Cernobîl – Serialul HBO și amintirile martorilor: „Nu m-am simțit niciodată un erou. Asta era treaba mea"

În foarte aclamatul miniserial american „Cernobîl”, este prezentat ca unul dintre oamenii care au evitat o catastrofă și mai gravă în timpul celui mai mare accident nuclear din istorie. Alexei Ananenko, care locuiește astăzi într-un modest apartament cu două camere la periferia Kievului, spune însă că nu este un „erou”, relatează AFP.

„Nu m-am simțit niciodată un erou. Asta era treaba mea”, a declarat acest bărbat de 59 de ani, fost inginer care și-a riscat viața în 1986 în centrala nucleară din Cernobîl, care se afla la o sută de kilometri nord de locuința sa.

Într-unul dintre cele mai dramatice episoade, miniseria produsă de HBO povestește istoria lui Ananenko și a altor doi ingineri, Valeri Bespalov și Boris Baranov, care au coborât în miezul incandescent al reactorului din Cernobîl pentru a goli un rezervor situat la trei metri adâncime.

În film, cei trei bărbați, conștienți de pericolul iminent, se oferă voluntari pentru această misiune cu scopul de a evita „milioane” de morți care ar fi urmat în urma unei a doua explozii, provocate de contactul combustibilului nuclear cu apa din rezervor.

În realitate, dacă temerile legate de a doua explozie existau într-adevăr, amploarea sa potențială nu era clară. Iar cei trei „kamikaze” s-au supus pur și simplu ordinelor, fără a fi fost informați clar despre riscurile la care se expuneau.

„Mi s-a ordonat să merg și m-am dus”, își amintește Ananenko, al cărui păr brunet și ochi căprui contrastează cu părul blond al islandezului Baltasar Breki Samper, care îl interpretează în serial. „Nu mi-a fost frică”, a continuat el.

„A fost magnific”

Protejați doar de echipamentele de scufundare și de mici măști, cei trei bărbați au intrat pe culoarele parțial inundate de sub reactor. Cu ajutorul lanternelor, au reușit să găsească în întuneric robineții rezervorului.

„Am auzit imediat zgomotul care arăta că apa a început să se golească. A fost magnific!”, povestește Ananenko.

Privind aceeași scenă pe ecranul computerului, nu se poate împiedica să noteze divergențele. „Nu aveam astea”, spune el, referindu-se la buteliile de oxigen din film. „Și mergeam mai repede. De ce? Dacă ești lent, doza (de radiații absorbite) este mai ridicată”.

În ciuda dozimetrelor, Ananenko nu știa ce nivel de radiație a absorbit corpul său. Nu a reținut cifra afișată: „Asta înseamnă că nu era foarte ridicată”, adaugă el.

Împotriva tuturor așteptărilor, nu a suferit grave probleme de sănătate imediat după misiune și a continuat să lucreze în sectorul nuclear până în 2017, când în urma unui accident, a intrat într-o comă de o lună care i-a afectat memoria și l-a obligat să se pensioneze.

„Oameni foarte hotărâți”

Decorat cu medalii sovietice și ucrainene, plin de viață și robust în ciuda a toate, Alexei Ananenko are acum o pensie de circa 370 euro.

Alexei Breus, fost tehnician la reactorul numărul patru, spune că are o impresie „global pozitivă” în ceea ce privește miniserialul, chiar dacă are anumite critici.

„Specialiștii din sectorul nuclear sunt prezentați ca oameni cărora le e frică de șefii lor, de tot. Dar, în realitate, erau foarte hotărâți, niciun tehnician nu a fugit după explozie. Din contră, noi oameni au venit în ajutor”, povestește el, din Pripiat, oraș fantomă situat în apropierea centralei.

După catastrofă, „a trebuit să alergăm în clădirile fără lumină și pe jumătate distruse pentru a salva colegii răniți, să-i ducem la doctori” și să luptăm împotriva incendiilor, își amintește el.

Oficial al Partidului Comunist în centrală la momentul catastrofei, devenit apoi director, Serghei Parașin critică scenele turnate într-un buncăr subteran care găzduia ședințele directorilor centralei.

„În realitate, specialiștii încercau să înțeleagă ce să facă iar în serial nu fac decât să respingă informațiile”, spune el, din interiorul acestei săli, renovate de atunci.