Ce ne arată aceste alegeri în care nu s-a întâmplat nimic? Diasporele, Țăranul emancipat și neamul lui Dăncilă

Pe parcursul acestor alegeri nu s-a întâmplat, într-adevăr, mai nimic notabil. Dar tocmai acest context relativ calm ar fi putut da tele-experților răgazul necesar ca să se uite puțin nu la ce ascund datele, ci la ceea ce acestea exprimă cu suficientă claritate. Iată câteva exemple cât se poate de banale, care ar trebui să ne pună însă pe gânduri.

Să începem cu diaspora. În primul rând, poate că ar fi bine să renunțăm la termenul „diaspora”, nu din pedanterie, ci pentru că pur șimplu el înseamnă altceva și este folosit în statisticile mondiale pentru alte grupări populaționale. Prelunând astfel de date globale, de pildă, Ministrul pentru românii de pretutindeni a anunțat de curând că „9,7 milioane de români trăiesc în afara granițelor țării, iar 5,6 milioane sunt în diaspora”. Dar, în mod curent, nu la această diaspora ne referim. Și, apropo, de ce nu ne-am gândi și la „disporă” în termenul strict al cuvântului. Ce știm despre ea, ce (mai) știe ea despre noi, s-ar mobiliza/ ar putea fi ea mobilzată oare pentru o cauză sau alta? Ca de obicei, nu avem date.

Să revenim însă la „diaspora” noastră cea de toate zilele, adică, de fapt, la migranții ultimelor decenii. Știm că sunt greu de numărat, dar evidențele OECD sugerează 3.4 milioane pentru 2016, Banca Mondială vorbește despre 3,58 milioane de persoane în 2017 (aproximativ 3 milioane în vârstă de muncă și, mai important, peste un sfert dintre aceștia înalt calificați), iar o serie de anchete de teren constată că numărul lor s-ar putea să fie mult mai mare. Aceste date sunt ultracunoscute, dar se pare că nimeni nu le-a pus în legătură, din câte știu, cu „diaspora electorală” – respectiv cu mitul acesteia –, mai ales acum, când mobilizarea acesteia a fost exemplară. Este totuși la îndemână și banal: dacă faci o socoteală simplă, constați că „diaspora electorală” reprezintă doar aproximativ 15% din total. Și cine este această parte de „diasporă”, este ea diferită sau doar partea nevotantă a aceleiași mari comunități românești? Personal, mă îndoiesc, așa că aș sugera ca, din prudență, să vorbim despre „diaspora” la plural. În sprijinul acestei perspective, aș adăuga o constatare minoră, dar sugestivă: Diaconu și Paleologu, fără nicio miză politică sau electorală pentru electoratul de peste granițe, au obținut împreună aproape 10% din voturile acestei diaspore a șantierelor de construcții și servicii domestice, așa cum ne imaginăm noi „diaspora”. Dincolo de orice fel de alte analize suplimentare, mi se pare evident că nu vorbim despre aceeași „diaspora” în toate aceste cazuri. Pe scurt, ea este deja o lume aparte, heterogenă, nu un „agent electoral” omogen.

*

Chiar dacă acel tsunami anunțat, care avea să răstoarne integral baza politică a țării, nu a avut loc precum era prevăzut (într-un mod ușor naiv…), trebuie să recunoaștem că să vezi harta electorală a României cu o „Moldovă albastră” rămâne ceva șocant. Eu trebuie să recunosc că am deschis laptopul cu harta de câteva ori, deși știam de mult rezultatele. Apoi am făcut un mic calcul: dacă luăm în considerare doar voturile de partaj (PSD versus PNL), constatăm că „Moldova roșie”, atașată în imaginarul nostru de castronul cu fasole și cârnați, nu a mai obținut decât 38% din voturi, versus 62% „voturi albastre”. Pe de altă parte, dacă ne uităm la sudul agricol, care a rămas „roșu”, constatăm că avansul este de doar 5%, adică unul relativ mic – sau altfel spus, avansul „albastru” este mai profund decât ne așteptam. În orice caz, ceva s-a schimbat destul de vizibil.

Explicația, cât se poate de corectă în anumite limite, a venit imediat: este vorba de rudele emigranților, care i-au învățat pe cei de acasă cum să voteze. O dependență jalnică a fost înlocuită cu una mai respectabilă : de la castronul cu fasole la internet. Mă îndoiesc însă profund că totul se rezumă la atât, chiar dacă, în mod evident, cu aceasta s-a început. În primul rând, țăranul branșat la internetul copiilor și/sau al vecinilor din străinătate a crescut și el, ca să spun așa, și-a învățat lecția și adesea a fost și el în contact direct cu această sursă a „civilizării” care este Occidentul. A apărut astfel, mai vizibil poate cu ocazia acestor alegeri, ceea ce am putea numi, generic, țăranul emancipat, o categorie socială emergentă și aparte. Electoral vorbind, el se află, probabil, în spatele unei diferențe mai reduse între sat și oraș: astfel, de pildă, dacă era previzibil ca cele mai urbanizate județe să fie albastre, este o relativă surpriză faptul că, dintre cele mai puțin dezvoltate și puțin urbanizate județe, doar două sunt roșii. Regăsim această relativă și limitată convergență dintre rural și urban și în studiile de piață care s-au aventurat în lumea satului: conform unui studiu Nielsen, de pildă, aproximativ un sfert din gospodăriile rurale au venituri peste media națională și o putere de cumpărare similară cu urbanul (la care se adaugă remitențele!). Și, poate mai important, există o tendință consistentă de convergență între valorile, stilul de viață și comportamentul de consum ale tinerilor din rural și cele ale tinerilor din urban. Oricum, ca și în cazul diasporelor, ruralul adăpostește lumi diferite, de la cele ale „pungilor de sărăcie”, tot mai răspândite, unde sărăcia și nu cine știe ce „mentalitate asistențială” își spune cuvântul, la cea a unei „clase de mijloc” sui generis, despre care nu știm mai nimic, despre care nu vorbește mai nimeni, dar care pare să se contureze.

*

În fine, la aceste alegeri am avut o revelație între evidență și ridicol: ca cetățean, ca simplu alegător, Viorica a votat cu sine în deplină încredere și afecțiune; gospodinei Viorica îi place sincer și profund de omul politic Vasilica: au atâtea lucruri în comun. La fel au gândit, sunt convins, și foarte mulți alții din potențialul roșu al țării. Există deci un actor social, cum spun sociologii, pe care îl putem identifica drept neamul Dăncilă. Este doar jumătate glumă: „neamul Dăncilă” este o entitate fluidă, existentă de mult, dar căreia Dragnea i-a dat o conștiință de sine (și o veleitate de putere), iar doamna Dăncilă – o imagine. Cineva ar trebui să privească mai de aproape ce se întâmplă cu această lume, aparte și ea…

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro