Sari direct la conținut

China intenționează să devină principalul jucător pe piața turismului spațial

HotNews.ro
Lansare a rachetei Long March, Foto: Andy Wong / AP / Profimedia
Lansare a rachetei Long March, Foto: Andy Wong / AP / Profimedia

​Pe o piață aflată în plină dezvoltare, cea a turismului spațial, CAS Space, o companie comercială spațială din China, a anunțat că va lansa un nou vehicul destinat acestui tip de turism, unul care va efectua primele zboruri de test în anul 2027, urmând ca acesta să poarte primii turiști la limita spațiului cosmic începând cu anul 2028, relatează Reuters.

Anunțul companiei chineze vine la doar câteva zile după ce multimiliardarul american Jeff Bezos a declarat că Blue Origin, unul dintre cei mai importanți jucători privați din industria aerospațială, va relua zborurile comerciale după aproape doi ani de pauză.

Pe de altă parte, oficiali ai CAS Space susțin că vor să ducă turismul spațial la un alt nivel. Aceștia intenționează să producă o flotă de nu mai puțin de zece astfel de vehicule spațiale, care să fie capabile să efectueze un zbor la fiecare 100 de ore.

Ele vor fi dotate cu o cabină pentru turiști care va permite o vedere panoramică și care poate transporta până la șapte turiști la un singur zbor. În contrapartidă, New Shepard, vehiculul de lansare suborbital al celor de la Blue Origin, poate transporta până la șase turiști.

Biletele vor costa între 2 și 3 milioane de yuani (circa 415.127 de dolari) per persoană, iar zborurile vor fi efectuate dintr-un parc tematic a cărui construcție urmează să fie finalizată în anul 2025.

CAS Space a fost fondată în anul 2018, iar cel de al doilea mare acționar al companiei este Academia de Științe din China, cel mai mare organism de cercetare din această țară. Oficialii companiei speră că vor putea duce la limita spațiului cosmic cel puțin 1.000 de turiști pe an, o realizare care va face din CAS Space unul dintre cei mai importanți jucători în industria turismului spațial.

Proiectul este văzut ca o nouă lovitură de imagine dată de China, țară care intenționează să devină principala putere spațială a lumii până în anul 2045. China face tot posibilul pentru a depăși SUA în acest domeniu, iar lansarea misiunii Chang’e 6 în data de 3 mai a anului curent, prima misiune prin care se propune recuperarea unor mostre geologice de pe partea îndepărtată a Lunii, nu face decât să adâncească distanța dintre programul spațial chinez și omologul său american.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro