Bucureștiul dispărut, cu tot cu meseriile sale despre care mulți nici mai știm că au existat vreodată

Străzile Bucureștiului de acum 100 de ani erau un adevărat spectacol, perfect imperfecte, un amestec haotic de murdărie și sărăcie cu lux și eleganță.

La începutul secolului trecut, dar mai ales în perioada interbelică, pe străzile din București au apărut o mulțime de „-agii” – oameni care vindeau fel de fel de lucruri sau de servicii ca să își poată duce traiul de pe o zi pe alta: iaurgii, cafegii, sacagii, și, poate cea mai romantică dintre meserii – lustragiii.

Apăruți întâi pe bulevardele mari din New York, Paris sau Viena, acești „vestitori ai primăverii” stăteau toată ziua pe marginea trotuarelor din Capitală și se luptau cu praful și noroiul de pe pantofii bucureștenilor.

Pe străzile aglomerate din centru, când forfota pietonilor se mai potolea, pe marginea trotuarului puteai să vezi ici-colo câte un lustragiu, așezat cuminte, așteptându-și următorul client care va pune pantofii pe băncuță.

Adulți și copii de nici 10 ani, lustragiii erau nelipsiți de pe străzile orașului, ghemuiți pe scăunele, cu încă un scăunel pentru piciorul clientului și cu o servietă burdușită cu fel de fel de creme de ghete, cutiuțe cu ceară, cârpe și perii.

Din lumea lor, a „văxuitorilor”de ghete, a apărut și celebra firmă de vacs (ceară) Vacs Albina, cremă pe bază de ceară care și-a pierdut popularitatea în anii ’20, odată cu ieftinirea spectaculoasă a cremelor pe bază de petrol. Dar Vacs Albina a supraviețuit ca expresie populară.

Citește, pe B365.ro, povestea lustragiilor din București, cu incredibilele lor tehnici de fidelizare a clientelei.