Câștigător-surpriză pe două tronsoane din autostrada „Moldovei”. Cine va face drumul până aproape de granița cu Ucraina
Cele două tronsoane de drum expres de la Suceava până aproape de Siret, parte din pachetul de autostrăzi românești ce vor fi finanțate prin SAFE, mecanismul UE pentru dezvoltare strategică și militară, vor fi construite de o asociere dintre două firme românești și cea mai mare companie de construcții din Ucraina.
„Primii 43 km ai DEx Suceva -Siret au constructori desemnați”, a anunțat marți directorul Companiei de Drumuri (CNAIR), Cristian Pistol.
Asocierea FAR FOUNDATION SRL – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL – LINCOR TRANS SRL va proiecta și va executa loturile 1 și 2 ale Drumului Expres Suceava-Siret, în valoare totală de 3,72 miliarde de lei (fără TVA), aproximativ 730 de milioane de euro. Valoarea estimată la licitație a fost de 4,18 miliarde de lei:
- Pentru Lotul 1 (Suceava – Dărmănești), în lungime de 18,6 km, valoarea ofertată a fost de 2,09 miliarde de lei (fără TVA). Termen: 9 luni pentru perioada de proiectare și 24 de luni perioada de execuție a lucrărilor
- Pentru Lotul 2 (Dărmănești – Bălcăuți), în lungime de 24,45 km, valoarea ofertată a fost de 1,63 miliarde de lei (fără TVA). Termen: 12 luni pentru perioada de proiectare și 24 de luni perioada de execuție a lucrărilor.
La licitație s-au înscris 12 asocieri de constructori din România, Bulgaria și Ucraina. Cel mai cunoscut constructor român – grupul de firme UMB, cel care construiește cea mai mare parte din Autostrada „Moldovei” A7 – lipsea însă din lista de ofertanți.
Lotul 3, de la Bălcăuți la Siret și până după graniță, inclusiv modernizarea a 15 km din drumul M19 de pe partea ucraineană, este și el scos la licitație.
Cine sunt companiile care vor duce Autostrada „Moldovei” aproape de granița cu Ucraina
Automagistral Pivden este una dintre cele mai mari companii de construcții din Ucraina. În 2025, conform Interfax, a fost considerată cea mai mare companie de construcții din țara vecină, ocupându-se de aproape un sfert din proiectele de construcții.
Automagistral Pivden este una din marile companii implicate în programul guvernamental ucrainean „Marea Construcție”, demarat în timpul mandatului lui Zelenski. Compania se ocupă de reconstrucția autostrăzilor internaționale Kiev – Odesa și Kiev – Harkiv, precum și de lucrări de reparații capitale ale drumurilor regionale.
Far Foundations SRL este o companie de construcții din Bistrița, care are mai multe proiecte de drumuri și construcții civile în județele din nordul țării. Printre proiectele rutiere executate se numără modernizarea și reabilitarea unor drumuri județene.
Firma Lincor Trans din Iași este specializată în transportul de marfă internațional.

Termen critic: Până în mai trebuie semnate toate contractele pe SAFE
Pe traseul ambelor loturi vor fi construite 57 de structuri (poduri, pasaje și viaducte) dar și 4 noduri rutiere: Suceava Nord (DN29A), Suceava Vest (DN2-DN2P), DN2-DN2H (Rădăuți) și DN2 (Siret Sud).
Contractul prevede inclusiv construcția unor parcări dotate cu stații de încărcare a autovehiculelor electrice.
Până la sfârșitul lunii mai 2026, toate contractele de proiectare și execuție ale DEx Suceava -Siret trebuie să fie semnate, iar lucrările trebuie să fie finalizate cel mai târziu până în anul 2030, conform condițiilor impuse de finanțarea prin SAFE.
DEx Suceava-Siret, în lungime de 55,7 km, va avea atât rol civil cât și militar și va asigura conexiunea infrastructurii rutiere din România cu infrastructura rutieră din Ucraina.
SAFE este un instrument financiar de împrumuturi pe termen lung, lansat în 2025 de Comisia Europeană și destinat în special înzestrării militare, precum și proiectelor de mobilitate militară.
Din cele peste 16 miliarde de euro alocate prin SAFE pentru România, 4,2 miliarde euro (fără TVA) sunt alocate infrastructurii rutiere.
Din această sumă, proiectele derulate de CNAIR, au o valoare de aproximativ 3 miliarde de euro (fără TVA):
- tronsonul de autostradă Pașcani-Suceava (61,86 km) (tronsoane contractate cu UMB, der neîncepute)
- tronsonul de Drum Expres Suceava-Siret (55,7 km).
Celălalt mare proiect rutier din SAFE este Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni. Acolo, pe Tronsonul 2 tocmai ce a fost anunțat câștigătorul, în timp ce pe Tronsonul 3, care va ocoli Iașiul pe la nord și va deveni cea mai scumpă autostradă din România, câștigătorul a fost anunțat săptămâna trecută.