Sari direct la conținut

Cea mai mare firmă de avocatură din Japonia urmăreşte o serie de acorduri convenabile cu UE după Brexit

HotNews.ro
Brexit, Foto: maxpixel.net
Brexit, Foto: maxpixel.net

Nishimura & Asahi a devenit prima dintre cele „patru mari” firme de avocatură ale Japoniei, care ar urma să-şi deschidă birouri în Europa, iar ea a preferat Farnkfurtul în detrimentul Londrei, având în vedere că firmele japoneze se reorganizează în vederea Brexitului, aşteptându-se la o creştere a tranzacţiilor din UE în domeniu, informează Financial Times, citat de Rador.

Partenerii implicaţi în acest demers au declarat că decizia firmei Nishinura de a-şi înfiinţa birouri în două oraşe germane, Frankfurt şi Düsseldorf, este efectul direct al Acordului de Parteneriat Economic dintre UE şi Japonia. Semnat în 2018, documentul reprezintă cel mai important acord de acest fel convenit cu Bruxelles-ul, iar, în prezent, acesta nu ar mai fi valabil şi pentru Regatul Unit.

Firma japoneză a invocat totodată şi tot mai numeroasele apeluri venite din partea partenerilor interni, respectiv, cele peste 500 de companii nipone care ar urma să sporească numărul firmelor din UE stabilite în urma EPA (Acordul European de Protecţie a Mediului, n. red.) şi barierelor economice pe care acesta le-a înlăturat. Avocaţi din cadrul firmei Nashimura şi bancheri din domeniul achiziţiilor şi fuziunilor, aflaţi în Tokyo, intenţionează acum să-şi extindă prezenţa pe continent tocmai prin achiziţii.

În ultimii doi ani, acordurile companiilor japoneze din domeniu s-au redus, potrivit declaraţiilor lui Mansoor Mohi-uddin, strateg principal al firmei NatWest Markets. El a spus că, în 2019, companiile japoneze au anunţat 1271 de acorduri, iar ultimul trimestru a stabilit un record, numărul lor fiind de 354. Media trimestrială pe termen lung este de $23 miliarde, a mai spus dl Mohi-uddin, dar numai în perioada octombrie-decembriu, numărul acordurilor internaţionale a atins suma-record de $57 miliarde, în pofida lipsei vreunui acord de mai mare importanţă.

În prezent, companiile japoneze sunt în cursul unei reorganizări care a început la puţin după referendumul din Regatul Unit, survenit în 2016: potrivit celor de la Nashimura, multe elemente implică strămutarea pe continent a operaţiunilor şi a cartierelor generale europene aflate încă în Regatul Unit. Potrivit cifrelor procesate de Dealogic, interesul companiilor japoneze faţă de centrele europene a crescut semnificativ în ultimul deceniu. În 2010, firmele japoneze au încheiat 88 de acorduri în Europa, valoarea lor totalizând $2,7 miliarde; până în 2019, existau 178 de acorduri, a căror valoare totală se ridica la $24 miliarde.

Printre cele mai mari acorduri anunţate la nivel public spre sfârşitul anului trecut, s-a numărat acordul în valoare de € 4,1 miliarde, semnat de consorţiul Mitsubishi pentru a cumpăra firma olandeză Eneco şi achiziţia în valoare de $3 miliarde prin care firma Atsellas Pharma a cumpărat compania farmaceutică americană Audentes Therapeutics.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro