Sari direct la conținut

Bulgarii de la Eurohold, deranjați de afirmațiile lui Iohannis din Parlamentul UE: A incriminat Euroins ca fiind vinovată, deși procesul nici nu a început

HotNews.ro
Klaus Iohannis in Parlamentul UE, Foto: AGERPRES
Klaus Iohannis in Parlamentul UE, Foto: AGERPRES

​Grupul bulgar Eurohold a reacționat joi față de răspunsurile date cu o zi în urmă de președintele Klaus Iohannis, în plenul Parlamentului UE, cu privire la revocarea licenței Euroins. „Ar fi putut să răspundă „nu comentez”, dar în schimb a continuat să incrimineze compania ca fiind vinovată, deși procesul nici nu a început”, susține grupul bulgar.

Grupul bulgar Eurohold a reacționat joi ca urmare a răspunsurilor și comentariilor făcute cu o zi în urmă de Klaus Iohannis, în plenul Parlamentului European, la interpelarea unor europarlamentari în legătură cu revocarea licenței de operare a Euroins România.

  • „Este foarte neobișnuit ca un președinte al unei țări să comenteze în mod părtinitor în confruntarea juridică dintre o autoritate de reglementare a pieței și o companie privată, în loc să se abțină de la orice comentariu care ar putea influența justiția. Ar fi putut să răspundă „nu comentez”, dar în schimb a continuat să incrimineze compania ca fiind vinovată, deși procesul nici nu a început.
  • Reamintim faptul că nicio instanță din România nu s-a pronunțat încă asupra legalității deciziei autorității române de reglementare de a retrage licența Euroins România. Procesul în această speță a început în urmă cu câteva zile și încă nu au avut loc audierile pe fond.”, precizează conducerea Eurohold.

Până acum, spune Eurohold, a existat doar o hotărâre judecătorească cu privire la contestația Euroins Insurance Group (EIG) și a filialei sale din România, prin care se urmărea suspendarea implementării deciziei autorității de reglementare din România de retragere a licenței Euroins România, care a declanșat ulterior procedura de insolvență a companiei. Autoritatea Română de Supraveghere Financiară (ASF) a revocat licența Euroins România la 17 martie 2023.

La începutul lunii iunie 2023 și în primă instanță, Tribunalul București a dispus deschiderea procedurii falimentului Euroins România doar pentru că acesteia i-a fost revocată licența, refuzând să suspende dosarul de faliment până când Tribunalul Administrativ se va pronunța dacă revocarea licenței este legală.

Dosarul în sine cu privire la legalitatea faptei autorității române de reglementare împotriva Euroins România a început în urmă cu câteva zile la Tribunalul Administrativ din București și este încă pe rol în primă instanță, urmând să aibă loc audieri și pledoarii pe fond.

Separat, Eurohold și EIG au intentat un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și pregătesc o cerere de arbitraj pentru suma de peste 500 de milioane de euro la o instanță internațională din SUA. Cele două companii au informat deja oficial guvernul României despre intenția lor de a introduce un dosar de arbitraj internațional, în octombrie 2023.

Iohannis în Parlamentul UE: Judecătorii au decis că decizia este corectă

Doi eurodeputaţi din Germania şi Irlanda au ridicat miercuri în Parlamentul European, în cadrul dezbaterii cu preşedintele român Klaus Iohannis, problema falimentului societăţii de asigurări Euroins şi a modului în care a acţionat în acest caz Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), solicitându-i şefului statului să fie de acord cu o evaluare independentă a Comisiei Europene asupra situaţiei, potrivit Agerpres.

  • „În 2019, autoritatea de reglementare în domeniul asigurărilor, ASF, a cerut Euroins România să cumpere pe atunci falimentara City Insurance. După numai trei ani ASF a suspendat licenţa Euroins în România, din câte se pare pentru motive discutabile. (…)
  • Anul trecut, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a ridicat întrebări pe lângă ministrul de finanţe român despre acţiunile ASF şi a înaintat o propunere de rezoluţie (…)”, a declarat miercuri eurodeputatul german Gunnar Beck, din grupul Identitate şi democraţie (ID), în cadrul dezbaterii din plenul PE la Strasbourg.

Beck a susținut că Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA) a scris un raport despre afacerea Euroins, pe care însă nu a reuşit să-l vadă, în pofida demersurilor sale repetate.

  • „Într-un răspuns la o întrebare scrisă pe care am pus-o, Comisia Europeană pretinde că nu a văzut niciodată raportul. Până în prezent nu mi s-a permis accesul la toate detaliile raportului EIOPA. Ce încearcă ASF şi EIOPA să ascundă de Comisia Europeană şi de membrii Parlamentului European?”, a întrebat retoric membrul grupului ID.

El a observat apoi că „după decizia de a lăsa Euroins fără licenţă, ASF a acordat o licenţă Easy Asigurări, o subsidiară a Superbet. „Şi cine este preşedinte al Superbet? Unul dintre fraţii preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”.

Afacerea Euroins a fost ridicată şi de colega sa de la spectrul opus al eşichierului politic, irlandeza Clare Daly, din grupul Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică (GUE/NGL) din PE.

Ea a spus că ştie că preşedintele Iohannis cunoaşte acest caz şi că „este foarte ciudat că autoritatea română de reglementare a acţionat împotriva acestei companii la trei ani după ce i-a cerut să preia City Insurance”.

  • „Este un fapt cunoscut că atât autoritatea de reglementare din Bulgaria, cât şi BERD au ridicat întrebări despre acţiunile autorităţii de profil din România.
  • Ambele au abordat autorităţile europene, una dintre organizaţii a produs un raport care avertizează împotriva consecinţelor, au produs chiar o propunere de rezoluţie care ar fi redus impactul, dar nimic nu s-a întâmplat şi ţara dumneavoastră riscă expunerea la un proces de 500 de milioane de euro (…)”, a atras atenţia eurodeputata irlandeză de stânga.

Ea menţionat că acest caz a fost adus în atenţia EIOPA, care ar trebui să reducă riscul problemelor în domeniu, dar aceasta nu a putut pune la dispoziţia membrilor PE raportul întocmit.

  • „Sunt profund îngrijorată de securitatea din jurul acestui caz. Întrebarea mea către dumneavoastră, domnule preşedinte, este chiar simplă şi este în interesul cetăţenilor României şi nu numai: ne-aţi sprijini în apelul nostru către Comisia Europeană de a iniţia o analiză comprehensivă şi independentă a acestui caz?”, a pledat Clare Daly.

Preşedintele Klaus Iohannis a răspuns la sfârşitul dezbaterii la această interpelare, dar ca poziţie de principiu, fără a comenta cazul concret al Euroins.

  • „Am auzit că o autoritate de reglementare a avut o problemă cu o companie. Şi ca peste tot în democraţie şi în statul de drept, dacă oamenii simt că decizia nu este atât de bună, merg în faţa unui judecător.
  • Este ceea ce s-a întâmplat. Judecătorii au decis că decizia este corectă.
  • Asta este ceea ce înţeleg dacă vorbim despre statul de drept. Toată lumea are aceleaşi drepturi, toată lumea are dreptul la un proces corect şi toată lumea trebuie să accepte rezultatul”, a afirmat Iohannis.

Falimentul Euroins a ajuns la Curtea Europeană de Justiție: Bulgarii de la EIG contestă raportul EIOPA privind situația fostului lider RCA

Euroins Insurance Group (EIG), parte a grupului bulgar Eurohold, a depus un recurs oficial la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu raportul autorității europene în asigurări EIOPA privind problemele financiare ale fostului lider RCA, Euroins România. Bulgarii acuză prejudicii cauzate de modul în care a fost întocmit, emis și prezentat acest raport.

  • „Raportul EIOPA privind rezervele tehnice ale Euroins România (la data de 30 septembrie 2022) a fost emis pe 28 martie, la 11 zile după ce ASF a retras licența EIRO. Niciun document oficial nu a fost publicat de EIOPA în același timp cu referire la acest raport, și niciun fel de document oficial în acest sens nu a fost de fapt înaintat către EIG.
  • Aceasta a însemnat incapacitatea de a se informa cu privire la constatări, de a se apăra și de a răspunde afirmațiilor din spațiul public, în condițiile în care în zilele următoare, părți fragmentate din acest raport al EIOPA au fost scurse în presă către câteva publicații românești, ceea ce constituie o altă încălcare a regulilor din domeniu.
  • În plus, același raport a fost prezentat de ASF Curții de Apel București, care a limitat suplimentar capacitatea EIG de a asigura cea mai bună protecție juridică posibilă pentru interesele clienților și acționarilor săi asigurați.
  • Ulterior, grupul de asigurări a contestat acest raport la Camera de Apel (BoA) a Autorităților Europene de Supraveghere (ESA), susținând că a prejudiciat în mod semnificativ dreptul la apărare al companiei, nu a respectat principiile UE ale statului de drept și a ignorat solicitarea inițială a grupului de revizuire imparțială și independentă a rezervelor ЕIRO.
  • La 8 iunie, Consiliul de Administrație al ESA a decis să nu revizuiască recursul EIG pe fond.”, se arată în comunicatul transmis în vara anului trecut de grupul Eurohold.

ASF a declarat la Guvern că raportul EIOPA a confirmat problemele financiare de la Euroins

Reamintim faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât, prin Decizia nr. 262/17.03.2023 să retragă autorizația de funcționare a Euroins România, constatând totodată starea de insolvență a societății, în condițiile existenței unui deficit de capital de solvabilitate (SCR) de 2,2 miliarde de lei și a unui deficit de capital minim (MCR) de 1,75 miliarde de lei.

În data de 5 aprilie 2023, conducerea ASF a fost chemată la Guvern să explice plafonarea prețurilor RCA în contextul unui nou faliment major în piața RCA, la Euroins, moment în care Valentin Ionescu, directorul general în asigurări din ASF, a declarat că și EIOPA a făcut o analiză proprie și a confirmat decizia luată în cazul Euroins.

  • „EIOPA a confirmat analiza ASF și deciziile ASF la Euroins. Și noi și autoritatea din Bulgaria am primit acest raport, dar nu-l putem face public pentru că nu avem acordul autorității europene. Pot să confirm ce a apărut în presă. Ajustările EIOPA pe rezervele tehnice și pe reasigurare sunt principalele ajustări, așa cum am avut și noi.
  • Principalele ajustări sunt pe best estimate, pe rezervele tehnice brute și pe cedările din reasigurare. Nevoia de SCR este publică este in decizie undeva la 2,2 miliarde de lei, deci 440 milioane de euro. EIOPA vine și confirmă suma noastră, chiar e ceva mai mare în ajustarea EIOPA.”, a precizat atunci directorul ASF.

Citește: Falimentul Euroins a ajuns la Curtea Europeană de Justiție: Bulgarii de la EIG contestă raportul EIOPA privind situația fostului lider RCA

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro