Sari direct la conținut

​Business report:​ Cine este omul care a descoperit UiPath, cel mai valoros startup cu origini românești; Cine primeşte cele mai mari subvenţii din agricultură; Autostrada Sibiu – Piteşti lot 4, la prima amânare

HotNews.ro
business, Foto: Colaj foto
business, Foto: Colaj foto

​Cine este omul care a descoperit UiPath, cel mai valoros startup cu origini românești. Partener al fondului de venture capital Digital East Fund, parte a familiei de fonduri Earlybird, Lu­­pu este un personaj cu înfă­­ți­­șa­­re atipică pentru mediul financiar. Ati­­pi­­că a fost și descoperirea de acum patru-cinci ani a ceea ce avea să devină, ca valoare, al 27-lea unicorn din lume, potrivit firmei de cercetare CB Insights. De altfel, UiPath – companie născută într-un apartament din Delea Veche – a atins la sfârșit de aprilie pragul de șapte miliarde de dolari ca va­loare de piață, în urma unei investiții de 568 de mili­oane de dolari, scrie New Money.

Cine primeşte cele mai mari subvenţii din agricultură. Agricost din judeţul Brăila a fost pe primul loc în topul subvenţiilor din agricultură acordate de stat, cu 9,18 milioane de euro, conform datelor transmise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), citate de Agerpres. În anul 2017, Agricost a încasat subvenţii în valoare de 11,34 milioane de euro. Anul trecut, Agricost a fost preluată de compania Al Dahra Agriculture din Emiratele Arabe Unite, Consiliul Concurenţei autorizând tranzacţia în iulie 2018. Compania activează în sectorul agricol, având în concesiune de la statul român circa 56.000 de hectare de teren agricol în Insula Mare a Brăilei, scrie Adevarul.

Autostrada Sibiu – Piteşti lot 4, la prima amânare. Cu o valoare estimată de două miliarde de lei, secţiunea 4, Tigveni – Curtea de Argeş, este cel mai mare contract de infrastructură rutieră, aflat în prezent la licitaţie. Termenul iniţial pentru depunerea ofertelor la această licitaţie era de 14 mai, însă a fost prelungit până pe 4 iunie, conform datelor din platforma de achiziţii publice SICAP. Rămâne de văzut dacă şi noul termen va fi respectat sau va fi prelungit şi acesta la rândul său, potrivit Economica.

UE amendează cel mai mare berar al lumii cu 200 milioane euro pentru practici anticoncurențiale. Comisia Europeană a amendat cel mai mare berar al lumii, compania Anheuser-Busch InBev (AB InBev), cu suma de 200,4 milioane de euro, din cauză că a încălcat regulamentele antitrust europene. Potrivit Comisiei, AB InBev a abuzat de poziția sa dominantă pe piața belgiană, restricționând activ, în perioada 2009-2016, importurile propriei mărci de bere Jupiler produsă în Olanda, scrie Profit.

Cresc costurile pentru firme. Economişti: În special cele noi riscă dizolvarea. Introducerea de noi sarcini administrative şi fiscale pentru întreprinderi, precum obligativitatea încheierii anuale a asigurării de răspundere profesională, va avea un impact negativ foarte mare asupra start-up-urilor, avertizează Consiliul pentru IMM-uri. Societăţile ar urma să fie obligate să încheie anual o asigurare care să acopere cel puţin cheltuielile de derulare a procedurilor de insolvenţă, dizolvare, lichidare şi radiere. În cazul în care antreprenorii nu îndeplinesc obligaţia, ONRC va putea pronunţa din oficiu dizolvarea societăţii, pe cheltuiala sa, potrivit Digi24.

Semne de oboseală în industrie: Ritmul comenzilor noi – la cel mai scăzut nivel din iunie 2017. Comenzile noi în industria prelucrătoare au evoluat sub potențial pentru a treia lună consecutiv, confirmând astfel slăbiciunile sectorului, altfel spus „maturitatea ciclului investițional post-criză”, potrivit unui raport al Băncii Transilvania pe marginea datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), luni și marți. Astfel că, progresele înregistrate în termeni de cifră de afaceri și producție capătă o altă perspectivă, scrie Curs de guvernare.

Spaţiile de co-working bucureştene au depăşit 70.000 mp anul acesta. Sub presiunea dezvoltării industriei IT&C, spaţiile de co-working au crescut de la puțin peste 2.500 mp la peste 70.000 mp în prezent. Extinderea a fost influențată de nevoia de spații unde persoanele creative să se întâlnească și să colaboreze și mai ales de înclinația noilor generații către profesii alternative, care nu mai depind de un spațiu stabil de lucru și nu mai necesită un program de muncă tradițional. Spațiile flexibile de birouri și-au făcut apariția pentru prima dată pe piața românească în 1998, atunci când grupul Belgian Regus a deschis primul birou în București, potrivit Economica.

Valoarea medicamentelor eliberate către pacienți în România urcă. Valoarea medicamentelor eliberate către pacienți în România a fost de 16,93 miliarde lei la preț de distribuție, în creștere cu 15,3% față de perioada aprilie 2017 – martie 2018. Izolând impactul programelor cost-volum-rezultat (CVR) și cost-volum (CV), valoarea medicamentelor Rx din farmacii a crescut cu 7,7% față de aceeași perioadă, arată datele prelucrate de Cegedim. În trimestrul 1 al acestui an, volumul total al medicamentelor eliberate către pacienți s-a ridicat la 163,2 milioane cutii, în creștere cu 5,9% față de trimestrul 1 din 2018, scrie Profit.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro