Sari direct la conținut

Business Report: Desi statistica arata bunastare, salariile continua sa scada; Fratele miliardarului egiptean care vrea sa cumpere o insula pentru refugiati are 310 ha de teren in Romania; Modificari la Codul Muncii – adoptate tacit de Senat

HotNews.ro
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto

Desi statistica arata bunastare, salariile continua sa scada. Statistica arata ca salariile nete s-au majorat, in medie, cu 8%, insa, specialistii din piata muncii sustin ca veniturile au scazut, iar un angajat cu 4.000 lei este, de regula, inlocuit de altul cu 2.000 lei. Economia Romaniei arata bine: crestere economica de 3,7% in al doilea trimestru din acest an, fata de aceeasi perioada din 2014, si un avans al salariilor medii nete cu aproape 8%, in iunie 2015, comparativ cu iunie 2014, conform cifrelor raportate de Institutul National de Statistica (INS). In realitate, incertitudinile privind economia globala si deciziile guvernului ii fac precauti pe cei care detin si conduc afaceri in Romania. Managerii si antreprenorii nu numai ca evita majorarile salariale, dar chiar continua sa aplice solutiile invatate din criza: reducerea costurilor prin taierea cheltuielilor cu personalul pentru a fi pregatiti in cazul unui scenariu negativ, scrieCapital.ro.

Fratele miliardarului egiptean care vrea sa cumpere o insula pentru refugiati are 310 hectare de teren in Romania. Al treilea cel mai bogat om din Egipt, Naguib Sawiris, a anuntat recent ca vrea sa cumpere o insula in Grecia sau Italia pentru refugiatii din Siria. Fratele acestuia, Samih Sawiris, detine peste 300 de hectare de teren in tara noastra, in judetul Constanta. Orascom Development, firma controlata de Samih Sawiris, unul dintre trei frati Sawiris, toti miliardari egipteni, a inceput achizitia de terenuri in Romania inca din 2009. Un an mai tarziu, compania a anuntat ca vrea sa construiasca 30.000 de locuinte ieftine pe terenul cumparat la Constanta. Treptat, Orascom Development a tot cumparat teren si a ajuns sa detina o suprafata de 310 ha. Totusi, in 2013, compania i-a vandut lui Samih Sawiris intreaga suprafata de teren pentru pretul de 2,9 milioane de franci elvetieni, se arata in raportul financiar al companiei. Samih Sawiris, 58 de ani, are o avere de 1,05 miliarde de dolari, potrivit Forbes, anuntaEconomica.net.

Putin arunca momeala iar Europa a intrat in adormire in ceea ce priveste aprovizionarea cu gaze. In urma cu un an, cand sanctiunile economice impuse Rusiei amenintau siguranta aprovizionarii cu gaze naturale a Europei pentru iarna ce avea sa vina, Comisia Europeana cauta de zor solutii pentru surse alternative si incerca sa sprijine Ucraina astfel incat tranzitul dinspre Rusia spre Europa sa nu fie blocat. Comisarul pentru energie, Gunther Oettinger, facea apeluri disperate pentru gasirea unei solutii care sa duca la detensionarea tensiunilor dintre Ucraina si Rusia si, in paralel, incerca sa convinga tarile UE sa inceapa pregatirile pentru umplerea facilitatilor de depozitare a gazelor naturale. „Avem dezbateri zilnice cu privire la modalitatile prin care putem umple facilitatile de depozitare”, declara la vremea respectiva comisarul pentru energie. Interesant, cu toate ca situatia din Ucraina este si mai complicata, Europa nu-si mai face griji pentru aprovizionarea cu gaze pe timpul iernii, informeazaEnergy-Center.ro.

Modificari la Codul Muncii – adoptate tacit de Senat. Schimbarile preconizate. Doua dintre cele mai importante legi care privesc relatia angajat-angajator se afla in curs de modificare : un nou proiect al legii salarizarii ar urma sa fie inaintat guvernului pentru o prima lectura de catre ministrul PSD Rovana Plumb pana la data de 1 octombrie, iar Codul Muncii va fi modificat de Parlament. Ambele proiecte sunt, insa, insuficient dezbatute: Legea salarizarii este pusa doar in discutia principalului partid de guvernare, proiectul lipsind de pe sectiunea „transparenta decizionala” a Ministerului Muncii. Codul Muncii este trimis la camera decizionala dupa adoptarea tacita in Senat, deci fara o dezbatere in plen. In lipsa unor date oficiale legate de salarizare, despre proiectul de modificare al Codului Muncii in cele ce urmeaza, documentele fiind publice, pe pagina Senatului, scrieCursdeguvernare.ro.

Google, dupa 17 ani: de la cel mai bun lucru pentru Internet la cel mai sumbru scenariu. Google a aparut la finalul anilor ’90, cand Internetul trecea prin prima bula din istoria sa. Google a iesit cu succes din acele probleme, iar de curand a „nascut” compania Alphabet, sub care a fost inglobata drept divizie. Data oficiala la care a aparut Google, dupa cum se arata pe pagina istoriei Google, este 4 septembrie. Acea data este momentul de la care Google exista drept companie detinuta de Larry Page si Serghei Brin, dar intreaga luna septembrie este incarcata de istorie pentru acest gigant al online-ului. Atunci, pe 4 septembrie, Google solicita inregistrarea in California. Larry si Serghei deschid un cont bancar in care depun cecul primit de la Andy Bechtolsheim, fondator Sun Microsystems. Cu 100.000 de dolari pornea o companie care in prezent valoreaza peste 320 de miliarde de dolari, anuntaPlaytech.ro.

Renault Megane – Poze si detalii oficiale. Renault a publicat primele imagini si detalii cu cea de-a patra generatie a lui Megane. Modelul de segment compact al producatorului din Hexagon promite un duel mult mai aprig cu Volkswagen Golf, Opel Astra si Ford Focus. Pentru inceput, francezii au fost foarte zgarciti cu informatiile, acestia evitand din plin datele tehnice, dar si fotografiile de interior. Astfel, tot ce ne ramane de facut este sa ne concentram pe exterior. Aici, vedem o multime de elemente estetice preluate de pe fratele mai mare Talisman. Blocurile optice, liniile laterale, dar si stopurile sau elementele posterioare sunt puternic inspirate de Talisman. In plus, francezii ne anunta ca noua generatie a lui Megane o sa fie mai lunga, mai lata si mai scunda. Cu detalii complete vom reveni dupa debutul programat in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, informeazaAuto-Bild.ro.

China: Anul 2014, mai rau decat credeam. China si-a revizuit in minus rata anuala de crestere economica in 2014 la 7.3%, de la 7,4 procente, a anuntat Biroul National de Statistica de la Beijing, scrie portalul de stiri Business Insider. Produsul Intern Brut a fost de 63,6 trilioane de yuani, echivalentul a 10 trilioane de dolari anul trecut, in scadere cu 32,4 miliarde de yuani fata de estimarea initiala. Biroul National de Statistica a revizuit in jos pe 2014 crestere a sectorului serviciilor cu 0,3 puncte procentuale, la 7,8%, care a tras in jos rata estimativa de crestere a PIB. Sectorul primar – agricultura – a crescut cu 4,1% anul trecut, in timp ce cresterea in sectorul secundar, care include productie si constructii, a crescut cu 7,3 procente. Dupa revizuire, sectorul serviciilor a reprezentat 48,1% din PIB anul trecut, in scadere de la 48,2 procente prognozate. Sectorul de productie si constructii au reprezentat 42,7% din PIB, in timp ce sectorul agricol a constituit 9,2%, scrieCapital.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro