Care sunt cele 8 țări NATO care nu vor cheltui nici anul acesta 2% din PIB pe apărare / O țară importantă din Europa e codașă, România ar fi ajuns deja sub pragul anunțat de guvern
În pofida angajamentelor luate în ultimii doi ani după începerea războiului din Ucraina, 8 țări membre ale NATO nu vor atinge nici anul acesta ținta de a cheltui echivalentul a 2% din PIB pe apărare iar țara cu a patra cea mai mare economie din Europa ocupă chiar ultima poziție în clasamentul fondurilor alocate pentru cheltuieli militare, arată prognozele oficiale ale Alianței, citate de Financial Times.
FT arată într-un articol publicat în ajunul summitului NATO de la Washington că Spania este codașa alianței în ceea ce privește cheltuielile militare dacă este să ne raportăm la dimensiunea economiei sale și procentul alocat din PIB apărării: 1,3%. Ea ocupă ultimul loc în clasamentul fondurilor alocate, la egalitate cu Luxemburg, Slovenia și Belgia, însă cu o economie mult mai mare.
Jurnaliștii de la FT amintesc că, în contextul în care o revenire la Casa Albă a fostului președinte republican Donald Trump pare o perspectivă tot mai probabilă, îngrijorările pentru guvernul condus de premierul socialist Pedro Sanchez ar trebui să fie cu atât mai mari. Trump, care a criticat și în timpul mandatului său din 2016-2020 țările ce nu s-au apropiat de respectarea țintei asumate de Alianță în 2014, după ce Rusia a invadat și anexat ilegal Crimeea.
Cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale din 2020 Trump a anunțat chiar că a decis retragerea a aproape 10.000 de soldați americani staționați în Germania din această cauză. Guvernul condus de fostul cancelar Angela Merkel a argumentat însă timp de ani de zile că Germania cheltuie oricum, în termeni absoluți, mai mult pe apărare decât alte țări NATO în virtutea PIB-ului său mult mai mare.
În cele din urmă președintele Joe Biden a suspendat și apoi anulat planul lui Trump la puțin timp după ce și-a preluat mandatul la începutul lui 2021.
Datele publicate de NATO în vara anului trecut arătau că doar 11 dintre țările NATO urmau să atingă pragul de 2% în 2023: Polonia, Statele Unite, Grecia, Finlanda, România, Ungaria, Letonia, Estonia, Lituania, Marea Britanie și Slovacia. În cele din urmă România a ratat obiectivul, după cum a explicat președintele Klaus Iohannis, și s-a situat chiar sub media de 1,73% a Alianței.
Țările NATO care nu vor cheltui 2% pe apărare nici în 2024
Cele mai recente prognoze ale NATO arată că aliații au alocat un buget mai substanțial apărării pentru acest an și că majoritatea țărilor membre vor întruni acum ținta de 2% în condițiile în care unii lideri au propus chiar ca ea să fie majorată.
Cele 8 țări care nu vor îndeplini nici în 2024 ținta de cheltuiel sunt:
- Spania: 1,3% din PIB
- Luxemburg: 1,3%
- Slovenia: 1,3%
- Belgia: 1,3%
- Canada: 1,4%
- Italia: 1,5%
- Portugalia: 1,6%
- Croația: 1,8%.
Alte 4 țări ar urma să se încadreze exact în ținta de 2%: Slovacia, Muntenegru, Albania și Olanda. Trebuie amintit însă că situația se poate schimba, având în vedere că datele se bazează pe prognoze făcute de NATO la jumătatea anului.
Germania ar urma să treacă și ea pragul, cu o alocare bugetară de 2,1% din PIB, același procent pregătit pentru apărare și de Turcia, Franța sau Suedia, printre altele.
Țările NATO care vor aloca cel mai mare procent din PIB pentru cheltuieli militare
Pe de altă parte, Polonia a alocat apărării un buget procentual mai mare chiar decât Statele Unite, de departe cea mai mare forță militară a NATO. Tot procentual, una dintre țările baltice este la egalitate cu SUA.
Țările NATO care vor cheltui cel mai mult pe apărare în 2024 sunt:
- Polonia: 4,1% din PIB
- Statele Unite: 3,4%
- Estonia: 3,4%
- Letonia: 3,1%
- Grecia: 3,1%
- Lituania: 2,9%.
Pentru Marea Britanie procentul este de 2,3%, în timp ce NATO estimează că în cazul României el ar urma să fie tot de 2,3%, sub nivelul de 2,5% anunțat de președintele Iohannis și guvern.
Un raport publicat de NATO în luna martie arată că România nu a atins ținta obligatorie de 2% din PIB pentru apărare decât în anul 2020.
„Statistica Alianței, care se bazează pe datele colectate până în februarie 2024, arată că Armata a cheltuit de fapt 1,6%, mult sub pragul minim cerut de NATO”, transmitea TVR la momentul respectiv, citând raportul NATO privind cheltuielile aliaților.
Din bugetul pentru anul trecut, peste 21% din bani au mers pe programele de înzestrare, puțin peste pragul cerut de Alianță, însă departe de țări din est precum Polonia, care a avut peste 53%. Armata Română a avut însă cheltuieli de personal foarte mari, aproape 60% din buget, potrivit TVR.