Sari direct la conținut

Business Report: Guvernul nu va mai acorda garantii pentru Prima Casa. Legea ar putea fi schimbata; Start pentru programul Rabla. De azi se pot cumpara noile autoturisme; Catalin Homor: "Corpul portiunii de autostrada reconstruita, Orastie-Sibiu va fi cat patru etaje ale unui bloc"

HotNews.ro
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto

Banca Mondiala: Statul roman face imposibil accesul la locuire pentru saraci. Legea locuintei obliga primariile sa asigure locuinte sociale persoanelor cu venituri sub salariul mediu net lunar pe economie de 1.866 lei (380 euro), categorie in care se inscrie aproape toata populatia tarii, se arata intr-un raport al Bancii Mondiale. Pragul de venit instituit prin legea locuintei, in vigoare din 1996, este aplicabil in cazul majoritatii programelor publice dedicate locuirii, constata institutia internationala. „Avand in vedere nivelurile mici ale veniturilor din Romania, pragul de 1.866 lei (380 euro) se situeaza in decila superioara a celui mai mare nivel la veniturilor populatiei, cea ce inseamna ca, din punctul de vedere al criteriilor de venit, aproape toata populatia, cu exceptia unui procent de 7-8% de persoane cu venituri foarte mari, poate solicita locuinte sociale”, se precizeaza in raportul citat, scrieCapital.ro.

Statul poate fixa pretul RCA, in anumite conditii. Pe site-ul ministerului Finantelor a fost publicat proiectul de lege privind asigurarea auto obligatorie. In expunerea de motive a acestei legi se arata felul in care Autoritatea, in baza unei directive europene, poate interveni in reglementarea preturilor RCA. Surse din cadrul ASF explica faptul ca reglementarea este valabila doar cu o motivatie extrem de bine pusa la punct. Italia, care a vrut sa se foloseasca recent de prevederile directivei, nu a avut succes. „Cu toate ca piata asigurarilor este liberalizata, Directiva 2009/138/CE a acordat statelor membre, in anumite conditii restrictive, posibilitatea de a exercita un control asupra preturilor. In acest context, Autoritatea de Supraveghere Financiara poate solicita asiguratorilor sa notifice in prealabil majorarea primelor sau poate solicita aprobarea majorarii acestora, ca parte a unui sistem general de control al preturilor. Introducerea in proiectul de lege a acestei prevederi va oferi posibilitatea legala de a se putea interveni asupra nivelului primei, ca o actiune de ultima instanta, in contextul introducerii unui sistem national general de control al preturilor. Decizia de introducere a unui sistem general de control al preturilor nu apartine Autoritatii de Supraveghere Financiara”, spune expunerea de motive a proiectului de lege publicat pe site-ul Ministerului de Finante acum doua zile, anuntaEconomica.net.

Evolutia productivitatii muncii in Europa si rezultatul ei dupa abilitatea fiecarei tari. Romania conduce detasat in clasamentul european al cresterii productivitatii muncii pe ora lucrata intocmit pe ultimii cinci ani, potrivit datelor furnizate de catre Eurostat. In intervalul 2011- 2015, acest indicator s-a imbunatatit cu nu mai putin de 18,7% raportat la media UE, mult peste situatia consemnata in statele baltice Letonia (+11,0%) si Lituania (+8,5%), urmate de Bulgaria (+8,3%). Oarecum paradoxal fata de rezultatele in privinta ritmului de ameliorare a PIB/locuitor, rezulta o medie a reducerii decalajelor de productivitate in raport cu media europeana ( din care facem parte, prin urmare am ridicat-o intrucatva cu ponderea noastra relativ redusa) de peste trei procente pe an. De mentionat ca am impartit tarile pe grupe, luand arbitrar ca referinta un plus/minus de 2% fata de media europeana in dinamica ei, care nu prea ajuta tarile care vin din urma si nici nu afecteaza tarile dezvoltate, informeazaCursdeguvernare.ro.

Start pentru programul Rabla. De azi se pot cumpara noile autoturisme! Persoanele fizice isi pot cumpara, incepand de marti, 14 iunie, un autoturism nou prin Programul „Rabla”, de la producatorii si dealerii autorizati, a anuntat Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP), intr-un comunicat de presa. Incepand cu aceasta data, persoanele fizice pot merge deja la producatorii autorizati sa isi achizitioneze un autoturism nou, cu emisii scazute, in locul celui vechi, poluant. Reamintim ca Programul a demarat in data de 30 mai, cu etapa validarii producatorilor. In acest an, au fost depuse 116 dosare din partea producatorilor/dealerilor auto, din care 105 dosare au fost aprobate si 11 respinse. Totodata, au fost depuse de catre producatorii/dealerii auto 15 contestatii, din care 4 au fost aprobate. Ministerul Mediului precizeaza ca, incepand din 14 iunie 2016, AFM va incheia contracte de finantare cu producatorii/dealerii validati in Program, iar lista finala a acestora va fi publicata, ulterior, pe site-ul institutiei, scrieEVZ.

Hibridul Mercedes-Benz Clasa S facelift o sa aiba incarcare wireless. Doamnelor si domnilor, Mercedes-Benz mai vine cu o noutate importanta. Viitoarea Clasa S facelift, model care va fi prezentat in 2017, va putea fi incarcat wireless. Dupa cum bine ati intuit, vorbim despre versiunea S500e a sedanului german. Tehnologia de incarcare wireless presupune instalarea unui sistem special, atat in podeaua masinii, cat si in podeaua garajului. Prin intermediul unui asistent digital, soferul va pozitiona masina, astfel incat cele doua placi de incarcare sa fie aliniate. In plus, Mercedes-Benz spune ca odata cu facelift, bateria de pe versiunea S500e va creste. Aceasta va avea o capacitate de 13,3 kWh, lucru care se traduce prin si mai multa autonomie. De asemenea, Mercedes-Benz spune ca incepand cu 2018, toate versiunile hibride din gama vor fi compatibile cu sistemele de reincarcare rapida, anuntaAuto-Bild.ro.

Seful CNADNR, Catalin Homor: „Corpul portiunii de autostrada reconstruita, Orastie-Sibiu va fi cat patru etaje ale unui bloc”. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, a demarat lucrarile de reconstructie a celor aproximativ 220 m de autostrada, intre Sibiu si Orastie, demolati in toamna anului trecut. Directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, Catalin Homor ne-a declarat ca materialele pentru lucrarile de refacere a tronsonului demolat din autostrada Orastie-Sibiu au costat aproximativ 3,7 milioane lei, informeazaCapital.ro.

Guvernul nu va mai acorda garantii pentru Prima Casa, ci doar realocari, in iulie. Legea „Prima Casa” ar putea fi schimbata. La intalnirea din 13 iunie dintre Ministerul Finantelor si reprezentantii bancilor din programul Prima Casa, care se plang de faptul ca fondurile suplimentare au ajuns doar pentru maximum 25% din dosarele deja depuse, statul s-a aratat nemultumit de faptul ca programul a stimulat preturile apartamentelor mici din blocurile vechi si ca, „asa cum este gandit acum, si-a cam atins scopul”. „Doar 25%, maximum o treime (pentru cazurile in care un client a depus dosarul la mai multe banci) din dosarele depuse de clienti la bancile participante au beneficiat de suplimentarea plafonului de garantare din programul Prima Casa cu 500 de milioane de lei. Foarte multi oameni au platit avansul, dat fiind faptul ca banca a spus ca persoana respectiva se califica pentru obtinerea unui credit Prima Casa pentru acea locuinta, motiv pentru care, punctual se nasc adevarate tragedii personale deoarece multe dintre aceste persoane nu isi vor mai recupera avansurile deja achitate￯, s-au plans bancile la intalnirea care a avut loc in 13 iunie intre reprezentantii Ministerului Finantelor, ai Fondului pentru Garanatarea IMM-urilor (FNGCIMM) si bancile participante la programul Prima Casa, scrieEconomica.net.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro