Cateva mii de romani de langa Roma, ramasi fara Biserica
Cateva mii de romani din Italia sunt nevoiti sa astepte un autobuz cu orar neregulat, pentru a asista la slujba organizata in curtea unui Institut de maici, sperand ca vremea va fi de partea lor. Au decis sa-si urmeze preotul paroh, pe parintele Bogdan Petre, chiar daca au de infruntat canicula sfarsitului de iunie. Duminica, 29 iunie, de Sfintii Petru si Pavel, s-a desfasurat in localitatea Tor Lupara, langa Roma, a treia slujba in aer liber a parohiei ortodoxe de romani din Monterotondo.
La Monterotondo isi au resedinta 1.600 de romani, dar numarul lor este estimat la cateva mii de persoane. Romanii ortodocsi au ramas fara biserica, dupa ce lacasul de cult catolic din localitate, care i-a adapostit pe ortodocsi din 2005, a fost inchis pentru renovare.
- Rugaciune sub un soare arzator
Peste 150 de credinciosii romani i-au sarbatorit astfel pe Sfintii Petru si Pavel in fata unui altar impodobit cu flori, amenajat in curtea Istitutului Gesù Redentore, de la Fonte Nuova, un orasel de langa Monterotondo. „O caldura treribila dar multi au tinut sa vina deoarece azi isi serbeaza ziua onomastica”, ne spun enoriasii. Cativa dintre ei s-au simtit rau. Ei au acuzat un inceput de insolatie , cerand apa sau medicamente. Caldura este si mai greu suportat de copii, care cauta racoarea si umbra copacilor din curtea Institutului de maici. Din cauza arsitei Parintele Bogdan Petre a trebuit sa-si tina predica sub o umbrela.
- Botezuri si cununii anulate
In lipsa unui spatiu adecvat, au fost intrerupte si lectiile de catehism tinute in fiecare duminica, la care participau peste 15-20 de copii de toate varstele. Felicia ne marturiseste: „Fetita mea facea catehism impreuna cu alti copii, lectiile tinute de doamna preoteasa Lorena o ajutau foarte mult. Sunt preocupata ca acest curs biblic nu se poate incheia din lipsa de spatiu.”
Din aceeasi cauza au fost amanate si botezurile si cununiile programate de mai mult timp. Valeria trebuia sa se casatoreasca chiar pe data de 29 iunie, dar ceremonia nu va mai avea loc: „Nu stim unde va putea parintele sa ne cunune, nu vrem sa mergem in alta parte”. Catalin in schimb trebuia sa devina nasul unui copilas, dar si botezul a fost amanat: „Nu poti scalda un copil mic si boteza in aer liber. Fiecare slujba trebuie sa aiba demnitatea ei!”
- Biblioteca inchisa
O alta mama este ingrijorata pentru fetele ei gemene, dintre care una cu probleme de sanatate si retinuta in scaun cu rotile: „Parintele m-a ajutat foarte mult cu fiica mea bolnava, si tin sa le impartasesc pe amandoua in fiecare duminica. Dar imi va fi foarte greu sa vin la slujba cu mijloacele de transport, in situatia mea.”
Biserica din Monterotondo avea o biblioteca si un pangar. Multi credinciosi veneau in fiecare saptamana sa imprumute carti religioase in limba romana. Dar acum zecile de carti au fost impachetate si depozitate, impreuna cu alte obiecte bisericesti, intr-o camaruta improprie. Nu se va mai putea continua nici distributia saptamanala a alimentelor organizata in parohie si nici nu se va mai putea oferi pranzul saptamanal pentru cei nevoiasi.
- Raman speranta si rugaciunea
Si totusi, credinciosii nu si-au pierdut speranta si au incredere ca vor obtine in scurt timp un sediu unde vor putea sa se adune pentru a se ruga. Mihaela Talvar ne spune: „Ne rugam la Dumnezeu sa ne asculte rugaciunile si avem incredere. Este o incercare pe care ne-o trimite El. Nu vrem sa fim despartiti in mai multe parohii, pentru ca acum noi suntem o adevarata familie, iar parintele Bogdan ne cunoaste si ne ajuta pe fiecare in parte”. La fel, Ioan Barsan: „Avem nevoie de un loc unde sa stam impreuna, in Biserica. Cei mai multi suntem departe de familiile noastre, iar in Biserica ne depasim singuratatea, gasim solutii la problemele noastre”.
„Se spune ca Dumnezeu se poate vedea numai printre lacrimi. Noi nu plangem inca, dar avem multa speranta intr-o rezolvare providentiala a lacasului de cult. Am pornit pe cararile pribegiei cu Biserica misionara in 2001 si am trecut si prin momente mai grele, fondarea unei biserici la Ladispoli, cand nu aveam mijloacele necesare. Si totusi asa s-au intemeiat doua parohii si doua misiuni”, ne-a spus preoteasa Lorena.
„Este un moment trist, dar permis de Dumnezeu. Dincolo de investitiile pe care le-am facut economic si uman in restructurarea localului din Monterotondo, se risipeste marea investitie umana pe care am facut-o in construirea Familiei bisericesti in acesti trei ani. Daca nu am avea credinta ca nimic nu este intamplator, am intra un moment de disperare. Stim insa ca toate se intorc spre binele celor care cred si iubesc pe Dumnezeu”, a spus enoriasilor parintele Bogdan la predica din ziua Sfintilor Apostoli.
„Comunitatea de romani din Monterotondo trece acum printr-o situatie delicata, neavand un loc de slujire propriu. Am vrut sa fiu in mijlocul credinciosilor, indemnandu-i la rugaciune si nadejde ca se va gasi solutia cea mai potrivita”, a declarat PS Siluan, prezent la prima slujba in aer liber a comunitatii de langa Roma, spre surpriza enoriasilor si chiar a preotului paroh.
- Reactia autoritatilor
Primarul din Monterotondo, Antonino Lupi, contactat de Hotnews.ro, a declarat: ” Dioceza catolica din Sabina-Poggio Mirteto nu a mai putut asigura un local pentru romanii ortodocsi, avand in vedere lucrarile de restructurare a vechiului locas, lucrari care nu mai puteau fi amanate. Primaria din Monterotondo a incercat sa rezolve problema, printr-o serie de initiative: am cerut chiar Prefectului gasirea unui spatiu in localuri confiscate, cu chiria platita de Primarie. Dar solicitarile noastre nu au avut pana acum nici un rezultat.”
Consiliul parohial a explicat insa ca „spatiul la care se referea primarul Lupi este de fapt un hol care nepotrivit pentru a gàzdui cultul duminical si nici administra Sfintele Taine. In plus, Primaria, nefiind supraveghiata, ar fi putut exista surprize neplacute, fapt pentru care parohia ortodoxa nu si-a putut asuma raspunderea si nici riscul.”
Diaconul Vasile Bobita, din cadrul Consiliului parohial, ne-a declarat, cu privire la modul de integrare al imigrantilor in Italia: „Se vorbeste foarte mult aici de integrarea populatiei straine, de preventie a delicventei si de un control al fenomenului migrator. Dar se face foarte putin in acest sens.”
„Italia este dispusa sa favorizeze mai degraba multiculturalitatea decat interculturalitatea. Exista o tendinta de a asimila si mai putin de a integra populatiile migratoare in Peninsula. Biserica Ortodoxa incearca insa o recuperare a identitatii religioase, culturale si nationale a cetatenilor romani veniti la munca in Italia.Si are totodata o deschidere fata de tarile din Occident, care gazduiesc pentru munca pe credinciosii sai. Prin puterea Evangheliei si a pedagogiei duhovnicesti, Ortodoxia nu este de acord cu lumile paralele, nici cu negarea diferentelor. Ea este insa pentru dialogul inter-religios intre populatiile conlocuitoare si pentru simbioza armonioasa a culturilor europene”, a adaugat diaconul Vasile Bobita.