Sari direct la conținut

Bulgaria vrea sa resusciteze South Stream, cel putin partial

HotNews.ro

Bulgaria, afectata de abandonarea proiectului gazoductului South Stream in plina criza ucraineana, la finele lui 2014, doreste realizarea macar partiala a acestui proiect, potrivit unei declaratii facute miercuri de premierul bulgar Boïko Borisov, scrie AFP.

Noul gazoduct ar urma sa aiba acelasi traseu ca si South Stream, pe sub Marea Neagra, traversand Bulgaria. Borisov a evocat o capacitate anuala de 10 miliarde metru cubi, fata de 63 de miliarde prevazuti pentru South Stream.

„Daca partea rusa doreste sa vanda gaz la granita noastra, ea va fi binevenita”, a spus Borisov, in fata Parlamentului.

Aceasta propunere intervine in conditiile in care gazoductul TurkStream, avut in vedere de Rusia pentru a inlocui South Stream, pare compromis in urma deteriorarii relatiilor dintre Moscova si Ankara.

Rusia a anuntat in decembrie 2014 ca abandoneaza South Stream, conceput pentru a inlocui Ucraina, invocand multiplele obstacole ridicate de Bruxelles.

Decizia a reprezentat o lovitura dura pentru Bulgaria, o tara foarte dependenta de gazul rusesc si care ar fi urmat sa serveasca drept poarta de intrare a South Stream in Europa.

Conductele rusesti destinate partii maritime a South Stream sunt in continuare stocate in porturile bulgare Varna si Burgas.

Acest nou gazoduct ar putea fi integrat unui centru de distributie denumit „Balkan” si pe care Sofia vrea sa il creeze in apropiere de Varna, la malul Marii Negre, pentru a deservi in special Serbia si Austria.

„South Stream este trecutul. Acest centru de distributie Balkan este la ordinea zilei si lucram pentru a-l face o prioritate pentru Comisia Europeana”, a subliniat Borisov.

Acest centru ar urma sa fie alimentat printr-o conexiune la viitorul gazoduct Tap, care urmeaza sa transporte gaze din marea Caspica, precum si din gazule lichefiat care ajunge in Grecia si exploatarea zacamintelor bulgare, a adaugat Borisov.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro