Sari direct la conținut

Ce vrea Biden de la întâlnirea cu Trump, programată miercuri la Biroul Oval

HotNews.ro
Ce vrea Biden de la întâlnirea cu Trump, programată miercuri la Biroul Oval
Președintele american Joe Biden sosește din Biroul Oval pentru a se adresa națiunii cu privire la rezultatele alegerilor prezidențiale și la tranziția puterii în urma victoriei fostului președinte Donald Trump. Casa Albă, Washington DC, 7 noiembrie 2024. Sursa foto: Al Drago / UPI / Profimedia

Președintele american Joe Biden îl va îndemna pe Donald Trump să nu abandoneze Ucraina, atunci când se vor vedea miercuri în Biroul Oval,  a spus consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, într-un interviu pentru CBS News, relatează Reuters. 

Potrivit acestuia, principalul mesaj al lui Biden va fi angajamentul său de a asigura un transfer pașnic al puterii și, de asemenea, va vorbi cu Trump despre ceea ce se întâmplă în Europa, Asia și Orientul Mijlociu. 

„Președintele va avea șansa să-i explice președintelui Trump cum vede el lucrurile, cum este situația și să discute cu președintele Trump despre modul în care președintele Trump se gândește să se ocupe de aceste probleme atunci când își va prelua mandatul”, a spus Sullivan.

Deși Sullivan nu a precizat ce subiecte vor discuta cei doi, conversația lor va atinge aproape sigur războiul Ucrainei cu Rusia, pe care Trump s-a angajat să-l încheie rapid, deși nu a spus cum.

„Președintele Biden va avea ocazia în următoarele 70 de zile să depună argumente în fața Congresului și a viitoarei administrații că Statele Unite nu ar trebui să se îndepărteze de Ucraina, că abandonarea Ucrainei înseamnă mai multă instabilitate în Europa”, a spus Sullivan.

„Nu sunt aici să prezint o propunere legislativă specifică. Președintele Biden va argumenta că avem nevoie de resurse continue pentru Ucraina după sfârșitul mandatului său”, a spus Sullivan, când a fost întrebat dacă asta înseamnă că Biden va cere Congresului să adopte o legislație pentru a autoriza mai multe finanțări pentru Ucraina.

Washingtonul a oferit Ucrainei ajutor militar și economic în valoare de zeci de miliarde de dolari de când a fost invadată de Rusia în februarie 2022, finanțare pe care Trump a criticat-o în mod repetat și împotriva căreia s-a aliat cu alți parlamentari republicani.

Trump a insistat anul trecut că președintele rus Vladimir Putin nu ar fi invadat niciodată Ucraina dacă ar fi fost la Casa Albă în acel moment. El a spus pentru Reuters că Ucraina ar putea fi nevoită să cedeze teritoriu pentru a ajunge la un acord de pace, lucru pe care ucrainenii îl resping și Biden nu l-a sugerat niciodată.

Congresul a alocat Ucrainei peste 174 de miliarde de dolari sub administrația Biden. Ritmul ajutorului aproape sigur că va scădea sub administrația Trump, iar republicanii urmează să preia controlul asupra Senatului SUA, cu o majoritate de 52 de locuri.

Senatorul republican Bill Hagerty, un aliat al lui Trump care este considerat un candidat la funcția de secretar de stat, a criticat finanțarea SUA pentru Ucraina într-un interviu CBS.

„Poporul american vrea ca suveranitatea să fie protejată aici în America înainte de a ne cheltui fondurile și resursele pentru a proteja suveranitatea altei națiuni”, a spus Hagerty.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro