Sari direct la conținut

Mandatul de președinte al lui Nicușor Dan a fost validat de Curtea Constituțională / Contestația lui George Simion pentru anularea alegerilor prezidențiale a fost respinsă de CCR. Liderul AUR a acuzat o „lovitură de stat” – VIDEO

HotNews.ro
Ședința solemnă a Curții Constituționale a României pentru validarea mandatului președintelui ales Nicușor Dan, în București, 22 mai 2025. Inquam Photos / George Călin
Ședința solemnă a Curții Constituționale a României pentru validarea mandatului președintelui ales Nicușor Dan, în București, 22 mai 2025. Inquam Photos / George Călin

Cererea liderului AUR, George Simion, de anulare a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale a fost respinsă, joi, de către Curtea Constituțională. De asemenea, a fost validat rezultatul alegerilor scrutinului câștigat de Nicușor Dan cu 53,6% din voturi. De la ora 12.00, a avut loc ședința solemnă de validare a mandatului președintelui ales Nicușor Dan.

Nicușor Dan va depune jurământul în Parlament luni.

Ceremonie de validare a mandatului lui Nicușor Dan, la CCR: Mulțumesc românilor care s-au prezentat în număr foarte mare la vot

Ilie Bolojan, la CCR, la ceremonia de validare a mandatului lui Nicușor Dan:

  • Am o mulțumire că închidem în condiții democratice un ciclu electoral pe care trebuia să îl închidem anul trecut.
  • E un nou început – al încrederii și al speranței.

Nicușor Dan, discurs la CCR:

  • Le mulțumesc românilor care s-au prezentat în număr foarte mare la vot și care au dat astfel legitimitate noului președinte. Societatea românească a dat dovadă de înțelepciune.
  • Voi lupta pentru consolidarea instituțiilor statului, pentru prosperitatea economică a țării și voi fi un partener al mediului de afaceri și voi fi un garant al libertăților cetățenești.
Ședința solemnă a Curții Constituționale a României pentru validarea mandatului președintelui ales Nicușor Dan, în București, 22 mai 2025. Inquam Photos / George Călin
Ședința solemnă a Curții Constituționale a României pentru validarea mandatului președintelui ales Nicușor Dan, în București, 22 mai 2025. Inquam Photos / George Călin

Ședința de validare a mandatului președintelui Nicușor Dan a început.

CCR validează, cu unanimitate de voturi, alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României, anunță președintele Curții, Marian Enache.

Nicușor Dan a ajuns și el la CCR și, la fel ca Ilie Bolojan, a fost întâmpinat afară de către președintele Curții, Marian Enache.

Președintele interimar Ilie Bolojan a ajuns la CCR, unde urmează să aibă loc ceremonia de validare a mandatului lui Nicușor Dan.

Președintele ales Nicușor Dan a declarat, joi, după ce CCR a respins solicitarea lui George Simion de anulare a alegerilor, că „era clar de la început pentru toată lumea că este ceva complet  artificial”.

George Simion acuză CCR că „a continuat lovitura de stat”

AUR susține, într-un comunicat, că Biroul Electoral Central (BEC) şi Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) refuză să permită accesul informaticianului desemnat de partid în sistemul informatic de gestionare a procesului electoral, „blocând astfel orice posibilitate de verificare independentă a corectitudinii votului”.

Liderul AUR, care a pierdut alegerile prezidențiale, a reacționat pe Facebook, unde acuză Curtea Constituțională că „a continuat lovitura de stat”.

Cererea liderului AUR de anulare a alegerilor prezidențiale, respinsă de CCR

CCR a anunțat că decizia de respingere a contestației lui George Simion a fost luată cu unanimitate de voturi.

Anunțul oficial al Curții Constituționale:

„În ședința din data de 22 mai 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea președintelui României, a luat în dezbatere cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din data de 18 mai 2025, formulată de domnul George-Nicolae Simion.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntemeiată.

Hotărârea este definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central“.

De la ora 12.00, la Curtea Constituțională este progamată ședința de validare a mandatului președintelui ales Nicușor Dan. La aceasta vor participa și Nicușor Dan, și președintele interimar Ilie Bolojan.

Contestația lui George Simion a fost respinsă, au declarat pentru HotNews surse din CCR.

Ședința Curții Constituționale a început.

CCR a precizat miercuri că cererea candidatului AUR a fost depusă în copie și i-a cerut lui Simion să o semneze olograf.

Dacă rezultatul alegerilor va fi validat de CCR, atunci urmează convocarea plenului reunit al Parlamentului, iar Nicușor Dan va depune jurământul de învestitură, moment așteptat să aibă loc luni, săptămâna viitoare.

Între timp, continuă negocierile pentru formarea noului guvern, în contextul demisiei lui Marcel Ciolacu. Propunerea de premier va fi făcută de noul președinte al României.

Simion a cerut anularea alegerilor

Sesizarea lui George Simion, prin care acesta contestă rezultatele turului doi al alegerilor prezidenţiale, fusese înregistrată miercuri la Curtea Constituţională.

„În data de 20 mai 2025, ora 23:41, a fost comunicat Curții Constituționale, prin intermediul poștei electronice, un înscris, în formă scanată, intitulat «Cerere de anulare a alegerilor», la care au fost atașate mai multe anexe. Cererea este semnată olograf, în copie, de domnul George-Nicolae Simion”, a transmis CCR, într-un comunicat de presă.

„Precizăm că, potrivit art.7 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, cererile adresate Curții Constituționale trebuie să fie semnate olograf, în original, sau prin utilizarea semnăturii electronice calificate, până la data și ora dezbaterilor. Această precizare a fost comunicată pe data de 21 mai 2025, ora 9:06, domnului George-Nicolae Simion pe aceeași adresă de poștă electronică de pe care a fost comunicată cererea menționată, în vederea complinirii cerințelor procedurale de înregistrare a actelor de sesizare adresate Curții Constituționale”, mai spune instanța constituțională.

Ulterior în cursul zilei de miercuri, CCR a transmis că, în eventualitatea respingerii cererii de anulare a alegerilor, va organiza ședința solemnă pentru confirmarea și validarea rezultatului alegerilor joi, la ora 12:00, la Palatul Parlamentului.

Precizările Curții Constituționale:

  • În data de 20 mai 2025, ora 23:41, a fost comunicat Curții Constituționale, prin intermediul poștei electronice, un înscris, în formă scanată, intitulat «Cerere de anulare a alegerilor».
  • În data de 21 mai 2025, Curtea Constituțională a primit procesul-verbal al Biroului Electoral Central pentru al doilea tur de scrutin, împreună cu procesele-verbale de constatare și centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate și birourile electorale ale secțiilor de votare.
  • În considerarea art.52 alin.(3) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, «soluționarea cererii [de anulare a alegerilor] de către Curtea Constituțională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor».
  • În consecință, Curtea Constituțională a fixat termen de judecată pentru cererea de anulare a alegerilor pentru data de 22 mai 2025 ora 10:00. În eventualitatea respingerii cererii de anulare a alegerilor, Curtea Constituțională va organiza ședința solemnă pentru confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Președinte al României în data de 22 mai 2025, ora 12:00, la Sala de ședinţe publice «Alexandru Ioan Cuza» (Palatul Parlamentului).

Simion a acuzat Franța și Republica Moldova de ingerințe în alegeri

Liderul și candidatul AUR la funcția supremă în stat a anunțat marți seară că formațiunea sa va contesta la Curtea Constituțională a României rezultatul alegerilor prezidențiale de duminică, scrutin pierdut de Simion în fața lui Nicușor Dan.

„Vreau să vă anunţ că, aşa cum Călin Georgescu a fost scos pe nedrept din competiţia electorală şi alegerile au fost anulate de CCR, nejustificat, care nu se baza pe dovezi, noi vom contesta la Curtea Constituţională alegerea lui Nicuşor Dan, din exact aceleaşi motive pentru care ei au anulat alegerile în decembrie. Nu pentru a fi preşedinte m-am înscris la sfârşitul lunii martie în această competiţie, ci pentru a restabili dreptatea”, spunea Simion, într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook.

Simion a acuzat, fără a furniza dovezi, că „voturile moldovenilor” au fost cumpărate.

„100 de milioane de euro a fost bugetul alocat în Republica Moldova, numai pentru turism electoral și pentru cumpărarea voinței românilor basarabeni care au fost diabolizați pe nedrept în ultima săptămână. Pentru că au folosit resurse administrative ale unui alt stat, ca să anuleze alegerile. Pentru că persoane decedate au votat la scrutinul din 18 mai și niciun calcul din lume nu ne poate arăta că peste 11.500.000 de români au fost la vot”, a acuzat Simion.

Liderul AUR a cerut inclusiv audierea în România a fondatorului Telegram, Pavel Durov.

„Rețelele de socializare au fost manipulate și algoritmii au fost folosiți în direcția influențării cetățenilor români. Mărturia creatorului Telegram în care spune că guvernul francez a intervenit pentru cenzurarea vocilor noastre în această perioadă este grăitoare și cer audierea creatorului Telegram înainte ca aceste alegeri să fie declarate valide”, a mai afirmat Simion marți seară.

La scurt timp, șeful Telegram a venit cu un răspuns pe rețeaua de socializare X.

„Sunt gata să vin și să depun mărturie dacă asta ajută democrația românească”, a scris Pavel Durov, în mesajul său.

Ne putem aștepta și la un alt scenariu, afirmă fostul șef al CCR

Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale între 2010 și 2016, a luat în calcul, miercuri, și o variantă în care, după contestația lui George Simion, Curtea Constituțională ar putea decide renumărarea tuturor voturilor, așa cum s-a întâmplat în noiembrie 2024, hotărâre fără precedent atunci.

Zegrean a explicat, la Digi24, ce poate urma după ce liderul AUR, care a pierdut alegerile prezidențiale, a contestat la CCR rezultatul scrutinului.

„Toate probele care sunt depuse trebuie verificate. Au mai fost cazuri când ni s-a spus că vor aduce un camion de documente și au venit cu un dosar sub braț. Am început verificările, iar ulterior au renunțat la sesizare. Este o chestiune politică. Trebuie să înțelegeți că nimănui nu-i convine să piardă. Și atunci încearcă să găsească tot felul de motive pentru care a pierdut. Cred că se va termina în două-trei zile povestea”, a declarat fostul președinte al CCR.

Întrebat dacă validarea rezultatului final al alegerilor ar putea fi întârziată din acest motiv, fostul președinte al Curții Constituționale a vorbit și despre varianta în care CCR ar putea decide renumărarea voturilor: „Dacă, de exemplu, se dispune renumărarea voturilor, va dura. Sacii cu buletine trebuie duși într-un loc, toate secțiile, totul trebuie renumărat (…) Am avut o situație similară, s-a dispus renumărarea în toată țara. (…) Nu s-a dovedit nimic. Erau voturi anulate aiurea, dar nu într-atât încât să schimbe rezultatul”, a explicat el.

Despre posibilitatea ca George Simion sau alți susținători să ceară oficial renumărarea voturilor, Zegrean a comentat: „Este posibil, dacă au dovezi că s-a furat. Am văzut că flutură tot felul de documente. Nu știu ce au depus, dar trebuie să aducă probe din toate secțiile de votare. Și sunt foarte multe. Până le vede cineva, durează”.

Zegrean a amintit și că AUR și-a instruit reprezentanții din secțiile de votare să depună contestații în secțiile de votare imediat după încheierea procesului electoral: „Toți au făcut contestație în acea noapte. Atunci nu aveau de unde să aibă indicii. Au depus contestațiile și au plecat”.

În legătură cu apelul lansat de George Simion către cetățeni, prin care îi îndemna să conteste alegerile la Curtea Constituțională, Zegrean a explicat că aceste demersuri „nu vor fi înregistrate ca și contestații”.

AEP: Întregul proces electoral s-a desfăşurat într-un climat de integritate, corectitudine şi transparenţă

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis, miercuri, că întregul proces electoral pentru alegerea președintelui României s-a desfășurat „într-un climat de integritate, corectitudine și transparență” și a atras atenția că acuzațiile lansate în mediul online de către un competitor electoral, într-o evidentă referire la afirmațiile lui George Simion, sunt „complet false și nefondate”.

Conform AEP, „sistemul electoral românesc este adaptat celor mai înalte standarde europene și internaționale în materie și oferă garanții de securitate la toate nivelurile”.

De asemenea, sistemele și aplicațiile informatice utilizate la alegerile prezidențiale din anul 2025, și anume SIMPV, SICPV și ADV, au îndeplinit toate exigențele legislative, tehnice și operaționale, iar implementarea soluției tehnice de blockchain a făcut imposibilă apariția ingerințelor de orice fel în fluxul de date, a precizat AEP, într-un comunicat de presă.

AEP menționează că toate activitățile pentru organizarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale s-au desfășurat în condiții normale și fără întreruperi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2025.

„Instituțiile implicate în organizarea procesului electoral din anul 2025 au luat toate măsurile pentru a asigura desfășurarea unor alegeri libere și corecte, fapt confirmat și de lipsa sesizărilor cu privire la incidente de tipul celor care ar fi putut denatura rezultatul scrutinului, atât pe parcursul derulării operațiunilor din secțiile de votare, cât și după încheierea proceselor-verbale și transmiterea și centralizarea acestora”, a adăugat AEP.

Totodată, datele oficiale ale birourilor electorale au arătat că nu au fost depuse contestații privind rezultatul sufragiului, fapt subliniat și în rapoartele observatorilor internaționali prezenți în secțiile de votare din țară și din străinătate, precizează sursa citată.

„Autoritatea Electorală Permanentă atrage atenția că informațiile false lansate în spațiul public au doar obiectivul de a submina încrederea cetățenilor în instituțiile statului, fiind răspândite în mod iresponsabil chiar și în absența oricăror probe”, mai scrie în comunicat.

AEP a subliniat și importanța informării corecte și din surse oficiale a alegătorilor în vederea consolidării integrității și a corectitudinii procesului electoral, având în vedere „actualul climat informațional dominat de tehnici și tactici care vizează propagarea dezinformărilor cu scopul de a eroda încrederea în procesele electorale democratice”.

Conform AEP, organizarea alegerilor prezidențiale din acest an a fost posibilă „doar printr-un parteneriat coerent, deschis și profesionist și printr-o cooperare eficientă între instituțiile cu atribuții în materie electorală”.

Bolojan: „Consider că am avut niște alegeri desfășurate în bune condiții”

În conferința lui de presă de final de mandat, președintele interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri că alegerile prezidențiale s-au desfășurat fără incidente majore, precizând că nu știe de ce țin elementele care i-au făcut pe cei care depun contestații să facă acest lucru.

„Dumneavoastră, și eu, ca cetățeni, am urmărit modul în care s-au derulat alegerile prezidențiale. Am constatat că nu au fost incidente majore, că procesul electoral s-a desfășurat în bună regulă și am constatat că, timp de două zile, nu au fost semnale publice că ar fi ceva probleme. Elementele care i-au făcut pe cei care depun contestații să facă acest lucru nu știu de ce țin, dar, așa cum am precizat în intervenția anterioară, consider că alegerile noastre au fost bine organizate și au reflectat într-adevăr voința cetățenilor noștri, prezenți în număr foarte mare la acest scrutin”, a afirmat Bolojan, la Palatul Cotroceni.

„Consider că am avut niște alegeri desfășurate în bune condiții, în condiții de dezbateri politice, în condiții de libertate, de normalitate și românii și-au exprimat punctul de vedere”, a mai spus Bolojan.

El a apreciat prezența mare la vot a românilor și le-a mulțumit celor care s-au implicat în organizarea alegerilor.

„Și prezența mare la vot pe care am avut-o și derularea fără incidente și fără observații din partea celor care au supravegheat aceste alegeri arată că a fost o organizare bună”, a afirmat președintele interimar. 

Când se termină mandatul lui Bolojan

Bolojan a mai declarat în conferința de la Palatul Parlamentului că mandatul său de preşedinte intermar se va încheia joi, când se împlinesc 100 de zile din data de 12 ianuarie. 

El a precizat că mandatul său s-a desfăşurat în condiţii de turbulenţe în politica internaţională, precum războiul din Ucraina, dialogul inconstant între Statele Unite şi Uniunea Europeană, tarifele vamale și alte probleme.

„Toate întâlnirile care au avut loc, toate participările la summit-uri, întâlniri bilaterale, primiri de ambasadori, poziţionările noastre externe, au urmărit aceşti doi piloni. Am avut poziţii clare, am avut poziţii constante în toată această perioadă, atât în ceea ce priveşte războiul din Ucraina, unde am susţinut o pace justă şi respectarea dreptului internaţional, lucru care este şi în interesul ţării noastre”, a adăugat Bolojan.

Când va fi învestit Nicușor Dan

Dacă Curtea Constituțională va valida rezultatul scrutinului prezidențial, plenul reunit al Parlamentului urmează să fie convocat luni, 26 mai, la ora 12.00, pentru ca președintele ales Nicușor Dan să depună jurământul de învestitură, au precizat pentru HotNews.ro surse parlamentare.

„Dacă nu se întâmplă nimic extraordinar, o să fie o şedinţă a Curţii Constituţionale joi la amiază, în care se validează alegerile, iar jurământul se depune în faţa Parlamentului, foarte probabil, luni, la amiază”, a declarat Nicuşor Dan, la începutul acestei săptămâni, într-un interviu la B1 TV.

Având în vedere că, în prezent, este în funcție un guvern interimar, urmează ca Nicușor Dan să cheme la consultări partidele parlamentare și să desemneze un nou premier.

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale din 18 mai cu 6.168.642 de voturi (53,60%), în timp ce liderul AUR, George Simion, a obținut 5.339.053 de voturi (46,40%), conform rezultatelor oficiale anunțate de autorități. La cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale 2025 au votat peste 11,6 milioane de români.

Ce spune Bolojan despre postul de premier

Ilie Bolojan a declarat miercuri, răspunzând la întrebarea reporterului HotNews, că „pentru a fi un premier eficient ai nevoie de o majoritate parlamentară, ai nevoie de autoritate, ai nevoie de parteneri”.

Ilie Bolojan a explicat că viitorul candidat la funcția de prim-ministru va fi desemnat în urma consultărilor dintre Nicușor Dan și partidele politice.

„În perioada următoare noul președinte, domnul Nicușor Dan, căruia îi doresc mult succes în funcția pe care o va deține în următorii ani, nu numai pentru el, dar în primul rând pentru România, va avea consultări deci cu partidele politice și, în urma acestor consultări, se va face o propunere. Probabil că va dura câteva zile și se va putea discuta serios de o astfel de ipoteză. Până atunci, cred că tot ceea ce se discută sunt simple speculații”, a declarat președintele interimar al României.

Întrebat de reporterul HotNews Laurențiu Ungureanu dacă își dorește să fie premier, Ilie Bolojan a răspuns: „Am mai explicat această chestiune. Pentru a fi un premier eficient, ai nevoie de o majoritate parlamentară, ai nevoie de autoritate, ai nevoie de parteneri. Nu e vorba dacă cineva își dorește sau nu, ci e vorba de a respecta niște condiții minimale pentru a putea fi performant – și niciun premier, indiferent cine va fi el, nu va putea fi performant dacă nu are cei mai buni miniștri și echipe de profesioniști în jurul fiecărui ministru”.

Ilie Bolojan a devenit președintele interimar al României în februarie, după demisia lui Klaus Iohannis.

Nicușor Dan insistă pe varianta Bolojan premier. Planul pentru negocierile cu partidele

Luni, Nicușor Dan a declarat că Ilie Bolojan rămâne principala sa opțiune pentru funcția de premier, precizând că s-a întâlnit deja cu președintele interimar și există discuții în desfășurare pe acest subiect. El a subliniat din nou că își dorește ca din viitorul guvern al țării să facă parte partidele proeuropene, plus grupul minorităților naționale.

„M-am întâlnit cu domnul Bolojan, acum vin de la dânsul. M-am văzut aseară cu Dominic Fritz, a venit la sediul de campanie. Nu l-am sunat încă pe domnul Kelemen Hunor, dar o să îl sun în seara asta, pentru că a fost o mobilizare impresionantă a etnicilor maghiari și UDMR-ul a contribuit foarte mult la asta și așteptăm să vedem ce se întâmplă în PSD, pentru că știm toți că sunt niște tensiuni acolo”, a spus Nicușor Dan, în interviul de la B1 TV.

„Ideal ca toate patru (formațiunile proeuropene, n.r.), plus minoritățile să facă un Guvern, să avem un Guvern stabil. (…) Domnul Bolojan rămâne opțiunea mea, fără să promit în momentul ăsta. E o discuție în curs, fiecare din oameni are niște așteptări, niște condiții, trebuie toate astea armonizate”, a mai declarat președintele ales.

El a mai avertizat că pentru România „o să urmeze o perioadă economică dificilă de câteva luni”.

Noul guvern, în „3-4 săptămâni”

Ulterior, într-un interviu la Prima News, Dan a precizat: „Cu PNL-ul e relativ simplu, ei au un preşedinte interimar, cu USR-ul de asemenea, cu UDMR-ul de asemenea. O să fie nişte discuţii preliminarii şi nu mă aştept să se termine mai devreme de 3-4 săptămâni”.

„Mijlocul lunii iunie, da, şi discuţia despre guvern şi discuţia despre deficit vor fi cumva în paralel”, a arătat el, despre discuţiile pentru formarea guvernului.

Nicuşor Dan a fost întrebat la Prima News și despre un tandem cu el preşedinte şi Ilie Bolojan premier.

„Este o posibilitate puternică, dar nu definitivă, pentru că evident că nu avem o majoritate în momentul ăsta, care să aibă această opţiune fermă. Dar este o variantă foarte potrivită, în opinia mea”, a spus președintele ales, citat de News.ro.

Despre varianta ca Partidul Social Democrat (PSD) să insiste să dea premierul, Nicuşor Dan a afirmat că deocamdată nu este clară direcţia în care se îndreaptă formațiunea.

„Pentru moment nu e clară direcţia în care vrea să meargă PSD-ul. Sunt nişte clarificări interne pe care ei trebuie să şi le facă”, a explicat el.

Matematica din Parlament

Despre viitorul guvern, Nicușor Dan spunea, în campanie, că e nevoie de reforme și curaj: „Discuția importantă este despre guvernare după 18 mai. România are nevoie de un guvern care să aibă curaj să facă reforme. Discuția despre cum va arăta Guvernul va avea loc imediat după 18 mai”.

Acum, când Nicușor Dan a câștigat alegerile, există mai multe scenarii: cel al unui guvern minoritar, unul format din PSD, PNL, UDMR și minorități sau unul format în jurul unei coaliții extinse din care să facă parte toate partidele proeuropene.

Pentru a începe oficial mandatul, Nicușor Dan trebuie să depună jurământul în fața celor două camere ale Parlamentului, reunite în ședință comună. Acest lucru ar putea avea loc luni, 26 mai, însă o decizie clară în acest sens va fi luată în cursul zilei de astăzi, au declarat pentru HotNews surse politice. Este nevoie de discuții atât cu președintele interimar, Ilie Bolojan, cât și cu Nicușor Dan, pentru a stabili data exactă.

Odată ce Nicușor Dan începe oficial mandatul, pot începe și discuțiile formale pentru formarea unui guvern.

O primă ipoteză este aceea în care PSD decide să fie în continuare la guvernare. În acest scenariu, s-ar putea forma cu PNL, USR, și UDMR o majoritate solidă formată din 301 parlamentari. Ca un guvern să fie validat, are nevoie de minimum 233 de voturi.

Mai există și opțiunea unui guvern minoritar, despre care și Nicușor Dan spunea că „este una dintre variante”. În acest scenariu, PNL, USR, UDMR, alături de minoritățile naționale, ar intra la guvernare având susținerea social-democraților în Parlament.

În cazul în care PSD nu va susține această formulă de guvernare, 122 de voturi ar fi pierdute, iar PNL USR și UDMR nu ar putea forma o majoritate, având doar 162 de parlamentari sau 179 dacă se alătură și minoritățile naționale. Așadar, orice guvern are nevoie și de susținerea social-democraților din Parlament, în cazul în care nu vor intra la guvernare.

În timpul campaniei electorale, Nicușor Dan a declarat de mai multe ori că și-ar dori ca Ilie Bolojan să fie premier. Duminică noapte, chestionat dacă rămâne la varianta Bolojan premier, noul președinte ales a răspuns: „Mi-aș dori, da, dar nu pot să promit acum”.

După încheierea interimatului de la Cotroceni, Ilie Bolojan se va întoarce la PNL.

În cazul în care Bolojan va accepta să formeze un guvern, PSD, partidul care a câștigat cele mai multe voturi la alegerile parlamentare, va pierde funcția de prim-ministru.

Alegeri București 2025 - Sondaje Live | HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro