanie in tarile respective.

Dar, cand Marine Le Pen a cerut deja un referendum similar in Franta, slabe sanse ca Brexit-ul sa ramana in afara agendei electorale.