Calfele calatoare sau despre demnitatea tinerilor

Arata ca niste punkeri bizari, intoliti dupa ultima moda din Evul Mediu. De sub palariile inalte le scapa dread-uri si suvite colorate. La chip sunt tineri si foarte tineri. Se numesc calfe calatoare si intalnirea asta suprarealista are loc intr-o casa veche din Sibiu, chiar langa o alta casa veche pe care scrie mare, deasupra intrarii, Casa Calfelor. Am impresia mai intai ca e o piesa de teatru, dar nu, totul e pe bune, pura realitate contemporana, scrie Ana-Maria Caia pe blogul sau caia.ro.

Calfele calatoare e numele poetic pentru niste tineri care-si fac ucenicia departe de casa. Absolvi o scoala profesionala, de meserii, un colegiu tehnic si pleci in lumea ta. E o traditie veche de secole in spatiul vorbitor de limba germana, care ii ajuta pe acesti tineri sa capete o experienta profesionala valoroasa, sa interactioneze cu oameni cat mai diferiti, sa invete sa traiasca pe picioarele lor. Dupa trei ani de peregrinari se intorc acasa si isi iau viata in maini. In anii de calatorie nu au voie sa se apropie la mai putin de 50 de km de locul natal, nu pot avea telefon mobil ori internet (dar le pot folosi de la altii), trebuie sa munceasca responsabil acolo unde ajung si sa slujeasca nevoilor comunitatii fara pretentii materiale. Costumul lor e format din palarie, camasa alba, vesta cu multe buzunare, redingota, pantaloni si centura cu emblema breslei lor pe ea. Calfele care sunt intr-o anumita asociatie poarta o cravata care le reprezinta ordinul, calfele libere nu poarta cravata. In urechi au un cercel de argint sau aur, cu o forma dupa care le poti recunoaste meseria. Costumul il poarta tot timpul cand sunt in spatiul public. Calfele sunt si fete si baieti, dintotdeauna.

Obligatia de a purta camasa alba lunga vine din Evul Mediu cand, in caz de deces, aceasta piesa de imbracaminte devenea costumul lor funerar. De asemenea, cercelul era facut obligatoriu dintr-un metal pretios pentru ca o calfa care moare departe de casa sa poata fi ingropata crestineste de straini, cu banii obtinuti pe cercel.

La Sibiu, calfele calatoare au aterizat acum vreo 10 ani si au inceput renovarea unei case a bisericii evanghelice. S-au perindat pe-acolo nenumarate generatii de tamplari, fierari, zidari, restauratori de toate speciile. Au trait intr-o comunitate unita si vesela, care ziua munceste si noaptea petrece, asa cum ar face mai orice persoana de varsta lor (maximum 30 de ani). Casa astazi e renovata aproape integral si ei se ocupa de proiecte culturale dimpreuna cu primaria. Asta nu inseamna ca nu dau o mana de ajutor celor care au nevoie: mai repara o bicicleta, un scaun cu rotile, mai dau un strat de var ori fac alte mici lucruri de care au trebuinta cei saraci.

Si Michal Andreas, la cei 20 si-un pic de ani ai ei, a hotarat sa isi puna peste claia de par roscat si cret o palarie de calfa. E la inceputul calatoriei, vine dintr-un mic sat din Germania si a facut scoala de restauratori de carti. Intr-o zi, in copilarie, a citit o carte despre frumusetea fizica a cartii si si-a hotarat destinul repede. S-a facut calfa calatoare ca sa invete cat mai mult despre meseria ei, in locuri cat mai diferite si ca sa obtina mai usor un loc de munca atunci cand va termina ucenicia. E un calcul pe care mai toti colegii ei l-au facut, pentru ca in CV asta cantareste mult. Imi povesteste frumos despre ce face, despre cat de greu e sa stai la gramada cu o gasca de baieti, despre cat de grozav e sa vezi locuri noi si sa interactionezi cu oameni noi. Ma uit in ochii ei frumosi si albastri, la chipul ei luminos si vad demnitate. Ceva ce putini tineri romani de varsta ei au. Vad siguranta. Ca stie ceva, ca isi va folosi cunostintele. Ceva ce putini absolventi de liceu din Romania au. Ma uit si la colegii ei, usor abtiguiti, ca orele sunt inaintate. Sunt o gasca de tineri simpli, cu preocupari normale, care au un drum in viata. Pe ei nu i-a pacalit nici un sistem de invatamant ca sunt capabili sa devina avocati si economisti. Pe ei nu i-a escrocat nici un Minister al Educatiei sa faca trei facultati pe bani, in bataie de joc. Ei vin dintr-o lume in care sa muncesti cu mainile e onorabil, in care e important sa ai o meserie pe care sa o iubesti. O lume in care poti sa te imbraci ca-n Evul Mediu, dar trebuie sa te comporti ca-n secolul 21. Nu pe dos.

Am calatorit la Sibiu la invitatia lui Tudor Popa, in proiectul Prin Sibiul Meu al AIOS, organizat cu sprijinul Primariei Sibiu. Parteneri: Future Capital, Ibis Hotel, Ambient, Reky Travel, Asociatia Produs in Sibiu, Casa de Cultura a Studentilor Sibiu, CNM Astra, Eco Sport Team, Judith Bistro, Cafe Wien .