Sari direct la conținut

Business Report: Pretul petrolului se prabuseste pe burse. Cand se va prabusi pretul benzinei si in Romania; Top 10 tari cu cele mai mari rezerve de petrol din lume; Cati bani vor avea bogatii lumii pana in 2020 si cum vor fi repartizate averile; Facturarea online, o "unealta" care reduce costurile si creste eficienta

HotNews.ro
Business Report, Foto: Colaj foto
Business Report, Foto: Colaj foto

Superoferta: filajul partenerului tau de afaceri, cu numai 49 de lei. Poti beneficia de reduceri substantiale si fara sa mai astepti perioada soldurilor. Site-urile specializate ofera discounturi irezistibile, in scopul de a atrage noi clienti. „Suspans, adrenalina, filme cu James Bond sau Sherlock Holmes… sau poate „Tradati in dragoste” si „Vara ispitelor”…Te-ai gandit sa faci parte dintr-un astfel de scenariu? Iti propunem o ora de filaj conjugal sau de afaceri cu numai 49 de lei, plus 15% reducere din pretul de lista pentru urmatoarele ore de filaj”. „Nu rata o aventura demna de romanele lui Jules Verne! Un zbor cu balonul pentru doua persoane si toast cu sampanie: 35 de lei pentru o reducere de 350 de lei din pretul total, „botez” traditional al primului zbor, diploma de „aventurier” si ghid turistic!”. „Cursuri de salsa pentru incepatori, cu numai 39 de lei, in loc de 150 de lei pentru opt sedinte”. „20 de lei un abonament la aerobic, nelimitat, timp de o luna, reducere 90%”. Acestea sunt cateva dintre ofertele prezentate de diferite site-uri de reduceri, carora cu greu le poti rezista, scrie Capital.ro.

Top 10 tari cu cele mai mari rezerve de petrol din lume. Fie ca suntem constienti de asta sau nu, astazi, petrolul este elementul care ghideaza intr-o directie sau alta intreaga economie globala. Pentru a ne da seama care sunt cei mai importanti „jucatori” ai acestei industrii, iata in randurile de mai jos topul tarilor cu cele mai mari rezerve de petrol din lume. Topul este realizat de Business Insider, anunta Money.ro.

Franklin Templeton si-a majorat investitiile in Romania de peste cinci ori in primele trei luni. Grupul Franklin Templeton, care administreaza Fondul Proprietatea (FP), si-a crescut puternic investitiile in actiunile romanesti de la inceputul anului, ajungand la o expunere de peste 78 milioane de dolari, de 5,5 ori mai mare fata de sfarsitul anului trecut. Fondurile Templeton au cumparat masiv actiuni BRD si OMV (Petrom), dupa ce la sfarsitul anului trecut principalele plasamente erau in actiunile SIF-urilor. Titlurile BRD si Petrom au inregistrat unele dintre cele mai mari cresteri de la inceputul acestui an, aducand investitorilor castiguri de 20-30%, informeaza Economic Times.

Cati bani vor avea bogatii lumii pana in 2020 si cum vor fi repartizate averile. Averile milionarilor din cele mai puternice economii ale lumii se vor dubla pana in 2020, ajungand la suma totala de 202.000 de miliarde de dolari, potrivit unui raport Deloitte, citat de Huffington Post. Cel mai mare procent al acestei sume va fi concentrat in gospodariile din Statele Unite. Averile gospodariilor milionare americane vor cunoaste o crestere de 223% pana la sfarsitul deceniului, ajungand la 87.000 de miliarde de dolari (43% din suma totala). Compania Deloitte a realizat o estimare privind repartizarea averilor in 25 de state ale lumii. Studiul a luat in calcul atat economiile emergente cat si tarile dezvoltate economic. In SUA va fi concentrata in continuare bogatia lumii, numarul familiilor bogate ajungand la aproape 20,6 milioane, fata de 10,5 cate sunt in prezent. Japonezii isi vor apara si ei locul doi detinut in ierarhie. Numarul gospodariilor milionare nipone va creste de la 5,7 milioane la 8,6 milioane, scrie ZF.ro.

Peste 40 milioane de lei din fonduri europene pentru Targu Mures. Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii, a semnat ieri, doua contracte de finantare prin Programul Operational Regional, incluse in Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) al municipiului Targu Mures. Proiectul Modernizare retea stradala la nivelul Municipiului Targu Mures – Transa I isi propune reabilitarea a 19 strazi din municipiu, imbunatatirea conditiilor de trafic, fluidizarea traficului pe una dintre cele mai aglomerate rute de iesire din oras, pe directia Cluj Napoca – Drumul European 60. Valoarea totala a proiectului, care se va derula pe parcursul a 27 de luni, este de 37.538.837,72 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile este de 29.470.696,22 lei, anunta Bursa.ro.

Avem nevoie de o strategie statala pentru recuperarea creantelor. La nivelul statului roman trebuie elaborata o strategie coerenta in vederea recuperarii creantelor. Este principala concluzie care s-a desprins la sfarsitul dezbaterii cu tema „Recuperarea datoriilor de catre Romania – de la deziderat la concretizare”. Manifestarea s-a inscris in seria de conferinte „Pulsul economiei reale”, organizate de „Saptamana Financiara” si „Fin.ro”. „Acum, mai mult ca oricand, pentru ca avem un statut politic si economic clar definit de apartenenta la Uniunea Europeana si NATO, trebuie sa avem un plan statal pentru a recupera creantele, indiferent de guvernele care vin si pleaca. Nu negociaza fiecare, la un colt de masa, Patrimoniul tarii”, a declarat, in cadrul dezbaterii, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu. In opinia sa, „numai diligentele MAE nu sunt suficiente (…) Ministerul Finantelor Publice ar trebui sa fie institutia cea mai implicata, pentru ca este de drept abilitata in acest domeniu, dar si Ministerul Economiei”, informeaza Financiarul.

Facturarea online, o „unealta” care reduce costurile si creste eficienta. Cu cativa lei pe luna, firmele pot folosi programe de facturare online, usurand semnificativ munca angajatilor. In jurul acestei tendinte se naste o adevarata industrie. Anul trecut, Dragos Cernahoschi si-a luat inima in dinti si a renuntat la jobul sigur pe care il avea intr-una din multinationalele din Bucuresti. Asa cum ii sta bine oricarui antreprenor, a identificat in piata o necesitate si a decis sa o transforme intr-o afacere proprie: furnizarea unei aplicatii de facturare online, scrie Capital.ro.

Facebook te plateste ca sa vezi reclame. Facebook va rasplati utilizatorii care privesc anumite reclame pe site. Acestia vor primi credite Facebook, care pot fi folosite pentru a cumpara bunuri prin intermediul Facebook Deals, serviciul companiei lansat pentru a contracara business-ul Groupon. Totusi, recompensa nu-i foarte mare, ci echivaleaza cu suma de 10 centi americani. Reclamele vor fi afisate in jocuri. Printre publisherii de jocuri care vor participa in acest program se afla CrowdStar, Digital Chocolate si Zynga. Facebook lucreaza cu Sharethrough, SocialVibe, Epic Media si SupersonicAds pentru livrarea reclamelor. TrialPay va asigura statisticile. Dan Greenber, directorul excecutiv al Sharethrough, a declarat ca miscarea Facebook reprezinta un pas inainte in furnizarea de publicitate online. Greenberg, care reprezinta clienti precum Microsofft sau Nestle, a spus ca reteaua sa nu va livra reclame traditionale, ci entertainment de brand, pe care consumatorii nu numai ca vor dori sa-l vada, dar il vor impartasi si prietenilor, scrie Money.ro.

In atentia benzinarilor: pretul petrolului se prabuseste pe burse. Cand se va prabusi pretul benzinei si in Romania? Cotatia barilului de petrol a scazut dramatic la inceputul sedintei de tranzactionare de vineri pe bursele asiatice. Pretul barilului de petrol, cu livrare in luna iunie, a scazut cu 3,86 dolari, pana la 95,94 dolari, scrie Forbes. Motivul, dupa cum sustin analistii citati de publicatia americana, este ca investitorii se asteapta ca statisticile privind piata fortei de munca din SUA sa fie mai proaste decat era de asteptat, ceea ce, pe termen lung, se traduce intr-o cerere mai mica de combustibili si alte produse petroliere, informeaza Gandul.

Mercedes SLS AMG Roadster, gata de productie. Versiunea decapotabila a supersportivei SLS AMG de la Mercedes se afla in teste finale, iar constructorul german a dat publicitatii un set de imagini realizate chiar in timpul acestor ultime verificari. Pe langa pavilionul soft-top retractabil, o alta mare diferenta fata de caroseria inchisa consta in inlocuirea, din ratiuni evidente, a usilor „fluture” cu cele cu deschidere clasica. Ca de obicei in cazul cabrioletelor, caroseria a avut nevoie de o serie de rigidizari. Cu toate acestea, Mercedes anunta ca noul SLS AMG Roadster nu va fi cu mult mai greu decat coupe-ul, care, reamintim, cantareste 1.620 kg fara plinuri, scrie 24auto.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro