Caravana orientala: O alianta ca-n basme, cu triumviri, tertipuri si travestiuri
Nu e prima oara cand o spun: etichetele, denumirile de partide, auto-identificarile ideologice din lumea post-comunista sunt adeseori extrem de inselatoare, ascund mai mult decat dezvaluie. Impostura, mastile, falsele epifanii, dublul limbaj, abjurarile sanctimonioase si complicitatile inavuabile au marcat puternic aceste ultime doua decenii (intr-un mod pe cat de derutant, pe atat de nociv).
Recenta intalnire au sommet de la Iasi, induiosatoarele imbratisari politice la care a lipsit (ma intreb de ce oare?) liderul de facto al PC si supervizorul antenelor, marele manager al coalitiilor din umbra (cele urzite in birourile Grivco), emfaza triumfalista care a dominat evenimentul, sunt expresia acestui haos valoric, a unui talmes-balmes aiuritor si asurzitor, dar si a dispretului pentru angajamentele si argumentele ideologice solemn profesate si lesne abandonate. Nu spun ca partidele nu pot evolua, dar acest lucru nu se intampla subit, peste noapte, strict din ratiuni conjuncturale. Cand se ajunge la aliante ce sfideaza juramintele (ori anatemele) anterioare, fraternizari care inmormanteaza divergente pana deunazi considerate ireconciliabile, cred ca putem vorbi despre tertipuri politicianiste.
Trei mi se par probleme culturii politice post-comuniste (evident sunt mai multe, dar ma limitez aici la acestea): cinismul, clientelismul si coruptia. Aceste trei tare surpa insasi legitimitatea institutiilor fundamentale, subrezesc constitutionalismul democratic. Ele sunt exact opusul a ceea ce-ar trebui sa fie valorile calauzitoare intr-o democratie liberala, acele trei T-uri (din engleza): Trust, Truth, and Tolerance. In Polonia si Ungaria, dezmembrarea (ori, mai exact spus, demolarea) a ceea ce se cheama “the socialist welfare state” a fost, in mare masura, opera post-comunistilor. In Romania, ei sunt cei mai agresivi in tentativa de a bloca un ansamblu de politici economice si sociale care nu mai sufera amanare. Iar faptul ca un partid ce se proclama de dreapta a ajuns sa sustina o platforma a unei stangi in sensul cel mai real al cuvantului reactionara, este cat se poate de dezamagitor. Din acest moment este imposibil, daca vrei sa fii onest, sa nu numesti aceste declaratii ale conducerii PNL privind atasamentul fata de valorile de centru-dreapta drept altceva decat o frauda semantica, un exercitiu manipulativ, un travesti, deci praf in ochi. Profesor de istorie, Crin Antonescu stie ca triumviratele se termina de-obicei cu spintecarea (reala ori simbolica) a doi dintre aspirantii la suprematie de catre al treilea. Mediocritatea celui din urma, de pilda cea eronat atribuita lui Stalin de catre Zinoviev si Kamenev, nu a fost in avantajul acestora. O vorba inteleapta spune: “Nu e pntru cine se pregateste…”, iar Crin Antonescu ar face bine sa mediteze la ea. Stanga lui Victor Ponta nu este cea a socialistilor francezi ori a social-democratilor germani. Este stanga lui Ion Iliescu si a nostalgicilor unui regim parazitar, represiv si profitocratic. Este stanga admiratorilor lui Peron (idolul guerillelor Montoneros), “Che” Guevara, Fidel Castro, fratii Ortega si Hugo Chavez.
Aceste lucruri mi se par a tine de ordinea evidentei, pot fi riguros probate prin referinte la declaratii, programe, documente publice. Din pacate, sub asediul informatiilor zilnice si al unor distorsiuni cu tenta partizana bine-cunoscuta, memoria politica a actualitatii nu functioneaza intotdeauna prompt. Sub semnatura jurnalistului si scriitorului Cristian Robu Corcan am citit, in Obiectiv/Vocea Braileio analiza lucida a acestor salturi mortale care nu au decat o singura explicatie logica: o sete irepresibila de putere camuflata in frazeologia bombastica a “interesului national” (sincer cred ca ar trebui sa citim mai atent ce apare in presa din afara Capitalei). Tinta este prin urmare o putere de dragul puterii, ori mai exact de dragul indiguirii eforturilor de a consolida statul de drept. Concluzia mi se pare in egala masura nelinistitoare si pertinenta:
„…prin intrarea în alianţă cu PC, „liberalul” dispare din constituţia PNL-ului şi apare o struţo-cămilă cu iz de partid unic: Alianţa de Centru Dreapta! Măi să fie! Derutantă treabă, în condiţiile în care pentru Crin nu contează doctrina şi orientarea. Se pregăteşte, de asemenea, şi o căsătorie cu PSD, ca nou formatul partid să devină o Alianţă de Centru Dreapta Stânga. Avem, din acest punct, o adevărată caravană orientală, care străbate deşertul românesc dând numere de circ, expunând femei cu barbă, fetuşi în spirt şi animale exotice. Electoratul liberal, răbdător, trebuie să aştepte şi sosirea experţilor guvernamentali germani, a doctorilor indieni şi a economiştilor peruani şi tabloul suprarealist creat va fi întreg. Dacă disiparea electoratului tradiţional de stânga – mă refer la bugetarii de vocaţie, asistaţii noştri de aur – se face cu costuri enorme, distrugerea electoratului liberal se face de la sine, prin simpla voinţă a unui singur om. Din acest punct de vedere, putem spune că bunul simţ funcţionează, Crin Antonescu fiind cel mai economicos politician când vine vorba de „inginerii” socio-politice”.
INTERVIURILE HotNews.ro