Bucureștiul sub copaci

Pilda domnului profesor Valentin Naumescu, cea cu „punctele cheie”, este simpatică și utilă, așa că încerc s-o imit:

• Fenomenul care a copleșit Bucureștiul în aceste zile, și anume arborii „glazurați” în polei, se petrece rar în orașe (încă mai rar în orașele mari), deși este frecvent în pădurile de foioase de la altitudini medii (dealuri submontane);
• Slaba rezistență a arborilor urbani la acest fenomen nu se datorează faptului că ar fi „otrăviți de poluare”; dimpotrivă, se datorează faptului că în orașe le merge mult mai bine decât în pădure: resursele de apă sunt mai mari în perioadele critice, iar temperaturile medii sunt cu circa 3 grade mai mari în orașe decât în afara lor. Arborii cresc mai rapid decât este normal, textura lemnului este mai slabă, rezistența la factori fizici (vânt, polei) este mai mică;
• „Carapacea” de polei în care sunt înveliți arborii se contractă noaptea (fenomen cunoscut de oricine: anomalia dilatării termice a apei) și produce „crăparea în lung” a fibrei lemnoase, în zonele fără noduri, și „daună totală” în zonele cu noduri (înfurciri). După subțierea carapacei de polei, crengile slăbite (și îngreunate de poleiul rămas pe rămurele) cedează și se prăbușesc în masă, pe străzi, mașini și fire electrice, așa cum vedem azi în București;
• Cele mai expuse specii la acest fenomen sunt cele invazive, de foarte mică valoare estetică, în special oțetarul și plopul. Sunt cele mai puțin recomandabile specii de arbori urbani, dar alcătuiesc un procent mult prea mare din totalul arborilor orașului;
• În afara sensibilității lor la „dăunători fizici” (vânt, polei), plopul și oțetarul au și alte defecte: frunzișul oțetarului miroase foarte urât (și este toxic), iar inflorescența plopului („puful”) este un foarte puternic factor alergogen;
• Un oraș mare (cu un buget pe măsură) nu își poate permite să-și ignore arborii urbani. Dacă nu din alte motive, măcar din motive de siguranță a cetățenilor și a bunurilor lor;
• Lucrătorii care se ocupă de toaletarea arborilor sunt permanent șicanați de bucureșteni și de cetățenii altor orașe din România (experiența mea din Brăila ar putea deveni un mic roman de aventuri). Din anumite motive, eu nu pot lucra decât vara și în fiecare vară mi se strigă, mie și echipei mele, „Criminalilor de copaci!” de către persoane educate și bine-intenționate, dar orbite de un fel de „extremism eco”. În esență, suntem asociați cu dezastrul ecologic al tăierilor „la ras” din munți (inclusiv din parcuri naționale și rezervații naturale);
• Există un proverb chinezesc mai puțin cunoscut, care spune așa: „A opri o revoluție după ce a început este același lucru cu a săpa o fântână când nu mai poți de sete”. În ceea ce privește chestiunea arborilor urbani, este necesară o mai bună informare (din partea primăriilor), o mai bună autoinformare (din partea cetățenilor) și o mai bună strategie pe termen lung (din partea Primarului General).
• Nu există resurse (umane și financiare) pentru un examen, pe timp de vară, al fiecărui arbore urban, pentru a se afla care prezintă risc de prăbușire și care nu. Ar trebui echipament specializat (un fel de „tomograf” transportabil, arată ca o valiză) și personal calificat pentru a-l folosi, ceea ce nu este realist, deocamdată;
• Soluția pe care o propun este de inspirație londoneză (acolo am învățat eu meseria, între 2014 și 2016) și se numește Tree Officer. Acest personaj, foarte respectat de muncitorii arboriști (dar și de cetățeni) este în general un fost pădurar sau inginer silvic, un om cu mare experiență, care evaluează „la ochi” arborii urbani dintr-o anumită zonă (să zicem, un sector bucureștean) și stabilește arborii „suspecți”, care pot prezenta risc de prăbușire (în general, duramen putrezit total sau parțial; cum s-ar zice, „scorburi care nu se văd”);
• Tot Tree Officer-ul decide care arbore trebuie toaletat și care nu, iar la cei care vor fi toaletați, ce toaletare li se va aplica (londonezii folosesc zece cuvinte diferite pentru „toaletare”, eu cunosc doar șase). În felul acesta, arborii urbani nu sunt „ai nimănui”, pentru că fiecare Tree Officer ajunge, în câțiva ani, să cunoască fiecare arbore din „parohia” lui. Repet: fiecare arbore;
• Am aflat că cele patru orașe din Liga Vestului (Arad, Cluj, Oradea, Timișoara – le-am pus în ordine alfabetică, să nu se supere nimeni) s-au mișcat deja în această direcție și că arborii urbani ai celor patru orașe au fost luați în evidență, în maniera descrisă mai sus;

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro